Crucea din sticlă XXIII

[Emil Dumitru]

          Fill o privi câteva clipe. Ce putea să-i răspundă? În Margaret, Fill descoperise mai multe femei, care – şi asta îl făcuse să fie de cele mai multe ori reţinut în gesturi şi exprimări – se transformau în câteva secunde, în funcţie de rol şi împrejurări. Uneori Margaret juca fantastic de bine rolul unei  naive sau al unei femei pasionale. Alteori devenea foarte atentă, apoi în câteva secunde îţi lăsa impresia că şi-a lăsat corpul fizic pe pământ iar corpul astral l-a trimis într-o călătorie… Întinse mâna şi-i aşeză o şuviţă rebelă.

      − Cum arată femeia pe care o iubesc eu!?... repetă el, jucându-se cu degetul pe fruntea ei. Păi, este… şi se opri privind-o  foarte direct, căutându-şi parcă cuvintele.

      − Atunci, mai simplu, spune-mi: cum ai vrea să fie?

      − Aş vrea să fie….

      − Ştiu, aşa ca mine! şi Margaret izbucni într-o explozie de râs, dar după câteva secunde se opri brusc şi lungindu-se pe pat, făcând pe bosumflata spuse: Frumos… dar eşti un frumos, mincinos. Scuzaţi rima. Răspuns stereotip… ăăă… clişeu, standard, parcă ai fi un versat politician şi nu un poliţist, dar… te plac aşa cum îmi răspunzi, că… minţi frumos.

      Fill se aplecă şi o sărută uşor pe umăr, aproape de locul pe unde trecuse glonţul, bandajat cu un plasture.

      − Te mai doare?

      − Foarte puţin, doar când forţez mâna.

      − Da, eşti o femeie norocoasă! Glonţul nu ţi-a atins clavicula. Spune-mi,  la frunte te-ai lovit, atunci când te căţărai pe gard?

      − Cred că în cădere. Când eram sus pe gard şi tocmai trecusem un picior de partea cealaltă, atunci am simţit o arsură puternică în umăr şi m-am prăbuşit inconştientă la baza lui.

      − Inconştientă?

      − Da! Sigur am fost ''plecată'' un pic în grădina Eden, pentru că minute bune au trecut până mi-am revenit, simţindu-mă purtată în braţe de cineva. Parfumul tău, cred că m-a trezit! continuă ea privindu-l semnificativ. Dar, realizând că sunt în siguranţă în braţele tale, am preferat să fac mai departe pe leşinata.

      Fill zâmbi şi îi sărută din nou umărul.

      − Şi cred că ai dreptate! Sunt o femeie norocoasă… norocoasă de două ori. Îi prinse faţa cu palmele şi privindu-l, fără să clipească, spuse: Prima dată, că am scăpat cu viaţă din colivia de aur şi, a doua oară, că te-am întâlnit pe tine. De ce ai apărut aşa de târziu în viaţa mea? De ce, Doamne în asemenea împrejurări?

       Fill nu se opuse gestului, lăsându-se în voia mâinilor şi buzelor ei, iar sărutul lor deveni din ce în ce mai sălbatic:

      − Mai uşor, dragul meu! Ai uitat? Încă sunt în convalescenţă! chicoti Margaret de plăcere.

      Fill se retrase şi o privi preţ de câteva secunde. O contemplă aşa în tăcere, doar mâinile i se plimbau a mângâiere pe braţele ei. Ce trăsături şi faţă senină avea acum Margaret. De pe chipul ei dispăruse orice urmă de încordare, şi simţi Fill, în forul ei interior nu se mai da acum nicio luptă. Era de o frumuseţe răpitoare în tricoul negru, de mătase, mulat provocator pe formele-i apetisante. În decolteul tăiat adânc, se zbătea o cruce din aur, împodobită cu multe diamante, care, parcă ţipa prin multitudinea de reflexe, să fie lăsată liberă, să nu mai stea spânzurată de acel lănţişor, foarte  fin, lucrat şi el tot din aur. O ridică spre el şi cuprinzând-o în braţe, îi simţi corpul din primul moment, cum începe să vibreze uşor, iar după câteva clipe, trupul ei fremăta unduitor – ca un codru înainte de furtună –  gata să facă explozie de atâta încătuşare impusă de abstinenţă. Cu stângăcie încărcată şi cu multă emoţie, Fill îşi coborî mâinile peste coapsele ei, mângâindu-le ca pe o floare.

      Margaret nu era prima femeie pe care el o ţinea în braţe, dar fiinţa ei rezona altfel, o simţea acum cu totul diferit, că totul porneşte din interiorul ei, că acum nu mai juca teatru, era ea, cea naturală, fără bariere şi constrângeri şi asta îl deruta cumplit. Omul Fill, îl ruga pe Fill poliţistul, să lase frâu liber calului, să alerge în voie, exact cât şi cum vrea, dar… se opri din mângâieri, simţind că ceva inexplicabil se întâmplă cu el, fiinţa din corpul lui, cea profesională, parcă ţipa în gura mare să se trezească.

      − Margaret, hai să ne oprim! Nu e bine ce facem… cel puţin acum, se eschivă el.

      − Nimeni şi nimic din lumea asta nu ne va opri din delirul nostru!… Delirul nostru al iubirii!… Doi nebuni de iubire pură, Fill, pentru că eu te iubesc dincolo de ce-i capabilă o fiinţă omenească… îi spuse Margaret printre sărutări.

