— ...și poate că nici acum nu sunteți lămuriți ce anume a declanșat acea tenebroasă forță de care nici Emilia nu devenise conștientă încă – trânti profesorul Carp aceste cuvinte ca un tunet în liniștea meditativă a Getei.

— Am o vagă bănuială că ceva s-a schimbat în ea atunci când a surprins prima dată aranjamentele de nuntă, zise doctorul de gardă. Mai exact, spre finalul acelei zile, când Emilia a leșinat a doua oară, în vreme ce părinții ei și Bădia Gil dialogau savuros în bucătărie. Ținând cont de faptul că v-ați oprit cu istorisirea la acel leșin pentru a sări direct la ziua nunții, consider că rațiuni pertinente vă aduc înapoi la acel moment critic.

 

La al doilea leşin, Emilia fu aproape să se stingă. Senzația de sufocare fu atât de senin acceptată, din pricina tragismului apăsător al vieții, încât ea se gândi cu sete la această evadare. Apoi s-a instalat starea de calm şi uşurare, iar sufletul ei de fecioară privea moartea ca pe un dar nemaipomenit. Părea o linişte amestecată cu extaz, care o făcea să se înalțe precum un fulg, dar nu sub influența vântului, ci din voința proprie. Lumea rămânea în urmă cu toate amintirile, ea plutea prin acest gol vindecător, urmând o lebădă ce i se ivise de nicăieri. Apropiindu-se de pasăre, Emilia simțea că nu trebuie decât să se aşeze între aripile ei şi, prin zborul ascendent, se va contopi, în sfârşit, cu eternitatea din trupul căreia a fost smulsă acea fărâmă care se cheamă viața omului. Când fu atât de aproape de lebădă, Emilia simți că plutirea ei se îngreunează, că ceva greu ca plumbul îi prinde picioarele trăgând-o înapoi, amintiri din lumea părăsită îi revin însoțite iar de regret, dar ea se lupta cu acele forțe nevăzute ca să se înalțe. Nu izbuti decât să se prindă de vârful unei aripi, căci plumbul de la picioare se îngreună deodată parcă de o mie de ori, iar ea, trasă brutal spre golurile din urmă, smulse o pană ce stârni plânsul de durere al lebedei. Acum, planele se răsturnară, lebăda îşi pierdu zborul şi păru că ea cade, în vreme ce Emilia era trasă în sus, întinzând cu disperare mâinile spre liniştea extatică. Voind să implore ceva, simți că se sufocă, durerile din piept reveniră şi, tot atunci, auzi glasul mamei care o striga pe nume. Era din nou acolo, înconjurată de părinți şi Bădia Gil, în vreme ce Diana plângea la picioarele ei, frământând în mâini o lebădă din pluş. Mama ei părea să nu trădeze vreo urmă de îngrijorare, ba dimpotrivă, un soi de iritare ce i se citea în glasul răstit cu care îşi striga repetat fiica. Emilia, smulsă dintre acele fantasme plăcute care i se arătaseră în vis, înțelegea din gângăveala tatălui că Diana i-a alertat, martoră fiind la respirația ei greoaie şi zgomotoasă din timpul somnului. Dacă am fost la un pas de celălalt hotar, înseamnă că moartea nu îmi este deloc potrivnică! gândi Emilia, parcă ştiind acum ce cale trebuie să apuce. Zâmbi către Diana ca să o liniştească, iar copila i se cuibări în brațe spunând:

— Noi două avem un înger păzitor care vine uneori călare pe spatele unei lebede!

Emilia nu voi să dezlege enigma acestor cuvinte, extenuată fiind şi dornică să viseze din nou ceea ce ar fi putut să fie intrarea ei în paradis. Adormi şi se trezi fără să-şi amintească ce a visat şi parcă trăia un sentiment de culpă că mirajul acelui zbor din calmul absolut începu a se estompa uşor, până la negare totală. De altfel, prăbuşindu-se de atâtea ori pe lespedea rece a realității, altceva nu îi rămăsese de făcut. Iar enigma cuvintelor Dianei părea că i s-a dezlegat în ziua nunții, stârnind o sumă de îndoieli precum aceea că, deşi nu uitase acele cuvinte, mintea ei fu ținută parcă de o rațiune externă departe de ele. Cu toții am trecut prin acele momente în care ne este imposibil să exprimăm ceea ce stăpânim în minte, ca şi cum memoria este paralizată asupra unui gând total străin de preocuparea esențială. Uneori, când ne detensionăm şi strânsorile neputinței slăbesc, este deja tardiv să mai spunem ceea ce trebuia spus atunci. Aşa a primit Emilia vestea morții Dianei.

