Virgula
Avalanşa de scriitori, a intelectualilor, care din lipsă de ocupaţie îşi eliberează spiritul măcinat de frustrare, de nemulţumire, dacă nu chiar de angoasa specifică tumultuoaselor vremuri în care trăim, este de bun augur. Dar ce ne facem cu Măria Sa Virgula!? Căci se pare că ne invadează pur şi simplu. Nu mai ţine cont de regula învăţată în şcoală şi răsare te miri unde, dă pe dinafară, ce mai, nemaiţinând cont de reguli ştiute, cu siguranţă, cândva de scriitori, de altfel, talentaţi.
Am stat şi am analizat care să fie expilcaţia proliferării acestui fenomen abominabil în lucrări ce, trebuie să recunosc, fac cinste autorilor lor şi am înţeles că se pune acest semn de punctuaţie onorabil (sic!) în funcţie de intonaţie, de pauza din vorbire, de pauza de respiraţie chiar, fără nicio legătură cu locul cuvenit din punct de vedere sintactic. Şi cred că un exemplu aleatoriu, dar intolerabil, se înţelege, este virgula dintre subiect şi predicat. Nu mai vorbesc de substantivele în cazul Vocativ, de cuvintele şi expresiile incidente, invariabil nedespărţite prin virgulă de restul propoziţiei etc.
Cu aceste minime precizări cred că v-am edificat în privinţa maladiei «virgula » pentru că, incontestabil, a devenit o maladie. Şi îmi susţin punctul de vedere cu toată responsabilitatea şi convingerea. Exemplele menţionate sunt impardonabile; orice comentariu este de prisos.
Având în vedere cele menţionate mai sus, se întâmplă ca nu de puţine ori lucrări inspirate, valoroase chiar, să aibă de suferit printr-o punctuaţie eronată. Mărturisesc că datorită acestui handicap mi s-a întâmplat uneori chiar să întrerup lectura unor cărţi, pe care recitindu-le apoi abstracţie făcând de greşelile de punctuaţie, să realizez că suferă numai din cauza lor. Păcat…Mare păcat.
În goana avidă după câştig, editurile nu angajează profesionişti care să corecteze, ci se limitează la redactarea ad literam a materialului propus de către autor, ba de cele mai multe ori îl primesc gata redactat pe computer printr-un simplu e-mail de neavizaţi într-ale limbii române, cel mai adesea de tineri, care au trecut prin şcoală « ca gâsca prin apă », fie-ne cu iertare…Dacă au dexteritatea de a redacta un text li se pare că e suficient, iar creatorul din bună-credinţă apelează la serviciile lor.
Aceasta este, de fapt, nenorocirea. Editurile nu cheltuiesc bani şi cu un amărât de profesor, mai ales dacă s-a inventat minunata găselniţă „tipărit în regie proprie”, ce le absolvă de orice responsabilitate. Nici că se putea afla o mai bună metodă de a se spăla pe mâini din capul locului. Dacă autorul este răspunzător, înseamnă că editura este curată ca lacrima în cazul unei eventuale „lăcrămaţii” sau critici, dar niciun editor nu-şi pune problema că pe termen lung aceasta atitudine îl va costa scump, foarte scump. Se profită de faptul că suntem prea săraci, şi tocmai de aceea suntem jupuiţi fără scrupule şi de câtimea de bănuţ strâns cu trudă pentru satisfacerea unui capriciu până la urmă.
Că nu se mai citeşte, nu se cumpără, cu atât mai puţin lucrările unui anonimus, asta e altă căciulă. Vanitatea, orgoliul nemăsurat îngroaşă punga editorilor isteţi. Aşadar, stimaţi confraţi, trebuie să fim mai circumspecţi şi să ne informăm care editură este într-adevăr serioasă atunci când dorim să publicăm o carte. Dar, precum spuneam, sărăcia ne împinge să publicăm ieftin şi prost… Căci editurile care cer un preţ rezonabil sunt second hand. Fără glumă! Iar dacă ele sunt astfel, să nu ne surprindă că şi lucrarea, cartea noastră, va fi aşijderea.
Cuvinte cheie :
Mare dreptate aveți, stimată doamnă! Păcat! Atât pot spune... Totuși un scriitor sau o editură care se respectă nu fac asemenea compromisuri. Vreau să cred că mai există încă. :)
Edituri, desigur, sunt,
Însă cer marea cu sarea,
Şi cum noi săraci, pământ,
E deasupra... nonvaloarea.
Și eu am renunțat să citesc astfel de cărți agramate!
Un eseu bun. Așteptăm ceva asemănător la concurs. :)
da Coza
Vă mulţumesc pentru apreciere! Să sperăm că voi avea inspiraţie să trimit un material redutabil. Vă felicit pentru faptul că promovaţi lucrările valoroase într-o vreme în care prin puterea banului foarte mulţi "autori" se bat cu pumnul în piept lăudându-se cu numărul de cărţi publicate eludând din start un lucru esenţial, şi anume acela că nu contează cantitatea, ci calitatea. Editurile exploatează naivitatea acestora, ba îi şi premiază încurajându-i astfel să publice, unde altundeva decât la respectivele edituri. No comment!
------------
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR (redactor promovare cultură media)
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic
CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ (redactor promovare cultură media)
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor