…

tu şi acum legeni frunzele

 nu ţi-ai schimbat…

motto:

în ziua aceea soarele îmi va fi roșu

cântecul lebedei mă va legăna rotund

                                                ca o împlinire

cine-mi ești să mă dai afară din mine

și de ce m-ai renaște din pântecul tău

.................................................................

și acum îți port parfumul sărutului

prin buzunarele minții

pe străzi…

timpul meu stă pe-un perete

ca un elveţian la porţile Vaticanului

până mai ieri am crezut că e prietenul meu cel mai bun

doar am împărţit cu el prima respiraţie

primul cuvânt

chiar şi prima iubire

cam tot ce am fost şi am avut

dar crucile crescute pe pieptul meu

mă fac acum să cred cu totul altceva

poate fiul meu cu aripi mai lungi decât ale mele

va zbura cândva peste zidurile…

nu mai avem nimic a ne mai spune

străini, frustraţi, prin jumătăţi de lume,

ne furişăm stupizi, fără speranţă

tot căutând în beznă o dimineaţă...



nimic din ce a fost nu va să fie ,

chiar de ni-s sufletele triste şi stinghere

chiar de-am lipi iubirea ruptă

mereu ne vom izbi doar de himere…



vom naviga prin amintiri, haotic

și lacrimi obosite vom ascunde

vom mai zâmbi, aşa, estetic

iar noaptea vom urla în…

scrisoare

am să-ţi scriu

despletită de mine

desculţă prin oraşul ud

cu miros de sărut

nu-ţi voi cere nimic

nici ploii n-am să mă rog

să mă ierte

doar paşii mi-i voi lăsa

să cutreire singuri

pe străzile pe care

mi-ai dăruit luna

şi apoi întreg restul

fragil adunat numai pentru mine

pe aici

prin oraşul inundat

fiecare chip îţi poartă umbra

pe ziduri

pe…

habar nu ştiu

pe cine rad uneori

în oglindă

cine e acest individ

ştirb

cercănat

albit

pe alocuri stupid

am fost îmbrăcat

cu altcineva

nedemocratic

(vreun personaj ratat

uitat într-un vestibul de teatru)

iar acum iubito

mă faci atât de gelos

opreşte-te

nu mai săruta acest străin

cu atâta patos

mai bine scoate-mă din…

tu spui cuvinte-ncâlcite

cu fluturi arunci după melci

pictezi icoane sfințite

balerine pe cai croșetezi

eu mă tem de tristețile mele

port cuvintele tale fular

mă îmbrac cu lacrimi de stele

inima-mi piatră e doar un amnar

și așa ne petrecem istoria

la porți de cer când te cerșesc

tu râzi și aștepți nemurirea

zadarnic eu strig te iubesc

                               …

tatiana n-a existat

a fost doar un personaj

stupid

plăsmuit de Cehov

într-o livadă de vişini

tatiana nu trebuia

să existe

decât poate

aşa

ca un afiş

nu se ştie însă

de ce

a respirat

chiar aici

pe paginile

dăruite mie

de Marquez       

într-un veac de singurătate

încurcând-mi…

               andreea

pe andreea mea o cheamă

vecina

 ba nu

pe vecina mea o cheamă

andreea

în fiecare seară coboară înţepată

din limuzine

cu acelaşi ritual

bezele

fluturări din chiloţei

apoi îmi face semne

            cu mâna stângă

cel mai mult îmi place

acela cu degetul mijlociu

în sus

ieri a venit…

El Corrado picta suflete

nu era pictor

învăţase doar să citească

în inimi

nici nu era greu

tristeţea se născuse

odată cu El

copiii veneau fericiţi

la uşa colibei sale

şi ieşeau cu aripi de înger

femeile cernite

ieşeau zâmbind

chiar dacă roşul bordo

cu care El Corrado

le zugrăvea inima

li se…

am pictat

toamna lui Vivaldi

bolereoul lui Ravel

inimile  tale albastre

şi am cântat cu Sinatra

nu am privit niciodată pânza

nici chiar atunci

când luna s-a ascuns

în spatele şevaletului

nici măcar când pensula mea

nu a mai găsit

culoare

 doar marea priveşte

peste umerii mei

şi râde printre degete

pe pânza mea

trupul…

concert



pe gâtul tău

păsări albe

cântă joia la violoncel

Schumann sau poate Schubert

mereu i-am încurcat

sau

poate cântă în fiecare zi

dar eu doar atunci

pot să visez sub aripile lor lungi

calde precum sărutul tău galben

asortat cu respirația mea oprită

în pendulă



de vineri mai apoi

privesc îndelung

femeile din oraș

și păsările lor



cu greu pot să număr

ce rămâne prin mine

până…

cândva mai aveam



şase ţigări cu care



îmi împărţeam disperarea



în nopţile fără lună







acum s-au sfârşit



odată cu jumătate



din plămânii mei plictisiţi







respir cu economie



mirosul tău uitat



pe faţa de pernă



pe care ţi-ai sculptat sărutul











te strig retoric



în bezna



coborâtă treptat…

o eugenie

goală

un pahar murdar

uneori puţină speranţă

umplută

în buzunarul de la piept

decor

atât

o mie patru sute cinzeci şi nouă

sau

o mie patru sute şaizeci de zile

de când petreci nopţile

în costumul de ginere în faţă

la penny sunt două cutii mari

dormitorul tău din carton UE

multă UE în fiecare respiraţie

câte un escu iese şi intră

în…

aştepţi cuvintele

din staţia lu’43

se vede puţin

trecutul tău curge

prea paralel

prin cronica iubirii mele

târzii anunţate online

plouă senin

umbrela nu te-a salvat

de lacrimile liane

niciodată nu ai putut să fugi

cu inima oprită

aştepţi cuvintele

două sunt chiar înlăuntrul tău

şi îmbrăţişările

vin atât de greu

azi toate minunile

stau la…

speriat urc

în jos mi-e frică

să privesc adâncimea ta

 niciodată n-a avut

ceva orice de pildă

o inimă mare pe care să cad

cu mâinile ridicate

ca într-un zbor

urc lumina e numai

în mintea mea roşu orange galben

verde albastru indigo violet

treptele cerului sunt rulante

ca tine nu mai e nimeni

în mine pentru cine să adun

trecuturi colorate în urna

celor vii demonii cu care…

îţi spun adio

nu pentru a spune-o

îţi spun adio azi

definitiv

te-am privegheat

prea mult

prin mine

mirosul morţii

nu mai pot să-l ţin

m-am îmbrăcat

aşa

precum un cioclu

şi

semăn

de departe

cu un călău

iubire

azi

ţi-am scris

sfârşitul

un necrolog

stupid

şi…

miroşi a duminică

a soare crud

copt în uşa bisericii

dintotdeuna m-ai vrăjit

cu ia ta albă

lungă până la cer

cu privirea de voroneţ

şi liniştea

liniştea de sub tălpile tale goale

miroşi a Paşte

a cozonaci aburinzi

a împărtăşanie

părul tău fluieră psalmi

uite

coboară Lumina

lasă-mă să te…

un singur butoi

mi-a rămas

şi acela dogit

mâncat pe alocuri de cari

în faţa ferestrei sparte

prin care ţi-ai aruncat

mai întâi inima

şi apoi chiar trupul

ud de coşmaruri

nici acum n-am înlocuit

sticla rămasă

de atunci ameninţătoare

ca un rechin

ci doar capul

strecurat printre cioburi

l-am lăsat acolo

să umple ultimul…