Cât aș vrea să fiu...

[Mihai Burlac]

cât aș vrea să fiu
în al tău pustiu
malul mării dulci
spălat de ploaie

flacără de-amor
pot să mă cobor
să-ți dau jos amarul
ca pe-o straie

vânt aș fi de vrai
din câmpii de mai
să te țin în zbor
pe ani-lumină

iar de cazi curând
piatră pe mormânt
m-aș clădi de-a pururi
lângă tine

[Mihai Burlac]

O să-mi permit totuși să vă răspund. Voi lăsa varianta mea intactă, cu excepția gafei mici la care mi-a deschis ochii Gabriel. Știu că sună ciudat, de asta și fug mereu de canoanele poeziei, de facto niciodată nu am afirmat că scriu poezii. Ceea ce ține de lumină și tine, realizez că nu rimează, dar în viziunea mea, aceasta deranjează mai mult ochii decât urechile și asta mă aranjează. Sigur că sugestia lui Gabriel Cristea va rămâne ca o varianta alternativă pe rafturile mele virtuale. Vă mulțumesc pentru popas, lectură și sugestii!

Cu stimă și respect,
Mick Lorem

P.S. Apropo, probabil forma dată va fi puțin mai clară pentru voi, defapt inițial așa și a fost:

Cât aș vrea să fiu în al tău pustiu
Malul mării dulci spălat de ploaie
Flacară de-amor pot să mă cobor
Să-ți dau jos amarul ca pe-o straie

Vânt aș fi de vrai din câmpii de mai
Să te țin în zbor pe ani-lumină
Iar de cazi curând piatră pe mormânt
M-aș clădi de-a pururi lângă tine

[Vasilisia Lazăr]

Frumos, dar Gabriel are dreptate. Lumină cu tine nu rimează nici de-o culoare. Iar ultimele versuri de la fiecare strofă, chiar dacă s-au dorit mai scurte, ele ar trebui totuși să fie egale ca măsură și ritm.

[Chris]

si mie mi se pare ca suna ciudat....

altfel, frumos

[gabriel cristea]

Un frumos poem, Mick! Mi-aș permite totuși o sugestie: 

cât aș vrea să fiu
în al tău pustiu
malul mării dulci
cotropit de ploaie

flacără de-amor
pot să mă cobor
să-ți dau jos amarul
ca pe-o veche straie

vânt aș fi de vrai
din câmpii de mai
să te țin în zbor
pe anii-lumină

iar de cazi curând
piatră pe mormânt
m-aș clădi de-a pururi
pe-a ta rădăcină

Cred că ,,vrai" e  forma arhaică a lui ,,vrei".