 

— Emilia a trăit o experiență asemănătoare epifaniei? întrebă Geta.

— Dacă vrei tu, îi putem spune şi aşa. Este cert că ea a dorit şi a acceptat ceea ce a crezut că este clipa morții. Diversitatea de imagini din viziunea ei demonstrează o activitate cerebrală centrată strict pe esențial, pe ceea ce îşi închipuise cumva că ar fi raiul.

— Vreți să spuneți că a văzut ce şi-a dorit să vadă?

— Nu, nici chiar aşa. În timp ce Emilia visa, trupul ei se zvârcolea cu puternice zgomote de asfixiere, alertând-o pe sora care îi venise alături. Ochii i se dădeau peste cap zărind prin pleoapele întredeschise jucăria de pluș din mâinile Dianei, acea lebădă care în vis a căpătat proporțiile colosale, ca o extensie în macrounivers a lucrurilor mărunte din lumea noastră fizică. Paradisul acela era construit din frânturi de imagini închipuite sau acumulate de-a lungul anilor, chiar din experiențe frumoase trăite în realitate. Tot ce a impresionat-o şi i-a exaltat spiritul estetic s-a desprins din latență şi s-a concentrat în senzația de zbor ca sublimare a tuturor dispozițiilor ei de extaz.

— Fascinant! spuseră Geta și doctorul într-un glas.

— Fascinantă este mintea omului, nu-i aşa? Alegoriile care se nasc fie în vise, fie în halucinații vizuale, totalizează gândurile și sentimentele noastre și ne definesc, astfel, personalitatea. Tocmai de aceea, în vremuri străvechi, oamenii se raportau la propriile vise pentru a-și înțelege mai bine subconștientul, care este mult mai vast decât conștientul și cuprinde ansamblul de trăsături, de intenții și mecanisme comportamentale de care cel mai adesea ne presupunem străini.

Geta sesiză detașarea intenționată a lui Carp de subiect pentru a mai lansa o incursiune în mintea ascultătorilor și, profitând de acest periplu inedit, întrebă:

— Presupunând că am visat că am comis o crimă, sunt susceptibilă de intenții criminale?

— Dacă ai visat asta, cu siguranță nu îți amintești cum ai petrecut timp să planifici crima, iar visul tău culminează în gestul ucigaș. Urmarea acelei crime este esențială: dacă simți că gestul tău a fost îndreptățit...

— În niciun caz! interveni Geta fără menajamente. Dimpotrivă, gestul este urmat de groază, de hăituire și incapacitatea de a înțelege de ce am comis crima. La trezire, inspir ușurată la gândul că totul a fost doar un vis, dar nu fără a resimți pentru o vreme vina păcatului meu.

— Asta înseamnă că ești o persoană impulsivă care, totuși, nu ar comite crima în realitate, iar visul se datorează unei tensiuni acumulate în timp. Trebuie să îi mulțumim psihicului nostru că dispune de acest mecanism de eliberare prin vis. Dar să revenim la ce discutam mai înainte despre alegorii. Gândiți-vă că, dacă moartea este ultima secundă din viață prelungită la infinit, gândul de pe urmă este expresia raiului sau iadului aşa cum şi-o închipuie mintea până la suprimarea ei prin încetarea funcțiilor cerebrale. Desigur, cu durata lor relativă. Iar generica senzație de zbor sau de plutire care se instalează la toți muribunzii explică detaşarea psihicului de simțurile trupeşti. Pe direcție inversă, aveți fuga pământului de sub picioare, senzația de greutate crescută şi cădere în gol atunci când vă pierdeți cunoştința. Tocmai atunci, psihicul întrerupe marea parte a funcțiilor cognitive, păstrează legătura mai ales cu cele vitale, strict trupeşti, de aceea şi simptomul de greutate proprie sporită.

— Mărturisesc că, dacă v-aș fi avut profesor, nu m-ar mai fi luat somnul la cursurile de psihologie! zise Geta cu un cinism ascuns.

— Acesta este un aspect care nu mă preocupă! reteză Carp sec, deloc atras de perspectiva unui dialog pe seama pedagogiei. Abia acum, domnișoară dragă, poți considera preambulul complet.

Readusă la nebuloasa de informații din narațiunea lui Carp, Geta tresări ca și cum s-ar fi fript la mâini.

