Lucrurile au mereu acea tăcere

[Mihai Katin]

 

Lucrurile au mereu acea tăcere din care

Forma li se rotunjeşte în aer

Iar umbra lor ne sărută mâinile cu care le ştergem de amintiri

Ori le aruncăm

Ĩn magaziile trosnind uşor sub o iederă

Din care pasc muţi caii de lună,

Lucrurile ne poartă numele ca pe un talisman

Ce le dăruie uneori viaţa

Cu care luptă în acele războaie inerte

Doar pentru  că vor

Să ne ştie fericiţi

Căci astfel uităm prea repede

De simetria pereţilor,

De isteria camerelor goale...

Lucrurile

Ne şoptesc mereu

Să ne aşezăm în nepăsarea lor ,

Să le mângâiem apoi cu ochii închişi

Înainte să ne pierdem în oceane...

 

 

 

[Vasilisia Lazăr]

Toate lucrurile de pe fața pământului au un suflet, indiferent dacă este unul mineral, vegetal, animal sau doar un simplu gând. (Paulo Coelho)

Interesantă temă!

[Stanescu Valentin]

Mihai, cât de ignoranţi suntem cu lucrurile ce ne ajută să fim. Repede le mai trecm pe dreapta pentru altele noi... Chiar şi poezie se face rar pentru tăcerea lor, acceptarea sorţii, menirii lor de prelungitoare ale trupului, mâinilor, privirii, auzului, simţului tactil... Ce ne-am face fără pernă, masă, scaun, încălţări, haine şi altele?

 

 

masa şi-un scaun

 

masa şi-un scaun

de când mă ştiu

des mi-au fost

suport

viu

 

masa şi-un scaun

prind în tăceri

gânduri din

ziua

ieri

 

masa şi-un scaun

pe foi adun

în poem

gândul

bun

 

masa şi-un scaun

când înnoptăm

ne-ndeamnă

să mai

stăm...

 

[Maria Mitea]

Când numai găsim dragostea în oameni o proiectăm în lucruri, obiecte, case, scaune, mase,

creăm mai multă artă, mai multe covoare se țes în trei ițe, 

iar dacă numai țesem și nici nu mai știm a da cu sapa în pământ, ne rățoim lor, lucrurilor, și le cerem socoteală pentru tăcerea din care sunt făcute, 

iar lucrurile nu au tăcere,

ele sunt tăcerea, 

țesute din ce nu am putut să spunem lumii, 

să-i spunem imimii, 

să-mi cert sufletul nu pot, pentru că nu-l văd, și rar

dacă îl mai aud oftând la colț de masă, 

și atunci doar pe ea, pe masa de lemn, îmi mai sprijin coatele să plâng umbra ... 

Mihai ai aici un Diamant cu chip de poezie, :) și uite așa atingem și pietrele fără de preț ... 

[Grig Salvan]

Interesantă poematizare a lucrurilor. Suntem legați de ele prin fire nevăzute ale vieții noastre cotidiene, fac parte din însăși ființa noastră extinsă, chiar dacă adesea le maltratăm, le aruncăm, le uităm, ele au ontologia lor, viața lor în tăcerea lor. Deși ele au șoaptele lor neauzite și ne cer o parte din atenția și afecțiunea noastră. Eu adesea le vorbesc lucrurilor ca unor ființe, le întreb ce mai fac, cum a trecut timpul peste ele de când nu le-am mai văzut, nu le-am mai dat atenție și grijă. Un poem delicat dedicat existenței noastre printre lucuri.