Ce uneşte Dumnezeu, nu poate desface omul!

[Exemplu de Titlu]

(din ciclul: “Femeia – miracol de contradicții divine)

  

                                                                                       Să nu mă laşi să plec în zori!
                                                                                       Mi-e teamă c-o să mă întorc;

                                          Că-n roua crudă de pe flori
                                               Văd ochii tăi ce lacrimi storc.. 

 

Femeia a căzut în genunchi în faţa uşii. Se ruga de bărbatul ei de-o viaţă. Să nu plece. Ştia de multă vreme că are o legătură cu o puştoaică, dar şi-a zis, în sinea ei, că nu-i decât o experienţă din care el va trage învăţăminte şi se va cuminţi, apoi, pentru totdeauna. Aveau prea multe în comun; multe obstacole pe care le-au biruit împreună, dar şi clipe frumoase, nimic de zis. Convingerea ei, pornită din adâncul sufletului, era că bărbatul n-o va părăsi niciodată. Era trecut prin multe cumpene ale vieţii. Cu toate astea era un alintat. Era şi vina ei, că prea l-a cocoloşit; nici până azi, la 50 de ani, n-a învăţat să facă, barem, o cafea. Dar, deşi părea un dur, avea o inimă de pus la rană. Născut şi crescut la ţară şi-a închipuit că are rădăcini înfipte în pământul sănătos din care nu putea să încolţească decât o dragoste adevărată. Parcă nu tot el a zis de atâtea ori: "Ce-a unit Dumnezeu, oamenii nu pot să desfacă?"

Acum, văzându-l cum îşi îngrămădea lucrurile personale în geanta mare de călătorie, simţea cum toată credinţa ei, adunată până la această vârstă, se dărâma. Unde se va duce? Îl va mai vedea vreodată? Ce se va alege din liniştea căminului care i-a fost reazem şi temelie? Ce se va întâmpla cu fiica lor, tocmai acum când are cea mai mare nevoie de ambii părinţi, după ce s-au chinuit atâţia ani s-o vadă sănătoasă?

Parcă era paralizată. Nu putea să se mai mişte. Stătea îngenuncheată în faţa uşii de la intrare. Nu-l va putea opri, era prea hotărât. Devenise, dintr-o dată, un străin. Şi prea grăbit să plece. La alta. Se va îndura, el, să lase totul în urmă ca şi cum dragostea lor a fost doar o aventură de 30 de ani?...

Bărbatul scoase din buzunar cheile apartamentului şi le întinse soției.

– Ia-le! Nu mai am nevoie de ele. Nu mă mai întorc. Niciodată! C'est fini la comedie!

– Unde pleci? Ţi-am greşit, eu, cu ceva... vreodată?

– Tocmai, că nu mi-ai greşit. Vreau o altă viaţă, cu zbucium. M-am săturat, prea multă linişte în casa asta. Vreau să iubesc cu toată puterea pe care o mai am. Tu n-ai ce să-mi mai oferi. Îţi ştiu tot corpul, îţi ştiu toate plombele, ştiu cu ce parfum te dai, ce ruj foloseşti, ştiu ce mâncare vei face mâine, ştiu totul! Ştiu ce te doare, unde te doare, ştiu ce-ţi lipseşte. Am nevoie de ceva nou. Vreau o femeie lângă mine care să mă facă să tremur!

– Nu iei nimic din casă? Păstrează cheile, poate o să ai nevoie de vreun lucru, doar le-am făcut împreună... ai contribuit şi tu.

– Nu am nevoie de nimic, partea mea o las fetei. Dă-te la o parte, dă-te din uşă!

Femeia abia reuşi să se urnească, făcându-i loc soţului să iasă.

– Adio! - rosti bărbatul forţându-se să-şi ascundă emoţia plecării.