 

Bădia Gil remarcase erotismul agresiv cu care Emilia îl asalta de la o vreme, luându-l ca pe o lipsă de indiferență din partea ei. Copilul se născuse și, chiar dacă nu era băiat cum își dorise el, își manifesta deplina fericire la gândul că familia pe care o visase intra, în sfârșit, pe un făgaș normal. Răceala cu care îl tratase nevastă-sa în toți acei ani s-a transformat în convingerea lui că femeia, prin strania natură intuitivă care o reprezintă, a trebuit, mai întâi, să se vadă destul de coaptă pentru a-și împlini menirea de mamă. Abia acum, ținându-și fiica în brațe, vedea că orizonturile domestice i se lărgesc, că peste ani și ani va fi înconjurat de o droaie de nepoți care îi vor lumina bătrânețile cu acele surâsuri ingenue. El nu își dădea seama, de fapt, că numai după asta a tânjit în toți acești ani: aparența unei familii împlinite care să îi completeze golurile interioare, iar pentru păstrarea acestui lucru ar fi fost dispus să comită cele mai odioase ticăloșii.

Într-o zi a primit vestea că soția lui este din nou însărcinată, iar el izbăvi un chiot atât de puternic, de ai fi spus că se petrec nunți în cer. În aceeași zi, doi necunoscuți întrebau de el la locul de muncă. Era ora la care toți serveau prânzul când secretara veni să-i spună că este căutat de doi tovarăși. Muncitorii se cutremurară la gândul că brigadierului lor îi sunt solicitate noi rapoarte, în vreme ce Bădia Gil fu de-a dreptul nedumerit. Secretara își cedă biroul de lucru, lăsându-l pe brigadier să aștepte întrevederea cu tovarășii. Când aceștia își făcură apariția, Bădia Gil recunoscu ținuta care cândva îl fascinase și din care se străduise mult să își inspire propriile tendințe vestimentare. Este drept că, în ultima vreme, el o mai slăbise cu rapoartele la recomandarea agentului de legătură din centrul zonal, fiind încunoștințat de o eventuală reluare a comunicării la un moment stabilit undeva mai sus. Dar venirea acestor sobri necunoscuți în inima cătunului special pentru a discuta cu el era un motiv de sumbră îngrijorare. Întrevederea debutase cu acel set de întrebări de rutină, precum nume și prenume, data și locul nașterii, ocupație și altele asemenea; unul întreba și completa rubrici fără să-și ridice ochii de pe hârtie, iar celălalt analiza toate reacțiile interogatului, trasând astfel o sumă de concluzii utile în a doua parte a discuției.

— Acum, că deținem toate informațiile privitoare la identitatea dumneavoastră, e timpul să începem și noi prezentările! spuse cel care scria pe un ton în care se distingea o rece superioritate, specifică acestui tip de tovarăși.

Bădia Gil nu era străin de această atitudine rigidă și, simțindu-se luat în colimator, ceva nu îi mirosi a bine. Cel care, până atunci, îi analizase reacțiile, începu să expună un șir interminabil de sesizări și plângeri la adresa interogatului, cu nume complete, date și locuri, cu fapte descrise în amănunt, toate învârtindu-se în jurul suspiciunii de tragere de foloase necuvenite. După încheierea expunerii, tovarășul îi deschise în față un dosar stufos care conținea toate declarațiile incriminatoare. Bădia Gil se vedea pus cu capul la menghină.

— Ca să închei, spuse mai departe tovarășul păstrându-și privirea scrută-tătoare, dumneavoastră nu figurați în evidențele noastre în calitate de colaborator. Dar înțeleg că ați fost însoțit la sesiuni ilegale de vânătoare de un tovarăș care, potrivit descrierilor unor martori, se face, de asemenea, subiectul cercetărilor noastre. Ce aveți de declarat în privința aceasta?

Bădia Gil întrevedea un mic ajutor în ofițerul cu care colaborase până atunci și, abia după ce scăpă un rânjet ironic, își dădu seama că acel ajutor putea să se afle demult în celula în care își va osteni și el ciolanele pentru o vreme. Sau că însuși ofițerul putea să-l fi turnat pentru a-și salva șoriciul de la tăbăcit. Astfel de griji manifestate fură suficiente pentru ca tovarășii să încheie raportul sesiunii preliminare, invitându-l pe Bădia Gil să îi însoțească la mașină. Muncitorii își abandonaseră prânzul pentru a-l vedea pe brigadierul turnător condus către dubiță, smerit ca ultimul milog și, când porniră rumoarea de presupuneri, fură alungați de către inginerul zootehnist înapoi la treabă. Emilia, care se afla printre ei, primise învoirea de a merge acasă pentru a-și recăpăta liniștea. Ajunsă în curte, fu asaltată de întrebările speriate ale mamei, pe care o respinse cu tiranie:

— Taci dracului odată!

