Iertare

[BOTICI GABRIELA]

SONET IV  

 

 

Din partea ta mă doare și floarea aruncată

Sau vorba nerostită – gândită-n supărare

Și frunza mă rănește de o arunci mai tare

Când mai aștept să-mi dărui iubirea netrucată.

 

Dar mintea mea refuză această provocare.

O briză de tristețe spre mine tot mai cată! –

Vreau zorile senine spre tine să răzbată

Și-n orice rătăcire mai caut împăcare.

 

Căci clipele-nsorite, de amintiri brăzdate, 

Rostesc mii de cuvinte și ca o invocare     

A dragostei divine, în lacrimi inserate,          

 

Îmi luminează viața și, astăzi, nu mai doare,

Furtunile-ndoielii se lasă ferecate 

Și vine iar sărutul cu tainica iertare...

[Grig Salvan]

Descopăr întotdeauna cu plăcere un poem semnat Botici Gabriela. Un sonet bine scris ca întotdeauna în „dulcele stil clasic”, cu un ton ușor elegiac și nostalgic, dar cu un mesaj plin de semnificații și valori etice.

[BOTICI GABRIELA]

Mă bucur că sonetele noastre merg împreună.

Vă mulțumesc frumos.

[Stanescu Valentin]

Doamnă Gabriela, mă bucur să recunosc faptul că sonetele Dumneavoastră sunt sonete! Vă mulţumesc pentru acest sonet care trece de la o stare la alta. Cândva am scris un pseudo-sonet pe care îl înfrăţesc cu acesta de faţă.

Iertarea

 

Vindecarea Sufletului se făureşte

prin a ierta de şapte ori pe-acela care

prin vorbă, faptă te-a lovit sau te loveşte...

Tine-ţi departe Sufletul de răzbunare!

 

Priveşte omul josnic cu gândul sau în faţă,

compasiunea fie spre el trimisă-n dar,

oricât de crudă fapta te va lovi în viaţă,

comportamentul tău te va-nălţa cu har.

 

Păstrând în timp resentiment şi-amărăciune,

vei umple cu-ntuneric adânc Suflet şi Gând,

a lor povară-n ani trece-n deşertăciune...

 

Invaţă ce-i iertarea şi fă-o trebuinţă,

aici şi-acum trăi-vei în tine exaltând

vie Lumina Vieţii, fără de suferinţă!