Femeia îl privi cum cobora scările. Dintr-o dată o sfârşeală i-a cuprins trupul. Era goală. Goală în suflet, nu mai putea nici să se ridice în picioare. S-a târât cu mare greutate până la bucătărie. Singura speranţă era Dumnezeu. El va şti de-acum ce se va întâmpla cu ea şi cu fiica rămasă fără sprijinul şi dragostea de tată. Ce-i va spune fetei când se va trezi? Cum va reacţiona? E prima dimineaţă când tatăl nu-şi va săruta fiica. Întreaga ei fiinţă a început să tremure. Un şuvoi de lacrimi i-a inundat obrajii palizi.

 

Puştoaica îl aştepta cu portbagajul deschis. Un sentiment de mândrie i se citea pe faţă. L-a câştigat. Va fi al ei. Întotdeauna i-au plăcut bărbaţii în vârstă. Sunt cei mai buni soţi, însă e greu să pui mâna pe ei.

– Numai atât ai luat? Îl întrebă cu vocea plină de miere.

– Da, restul va fi al fetei.

– Măcar puteai să iei plasma aia mare, vine foarte bine la noi în sufragerie...

– Ai dreptate, nu m-am gândit la asta. O aduc imediat, dar am promis că nu mă mai întorc. Să mă duc?

– Du-te şi hai mai repede, dragule, întârziem la slujbă.

Liftul, iar, nu mergea. Cum va coborî cu hectarul ăla de plasmă că abia au urcat-o, când a cumpărat-o, doi oameni?

Uşa era întredeschisă, ca şi cum îl aştepta. A trecut pe lângă bucătărie fără să-i arunce măcar o privire soţiei. A tras televizorul din suporturi şi l-a pus pe masă.

– Ce faci tată? Auzi în spatele lui vocea fetei.

Amuţi pe loc. Nu putea să scoată un cuvânt. Fiica lui, cea mai frumoasă fată din lume, veni spre el să-şi ia sărutul matinal. S-au îmbrăţişat ca niciodată. A sărutat-o cu acea dorinţă pe care ţi-o dă sentimentul că, o dată despărţiţi, cine ştie când soarta îţi va mai oferi ocazia…

– Ce are, s-a defectat?

– Da, are purici.

– Poate nu e semnal…

– Ai dreptate, trebuie să verificăm cablul.

– Hai să bem, mai întâi, cafeaua. Hai s-o bem cu toţii; o fac eu.

I-a tras sacoul de pe umeri şi l-a dus iute în cuier. Luându-l de mână au intrat în bucătărie. Atunci a dat ochii cu mama.

– Bună dimineaţa, mami! Sărut mâna! Azi fac eu cafeluţa. Şi veselă, simţind că braţul părintelui a strâns-o mai drăgăstos ca niciodată, se învârtea în jurul aragazului în paşi de dans.

– Vreţi şi ciocolată? Tati, ţi-aprind eu ţigara!

Tati era complet dezorientat. Această scenă îl ungea pe inimă. Privi chipul soţiei. Atât de blândă! Ar fi vrut să-l certe, să-i facă reproşuri... dar ea se încăpăţâna să zâmbească, să nu simtă copilul nimic, cel puţin, în aceste clipe. Curios. Aşa era şi atunci când a cunoscut-o în parc, pe bancă. Zâmbea tot timpul. Stătea cu mâinile împreunate în poala rochiei... parcă aştepta buchetul de flori pe care el l-a cumpărat de la ţigăncuşa aia hamţuşcă... "Ia, flăcăule, florile astea şi pune-le în braţele fătucii ăsteia frumoase, că asta ţi-i partea, nu te zgârci!"

Căzu în genunchi, cu obrajii în poala femeii.

În timp ce fata pregătea cafeaua, bărbatul, ca-ntr-o rugăciune, săruta picioarele soţiei, iar cu palmele căuta acelaşi trup pe care îl cunoştea de-o viaţă. Dar azi parcă era altul. Trăgând cu ochiul, tânăra domnişoară, de-acum, îşi zise că nu există alţi părinţi mai fericiţi pe lume.

Afară, o maşină claxona insistent, dar nimeni n-o mai auzea, pentru că... Ce uneşte Dumnezeu, nu poate desface omul!