Fill din nou nu putu să opună rezistenţă şi dus de val, lăsă frâu liber calului sălbatic, parcă îmbătat şi el de parfumul ei – parfum ce-l excita făcându-l să-şi piardă luciditatea ori de câte ori se afla ea în preajmă −, care persista şi mai pregnant acum în aerul din cameră, simţindu-l foarte acut. Plutea în aer ceva unic, nedefinit încă: amestec laborios venit din univers, parfum de portocale date în copt, flori de lămâi în plină maturitate, flori de câmp după ploaie ori iz de copil cu părul bălai scăldat de soare, apoi totul se transforma în parfum de livadă cu merii daţi în floare, într-o dimineaţă liniştită de primăvară, cu puţină rouă. 

      Şi după toate aceste parfumuri care-i ''adormiră'' pe amândoi – omul şi poliţistul −, începu ''războiul'' cel mai ciudat, dar şi cel mai frumos din lume, în care sunt întotdeauna numai doi combatanţi şi doi învingători. Margaret era atât de pasională, cum nu-şi imaginase niciodată Fill, că poate o femeie să fie. Acum a simţit-o ca pe o felină sălbatică, dezlănţuită exact în perioada optimă a rutului, când ea vrea să-şi devoreze partenerul din prea multă dorinţă şi pasiune. Se simţi, nu o dată, ci de mai multe ori, dincolo de cerul al nouălea, trăind nişte senzaţii pe care nu le mai trăise niciodată în braţele unei femei. Pasiunea cu care se dăruia Margaret era mistuitoare ca un foc, puternic transmisibilă şi asta îl fascină, făcându-l să se simtă bărbat în cel mai pur înţeles al cuvântului. Margaret îl făcuse să înţeleagă clar diferenţa dintre: ce înseamnă a face dragoste cu o femeie pe care tu o plăteşti, care mimează totul şi, a face dragoste cu o femeie pe care o simţi că te doreşte şi pe care o doreşti şi tu.

      După un timp şi, după ce amândoi alergară ca doi heruvimi prin grădina Eden, încă contopiţi şi copleşiţi de arzătoarea pasiune, Margaret şopti:

      − A fost… a fost un înger în preajma noastră… sau tu ai fost acel înger?

      Fill nu răspunse, zâmbi mângâindu-i doar buzele cu vârful degetelor, după care se ridică din pat, aprinzându-şi o ţigară. Margaret îl privi: de ce bărbaţii,mai mereu, după, îşi aprind o ţigară?  El se opri în dreptul ferestrei, privind amurgul ce cobora, desfăşurându-şi lin aripa peste port. Margaret veni lângă el şi cuibărindu-se sub braţul lui, îl întrebă:

      − Tu… iubeşti amurgul?

      − Da, enorm. Mai ales toamna, natura creează în anumite momente ale zilei, fantastice tablouri. Priveşte-l pe cel din faţa ta, mâine sigur o să fie altfel…

      − Poate mai frumos, îl completă Margaret.

 - va urma -

 

[Sofia Sincă]

Am citit cu multă curiozitate. Nu ştiu Emil de ce postezi aşa de rar. Cine vrea să citească, citeşte... sau nu e gata, acum scrii...

În privinţa acţiunii de bază n-am aflat prea multe, dar am aflat despre idila dintre cei doi, Fill şi Margaret, la care mă aşteptam, să-ţi spun drept.

Însă vreau să te cert puţin. :)) Până acum romanul lasă impresia unei scrieri impresionante, literare, inteligente. Aici ai cam sfeclit-o, Emil. Te pricepi tu la descrieri de tot felul, dar la descrierea unui act erotic nu prea.

Ţi-am scos unele expresii pe care eu nu prea...

- spânzurată de acel lănţic, - lănţişor.

- Delirul nostru nebun! - delir e deja nebun

- Fill iarăşi nu putu să opună rezistenţă, - scoate-l pe iarăşi

- Mirosul ei, - parfumul ei, deşi mai ai parfum în multe locuri. Dar miros este un simţ.

- toate aceste mirosuri care-i ’- la fel mirosuri....

- după ce muriră şi înviară de mai multe ori, - nu prea agreez expresia, e prea simplistă, e regionalism.

Şi apoi nici expresia ''ca un codru înainte de furtună'', nu mi se pare prea potrivită pentru o femeie... găseşte şi tu ceva mai feminin, mai angelic aşa, mai ales că e începutul unui paragraf erotic.

Dar acestea sunt doar părerile mele, Emil. Condeiul în mâna ta.

Cu prietenie, Sofy!

[Emil Dumitru]

Sofia, mulţumesc pentru tot şi toate. Postez rar din cauza programului meu, zilnic de la o9-19, chiar şi peste!

Romanul este gata - este scris în 1992 - acum doar mai corectez şi eu pe unde mă pricep... Voi modifica.

Cu prietenie,

[Corina Militaru]

De acord cu ceea ce a spus Sofy.

Citit cu placere si... astept continuarea.

Cu prietenie,

[Emil Dumitru]

Corina, mulţumesc pentru lectură!

Corina Militaru a spus :

De acord cu ceea ce a spus Sofy.

Citit cu placere si... astept continuarea.

Cu prietenie,

[Vasilisia Lazăr]

Transferat în Bibliotecă.