tăcerea e ruptă în fâșii sordide,

tresare spasmodic candelabrul nopții,

în plămânii lumii geamătul se frânge,

vestitor al morții, horcăit demonic.

vortexul se naște din nimic și-nghite

păsări rătăcite cu aripi de smoală,

macină speranțe, amintiri rebele,

zguduie angoasa labirintul cosmic.

absența se-așterne, umbră peste vremuri,

pierdută-i privirea, delirează timpul,

noaptea, existența, gândul meu la…

“împuşcând” în versurile mele                Versurile tale mă-nfioară,

se amuză criticii-n grădini                       Linii paralele-s de venin,

afirmând că-s linii paralele                      Părul, în mod critic, mi se scoală

ca să ştii când râzi şi când suspini          Și prin buze-mi trece un suspin...

cine crede altfel , e de vină,                       Recitându-ți poezia fadă         

tot ce am scris,…