Puterea de a merge mai departe

[Nuța Istrate Gangan]

Te doare.

Ai impresia că dacă s-ar mai adăuga un singur gram de durere te-ai dezintegra. Îţi simţi sufletul spart în mii de bucăţele şi simţi că nu te poţi mişca. Stai ţintuit în pat, privirea îţi caută rătăcită în gol, tot ce credeai până acum despre durere şi dezamăgire a fost depăşit. Îţi simţi tâmplele pulsând de parcă o inimă nemiloasă vrea să-ţi explodeze în creier. Cuţitul înfipt adânc în rana se răsuceşte uşor, mânuit parcă de o mână sadică. Pumnii îţi sunt atât de strânşi că îţi simţi unghiile înfipte adânc în carne. Mintea refuză să realizeze. Şi lacrimile refuză să-ţi curgă.

O lacrimă.

Măcar o lacrimă de ţi-ar uda pupila zgâriată de ultimele imagini. Îţi simţi gustul propriului sânge şi-ţi simţi durerea usturătoare a buzelor mușcate sălbatec.

Doare. Atât de rău.

Şi poate somnul adânc fără trezire ar fi suprema alinare. Dar nu vrei să dormi.

Nu vrei nici măcar să-ţi atingi geană de geană pentru că o arsură în plus ar fi prea mult. Îţi auzi urletul în interior dar în afară, liniştea te sfidează. Şi continui să strigi până când îţi simţi gâtlejul rana vie şi totuşi nimeni nu te aude. În jurul tău tăcere absolută. Ca-ntr-un sicriu de sticlă când toţi te cred mort şi-şi ling degetele murdare de ultima bucată de coliva, iar tu, îngrozitor de viu, vezi tot dar nu auzi nimic. Şi răcnetul ţi se opreşte în gât, te îneacă şi te sufocă şi simţi că nu mai ai putere.

Şi atunci cedezi împotrivirii.

Pumnii ţi se descleştează uşor, un fel de calm vecin cu moartea te cuprinde ca un giulgiu cald, corpul îşi ridică propria greutate şi cuţitul îşi opreşte scrâşnindu-şi rotire. Simţi o palmă răcoroasă atingându-ţi obrazul trudit şi şuvoiul nestăvilit al lacrimilor binefăcătoare îţi inundă faţa. Cazi apoi într-un somn greu şi adânc fără vise şi ultimul gând înainte de a-ţi lipi genele arzânde este că poate n-ai să te mai trezeşti niciodată.

Dar altă zi se naşte, lumina crudă a dimineţii îşi ascute suliţele pe ochii tăi şi realitatea prezentului îţi înfige un cui în creier. Te ridici . Ai supravieţuit primei nopţi. Vei supravieţui primei zile de după? Nu ştii...

Dar o să încerci.

Şi te rogi la Dumnezeu să ai puterea da a merge mai departe.

[Corina Militaru]

Durerea, lama de cutit rasucita in suflet. Lacrimile scutura norul negru ce acopera sufletul, eliberandu-l. Nu stim de unde avem puterea, dar intotdeauna mergem mai departe.

Cu prietenie,

[Sofia Sincă]

Exerciţiul durerii descris într-un mod fidel.

Fiecare dintre noi am simţit, cel puţin o dată în viaţă, ceea ce ai explicat tu, Nuţa. Durerea extremă, durerea care răpune şi nu ştii dacă vei supravieţui acesteia, durerea care sfâşie sufletul şi continuitatea zilelor. Însă există o vorbă: ceea ce nu te omoară, te fortifică... şi mergi mai departe cu durerea în suflet, care uneori nu dispare niciodată, dar se mai cicatrizează în timp.

Foarte bun textul tău, Nuţa, descrierea simţămintelor este făcută crescendo, de la scânteie, la vâlvătaia cea mai înaltă, şi înapoi la cenuşa mocnită.

Cu admiraţie, Sofy!

[Nuța Istrate Gangan]

Sofy, multumesc.
Mi-as fi dorit ca ceea ce am scris aici sa fi fost doar rodul imaginatiei mele bogate. Dar, din nefericire nu a fost.

Nu m-a omorat dar nici bine nu mi-a fost. Daca as da timpul inapoi as fi eliminat cauza ca sa evit efectul. Dar...nimic nu este intamplator, toate au un rost al lor. Nici astazi nu am inteles de ce dar am avut puterea trec mai departe.

[Nuța Istrate Gangan]

Corina, multumesc:)
A trecut! Azi este perfect!

[Vasilisia Lazăr]

Foarte bun text. Ce nu te omoară, te întăreşte.

Transferat în Bibliotecă.

[Nuța Istrate Gangan]

Multumesc, V:). Intr-o zi(libera) am sa mai trec prin textele acestea sa mai verific...stiu si eu...un diacritic lipsa, o litera mancata:)
Vasilisia Lazăr (da Coza) a spus :

Foarte bun text. Ce nu te omoară, te întăreşte.

Transferat în Bibliotecă.