[Chris]

Mda, o poveste despre cum să nu te laşi pradă senzaţiilor de o clipă. Par mai atrăgătoare ispitele, dar de multe ori se dovedesc a fi doar ispite!

[Chris]

Si nu ma duce, Doamne, pre mine in ispita numai o data! :)

Cred că s-a strecurat un "nu" din greşeală! :)))))

[Vasilisia Lazăr]

Ooo, Augusta, te înșeli. Tu crezi că George se mulțumește să fie ispitit doar o singură dată? :))

Augusta Cristina Călin a spus :

Si nu ma duce, Doamne, pre mine in ispita numai o data! :)

Cred că s-a strecurat un "nu" din greşeală! :)))))

[Vasilisia Lazăr]

Încă un text îngrijit și bine scris. Nu am ce cârcoti, chiar nu am și rău îmi pare. :)

Ba am ceva. Eu n-aș crede că domnul din poveste s-a vindecat așa... subit. Nu cred și gata.

[Sofia Sincă]

Un text spumos prin care mai aflăm câte ceva din pornirile masculine. Auzi colo: ştie toate plombele femeii, ce o doare, ce nu... de aia nu e bine să spui nimic bărbatului. Când te duci la dentist să-i spui că te duci la sala de sport. Dar parcă noi nu ştim de câte ori au avut ei vreo gripă, dacă şi-au luxat vreodată piciorul... sau l_a durut în cot.

Odată soţul meu şi-a luxat piciorul şi aduceam pe o vecină (mai în vârstă) să-l maseze. El îl întindea pe celălalt... până m-am prins că stătea satisfăcut la masaj...

Vârsta andropauzei la bărbaţi este la fel de periculoasă ca aceea de adolescenţă. Vor senzaţii tari, auzi... Păi să-şi ia vreun levier, ceva...  :))) am glumit.

Textul este impecabil şi vrea să remarce cât de mult contează blândeţea soţiei, înţelepciunea ei, dar mai mult şi mai mult, contează iubirea filială. Copiii sunt cei ce împacă multe situaţii.

Am citit cu deosebită plăcere, Sofy!

[Vasilisia Lazăr]

:)))) Parcă ea ce-o să mai zică, săraca.

george safir a spus :

doar nu vrei sa te pun in legatura cu nevasta lui?

Vasilisia Lazăr (da Coza) a spus :

Încă un text îngrijit și bine scris. Nu am ce cârcoti, chiar nu am și rău îmi pare. :)

Ba am ceva. Eu n-aș crede că domnul din poveste s-a vindecat așa... subit. Nu cred și gata.

[Chris]

Vasilisia Lazăr (da Coza) a spus :

Ooo, Augusta, te înșeli. Tu crezi că George se mulțumește să fie ispitit doar o singură dată? :))

Augusta Cristina Călin a spus :

Si nu ma duce, Doamne, pre mine in ispita numai o data! :)

Cred că s-a strecurat un "nu" din greşeală! :)))))

Ai dreptate! :))))))) Eram obosită şi n-am înţeles bine! :))))))) Aveţi grijă ce vă rugaţi, domnule Safir! :))))))

[Corina Militaru]

Tatal salvat de copila sa. Totusi ramane intrebarea: Ce genereaza astfel de crize? Oare nu punem viata in raft gandind ca o sa traim noi,  mai tarziu, cand om avea timp?

Cu placerea lecturii,

[adriana ariadna]

O lectie de viata !Cand nu te astepti ,...viata iti face ,, rani adanci ,,...Totul este bine , cand se termina cu bine ...,,Ce uneşte Dumnezeu, nu poate desface omul ! ,,
,,Rămâi în dragostea curată
A Domnului Iisus Hristos ,
Să nu renunţi la ea vreodată
Pentru-o plăcere blestemată,
Ci fii statornic, credincios.

Rămâi în harul mântuirii
Ce ţi-a fost dat de Dumnezeu ,                                                                                                                           Îmbracă hainele sfinţirii,
Pe treptele neprihănirii
Urcând neobosit, mereu.,,