Femeia rămase în urma ei de-a dreptul stană de piatră. Emilia intră în casă, dădu fuga spre odaia din fund, care devenise cameră comemorativă a Dianei și încuie ușa după ea, îngenunchind lângă măsuța pe care așezase fotografii și câteva din jucăriile preferate ale surorii ei. Un ceas cu baterie ticăia enervant pe perete tocmai acum, când ea avea nevoie de liniște. Deschise fereastra și îl azvârli isterică, de se făcu numai bun să aprinzi focul cu el. Văzându-și mama care se apropie să strângă bucățile din plastic cu veșnicele-i mișcări lente, ca ale unei bolnave care se victimizează, simți că furia îi crește până la explozie. Emilia nu știa dacă să laude ori să deplângă starea mizerabilă în care soțul ei era purtat către duba specială, iar asta îi sporea neliniștea febrilă care mocnise în ea atâția ani. Își dorise, firește, ca el să plătească însutit pentru nefericirile pe care le-a provocat, dar acum, când poza dus la eșafod, îi stârnise o milă sfâșietoare. Bădia Gil fusese atât de nemernic în egoismul său, încât portretul pe care ea și l-a creat despre el se ruina în fața gestului de neputință și disperare cu care acesta privea prin geamurile dubiței. Judecând acest mister, Emilia realizase că, de fapt, soțul ei era aproape alt om decât cel care se preta, că această duplicitate involuntară a lui era speculată și interesa genul de instituții în serviciul cărora Bădia Gil crezuse că va face cu sârg performanță. Cum altfel i-ar fi fost atât de ușor să manifeste temperamente contradictorii, dacă el nu ar fi fost supus tulburărilor de personalitate? În acea clipă, Emilia auzi bătaia în ușă a fetiței ei și, cântărind nedumerirea timidă cu care copila își strigă mama, înțelese că stana de piatră a recurs la acest tertip de a băga copilul la mijloc pentru a cenzura ceea ce presupunea o gravitate. Își primi fata în odaie și, luând-o protectoare în brațe, simți cum mintea i se eliberează de toate neliniștile. Aflându-se pentru prima dată în această încăpere, copila privi fascinată în jur și apucă în mâini ceea ce o încântase cel mai tare: o lebădă din pluș care se sprijinea de o candelă înconjurată de fotografiile unsuroase ale unei fetițe cam de seama ei. Înfrigurată parcă de o presimțire, fetița scăpă jucăria din mâini.

Vizualizări: 156

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Am citit cu interes, mi-a plăcut și, bineînțeles, aștept continuarea. Cu răbdare! :)

Am citit cu interes și aștept continuarea .

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Postare de log efectuată de BOTICI GABRIELA
cu 5 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 5 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Erezia artei a utilizatorului Costel Zăgan
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Erezia artei a lui Costel Zăgan
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog o clipă ... a lui Elisabeta Drăghici
cu 13 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 15 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog o clipă ... a lui Elisabeta Drăghici
cu 15 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Povestea pietrei de leac a utilizatorului Monica Pester
cu 16 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Povestea pietrei de leac a utilizatorului Monica Pester
cu 16 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Povestea pietrei de leac a utilizatorului Monica Pester
cu 17 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog o clipă ... a lui Elisabeta Drăghici
cu 17 ore în urmă
Utilizatorului Elisabeta Drăghici îi place postarea pe blog tablou mirabil, multiform a lui Floare Arbore
cu 17 ore în urmă
Postare de log efectuată de Elisabeta Drăghici
cu 17 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog VALENTA iar echinocţiu a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 17 ore în urmă
Utilizatorului Elisabeta Drăghici îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 17 ore în urmă
Elena Lucia Spătariu Tudose a lăsat un comentariu pentru Vasilisia Lazăr
cu 17 ore în urmă
Lui Maria i-a plăcut profilul lui Elena Lucia Spătariu Tudose
cu 17 ore în urmă
Lui Maria i-a plăcut discuţia Pietre (de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 17 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog VALENTA culori în iarbă a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 17 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor