cronica unui final

[paparuz adrian]

 

 

 

 

îţi spun adio

nu pentru a spune-o

îţi spun adio azi

definitiv

 

te-am privegheat

prea mult

prin mine

mirosul morţii

nu mai pot să-l ţin

 

m-am îmbrăcat

aşa

precum un cioclu

şi

semăn

de departe

cu un călău

 

iubire

azi

ţi-am scris

sfârşitul

 

un necrolog

stupid

şi insipid

 

voi arunca

pământul

peste tine

solemn

teatral

orgolios

 

 

dar numai tu vei ştii

iubire

că îngropată

eşti

şi vei rămâne

mereu

prin veşnicie

doar cu mine

 

 

[Vasilisia Lazăr]

Am citit cu mare plăcere.

[Any Dragoianu]

Daca nu e bine postat aici il mutati dvs in pagina principala sau undeva sa poata citi oricine.

[Any Dragoianu]

 Cacofonie

(cf. cacophonie < gr. kakos, „rău“ + phone, „sunet“)prof dr Ion Pachia Tatomirescu

 

Cacofonia / cacofonita („ligamentita“) este o „maladie“ a textului / „oralo-textului“, constand în „asocierea“ (în scris / rostire) a ultimului sunet, ori a ultimelor sunete / litere, sau a ultimei (si chiar a antepenultimei) silabe dintr-un cuvant, cu un sunet / sunete (litere), sau cu silaba prima (ori cu silabele prima si secunda) din cuvantul urmator, încat, prin „inductie semantica“, poate trimite la sensuri neplacute, la cuvinte ce desemneaza „partile rusinoase“ (organe sexuale, aparate excretoare), activitatile intime / fiziologic-excrementoase, urate, ale oamenilor / animalelor, sau invers, „inductia semantica“ speculand semnificantul si descompunandu-l – prin rostirea / accentuarea unor silabe – în doua cuvinte cu întelesuri , ori cu aluzii / „calificative“ neplacute pentru receptor.

De obicei, cacofonita / ligamentita se intinde pe doua cuvinte: (1)...ba – si (ne)...: „Iarba si turme...“; «Limba si literatura» (revista de Bucuresti a Societatii de Stiinte Filologice din R. S. Romania), titlu ramas neschimbat in ciuda propunerii bogat-argumentate a lui Al. Piru – de prin 1968 – de a-l „fixa“ in memoria generatiilor fara „deodorantul ligamentos“: «Literatura si limba»; «Limba si comunicare» – capitol intalnit in majoritatea manualelor de «Limba si literatura romana» de dupa „marea reforma democratic-postdecembrista“ a invatamantului romanesc; „La curba sinele trosnesc...“ etc.; (2)...ca – cand...: „...fiindca cand turna filmul, tocmai luase foc o sonda...“; (3)...ca – ce / ca... (va – ca... / ...ca – cu... / ...cu r... / ...sul – ei...): „si domnisoara profesoara, Maria Florica, ce frumos va caracteriza personajele si va explica cuvintele necunoscute, si, cu rasul ei cristalin, tare va mai incanta...“; (4)...ca – ca...: „Se eviden]iaza Biserica Catolica, de la Schisma cea Mare, din anul 1054 d. H. ^ncoace...“; topica generoasa a limbii valahe / dacoromane poate rezolva si aceasta cacofonie care pare „a fi prinsa-n cuie“: „Se evidentiaza Catolica Biserica, de la...“; pana si cacofonia din numele genialului dramaturg Ion Luca Caragiale a fost anihilata prin scrierea / pronuntarea ca initiale a celor doua prenume cacofonice: I. L. Caragiale / „I-Le-Caragiale“; (5)...ca – ce...: „se astepta ca ceva rau sa se-ntample...“; (6)...ca – ci...: „nu cred ca cineva de-aici...“; (7)...ca – cu...: „Doamna nu se impaca cu situatia...“; (8) coa – ele: „Pe cand veneau incoa, ele l-au vazut aruncandu-se de la fereastra...“; (9)...ca / c@ – ca / c@...: «Critica noastra – spunea Mihail Kogalniceanu – va fi nepartinitoare; vom critica cartea, iar nu persoana»; fiind vorba de un comentariu al programului romantic al revistei «Dacia Literara» (1840), dintr-un manual de «Limba si literatura romana» pentru liceu – clasa a IX-a –, dupa care au invatat cateva zeci de promotii de dinainte de anul 1989, nu as fi acuzat de vreo crima pe distinsul profesor roman, coautor de manual, daca „nu ar fi sadit“ exemplul cu cacofonia in mintea sutelor de mii de studiosi, operand simplu, la topica frazei in discutie – «Critica noastră va fi nepărtinitoare; cartea vom critica, iar nu persoana» –, evident, din respect pentru spiritul revoluţionar-paşoptist din acel anotimp al limbii române, pentru Mihail Kogălniceanu, dar şi pentru faptul că principiul este valabil şi astăzi; în acest caz, cacofonia „acţionează ca o bombă“, „anulând“ circuitul nobilului principiu deontologic-literar formulat de Kogălniceanu; elevul / studentul se inhibă în faţa exemplului cu cacofonia, ca şi în cazul ilustrării dactilului (în acelaşi manual) cu un exemplu din «Mihnea şi Baba» de Dimitrie Bolintineanu: «Mihnea încalecă, calul sau tropotă.», deşi în literatura română există ale zeci de mii de exemple; iar dacă vreun cenzor ţinea neapărat la acest exemplu, putea fi substituit elementul secund, creator de cacofonie, cu sinonimul sau, obţinându-se ilustrativul: „Mihnea încalecă,

                                                             4

murgul său tropotă...“ – cu menţiunea: „după D. Bolintineanu“, ca să fim în spiritul

strict ştiinţific al problemei... (v. infra – ritm); (10)...cu – ru...: „Tot atunci, domnişoara mi-a dat un ceas cu rubine să vi-l aduc...“; (11) ca – pre...: „Domnişoarele, ca premii, primesc şapte aspiratoare...“; (12)...gă – oază...: „Doamna neagă; oază s-arată şi-n stânga...“; (13)Ia – po / pă...: „Ia povesteşte...“ / „Ia pătrunde tu în labirintul lui Joyce“; (14)...l – indic: «Profesorul (încântat de răspunsul studentei mediciniste ce avusese pe bilet, la examenul de Anatomie..., }i „Vaginul – structură, funcţii“): Domnişoară studentă, ca să-ţi trec un zece curat în carnet, te rog să ne spui care este denumirea populară românească la clitoris...? / Studenta (îmbujorându-se inteligent): Termenul popular, domnule profesor, n-aş putea să vi-l indic...» (Dialog consemnat, la Facultatea de Medicină – Universitatea din Craiova, în orizontul anului 1979); (15)...pi – pi...: „Cu teoria sa despre B, pisa studenţii la cap tot semenstrul.“; (16)...pis / piz- – da / dă... (la – ba...): „Domnişoara Calapis dă la Bac, la istorie...“; (17)...pul – a / ă...: „în tot timpul acesta / ăsta, domnul director s-a scărpinat...“; (18)...pul – e...: „Timpul e pe sfârşite...“; (19)...sul – a / ă (e)...: „Pasul a răsunat pe alee...“ / „în ceasul ăsta de grea durere...“ („Concursul / crosul e mâine...“); (20)...va / v-a – că...: „Domnişoara... ştie cumva care-i titlul lecţiei noastre...?“ / „Domnişoară, v-a căzut batista...“ etc.

Cacofonita / ligamentita – „scăpată de sub control“ mai des – afectează trei cuvinte: (1)...bă–}i–ni/ne...: „Bă, a venit asistentul de la Limbă }i ni le-a adus...“; (2) ...ca–a–ac(e)...: „Mână ca a acestuia nu s-a mai pomenit până acum în istoria voleiului românesc...“ / „Stanca a acceptat...“; (3)...că–a–co...: „Domnul patron ştie, că a contribuit...“; (4)...că–ca–ca...: „Să facă ca cadourile guvernului să ajungă la destinaţie“; (5)...pi(i)–}i–/-a/u...: „Capii }i acoliţii lor...“ / „Popii şi-au scos crucile de argint aurit...“; (6)...pul–le–e...: „Timpul le e pe sfârşite...“ etc.

Am atras atenţia (supra) asupra faptului că există şi un soi de „invers-ligamentită / cacofonită“, datorată „inducţiei semantice“ speculată de vorbitor, la „descompunerea semnificantului“ – prin specială rostire – în două cuvinte, „operând“ înţelesuri, ori aluzii / „calificative“ neplăcute pentru referent, în faţa unui „public“: Dacă evită doamna, de ce să o fac tocmai eu...; sau: „Observ că domnişorul / domnişoara... evită la cacofonii întotdeauna“; inducţia semantic-ligamentos-batjocoritoare se face prin mărirea pauzei între prima silabă a predicatului şi a doua, transformând verbalul în nominalul: ...e vită..

Desigur, există şi cacofonii lăsate intenţionat pentru efectul lor stilistic, ca în vitriolantele stihuri soresciene ţintind criticaştrii literari, „inutilul lor act post-demiurgic“ de întreţinere a „sacrei gălăgii literare“: «Atunci au sosit şi nişte indivizi care întârziaseră, / Creatorul i-a mângâiat pe cap cu compătimire, / şi le-a spus că nu le rămâne decât să se facă / Critici literari / şi să-i conteste opera.» (Shakespeare de M. Sorescu). Este cacofonia şi sursă de comic de limbaj, cu mult talent exploatată şi de inteligenţii scriitori de la «Academia Caţavencu»: «S-or fi gândit că, virgulă, calul pe care au pus ştampila reprezintă sigla unui partid legat de păsurile ţărănimii»; ori: «...escu, te iubim / Că ca tine nu găsim !» (apud RadSt, 49 / 53).

Vorbind despre «modalităţi de evitare a cacofoniilor», universitarul de Cluj-Napoca, Ilie Rad, recomandă: «a) introducerea unor cuvinte sau sintagme între cele două cuvinte care ar putea intra în relaţii de cacofonie: „Numai de nu s-ar repeta senzaţia de înăbuşire de adineauri, frica aceea cumplită că nu mai poate respira.“ (Al. Philippide, Floarea din prăpastie, Editura Minerva, Bucureşti, 1975, p. 238)» (RadSt, 50 sq.).; „modalitatea“ este bună, numai că exemplul este rău; din dorinţa de a evita iute „text-maladia“, nici Philippide, nici Rad nu au observat că „râia cacofonică“ a rămas bine înrădăcinată în fraza afectată: «...frica aceea...»; celelate două exemple

                                                                   5

pentru această situaţie sunt bune: «Lupta aceasta mă sugrumă mereu şi frică mi-e că nu se va isprăvi niciodată...» (Rebreanu, «Pădurea Spânzuraţilor»); «...cu toate că, în lucrarea amintită, Călinescu...» (RadSt, 50); «b) recurgerea la sinonime» – aici aduce un exemplu bun: «mi-e frică că vine» / «mi-e teamă că vine», dar cade în aceeaşi capcană ca şi în exemplul «Florii din prăpastie» (supra): «proza românească actuală / contemporană» (RadST, 50), deşi sinonimia – pentru contemporană – recomandată studenţilor ar fi trebuit să fie nu actuală, ci de azi (proza românească de azi); «c) flexionarea unor cuvinte: în mica cameră = în spaţiul micii camere»(ibid.), deşi tot aşa de binevenit era şi derivatul cămăruţă.

Din păcate, există şi destui trepăduşi prin Sfânta Grădină a Limbii Valahe / Dacoromâne, ce nu văd pădurea de cacofonii (cacofonite / ligamentite), din cauza copacilor cu păsări frumos-cântătoare: pupeze (pricepu, punând...), cuci (cu cunoştinţe... / cu cucoare-n ochi albaştri etc.), privighetori (Lili liniştită apela la latura sensibilă...), ciocârlii (colilie Lie-i...) etc.; aceşti trepăduşi le vără în sfera cacofoniilor şi amendează cu barbarie pe la examenele de admitere la Filologie / Litere, Drept, Jurnalistică etc., şi cântecul cucului din merii înfloriţi de pe dealuri, şi trilurile privighetorilor / ciocârliilor din priveliştile fiinţei, ori chiar gănguritul pruncilor, primele cuvinte sacre: ma-ma, ta-ta, ba-ba („prima manşă...“ – Th. Hristea / RadSt, 51; „fata taie trandafirii..., Elba bate recordul...; ba Banatu-i fruncea... etc.) – rostite cândva şi de trepăduşi, mancurtizaţi acum –, elemente ce intră în tezaurul eufonic al unei limbi... (cf. RadSt, 55 sqq.). 

[Any Dragoianu]

Cacofonitele pot fi evitate folosind inversiuni sau sinonime, nici eu nu credeam la inceput cand am primit astfel de reprosuri, apoi mi/am dat seama ca nu e foarte greu. La strofa in cauza sunt ,,n,, variante pentru a transmite acelasi mesaj, autorul poate incerca.

[Ion Lazăr da Coza]

de departe, e într-adevăr o cacofonie însă una de neevitat... Deci, nu e atât de urât zornăitoare. Cum, de neevitat, e şi cu care etc. Exigenţi să fim cu cacofoniile (!) ce pot fi eliminate.

prin veşnicie > spre veşnicie  sugerez io

Poem foarte bun.

da Coza

[Ana Sofian]

Adio aduce cu sine o notă definitivă, Adrian! Ce-am fi fără iubire?mă întreb...

-vei şti

-c-un, lipseşte vocala de la cu(c-un, c-o)

anna

[Sofia Sincă]

Superb! Desigur ce nu ne mai este în trebuinţă e bine să fie îngropat undeva într-o cameră a sufletului, pe unde treci mai rar. E bine să ne descotorosim de ceea ce avem negativ în fiinţa noastră. Dacă şi putem, este şi mai bine.

Cu plăcerea dintotdeauna, am citit poemul, chiar şi trist, Sofy!

[Any Dragoianu]

de departe...cacofonita

,,mirosul morţii

nu mai pot să-l ţin,,    desi e morbid mi/a placut!