E-atât de stranie lumina...

[Amanda Spulber]

E-atât de stranie lumina, pe nesimțite ne-a învăluit,

Cu tonurile gri și negre, e uimitor de străvezie;
Și nu se-aude ciripit de păsări, un vuiet numai, depărtat,
Mașini, trecând prin altă lume,
se șterg în goana lor abstractă;

. 

Cu verde ireal împodobiți, toți pomii au încremenit
Și plopul doar își tremură timid coroana zveltă și-austeră,
Așa cum, clopote fiind, strămoșii lui tăcuți se legănară,
Să-și plângă soarta de-a fi lemn prin care crucea s-a dezvăluit;

. 

Se estompează oamenii, ușor grăbiți, se-ndepărtează blocuri,
Iar cerul se înalță printre nori albiți și unii cenușii;
Se arcuiește boltă vagă peste-acest pământ cumva sleit,
Azur deschis – și rece este așteptarea, dar așa de clară.

[Amanda Spulber]

Mulțumesc mult, Vasilisia, pentru semnul generos! M-am gândit ulterior dacă a fost doar o coincidență. Am urmărit, de câte ori mi-am amintit, ce se întâmplă în jurul orei 18 și nu a mai fost la fel.

[Vasilisia Lazăr]

Da, e o stare. Poate cea care ne cuprinde pe toți în noaptea de Înviere. N-aș putea spune exact, dar mi-a plăcut.

[Amanda Spulber]

Ada, Grig, vă mulțumesc mult pentru comentarii. Am încercat să redau ceea am văzut în Vinerea Mare. Era în jurul orei 18 și ceva m-a făcut să mă uit pe fereastră. Nu se auzeau păsări și nu zbura niciuna, deși la ora aceea mai zboară. Treceau mașini, dar zgomotul părea cumva estompat. Nu părea să adie vântul, dar frunzele plopului se mișcau ușor. Era aproape de apus, dar nici urmă de nuanțe calde. Lumina părea să aibă contururi gri și negre, dar era atât de clară și verdele închis ieșea atât de bine în evidență. Erau nori albi și gri pe cer, dar în același timp cerul era albastru deschis. Liniște care nu e liniște, dar e liniște, lumină care nu e în totalitate lumină, dar e lumină, încremenire care nu e încremenire, dar e încremenire. Asta am văzut și am simțit și am încercat să redau. Mulțumesc mult încă o dată pentru empatie.

[Grig Salvan]

Secvențe desprinse parcă dintr-un film straniu, cu o lumină ciudată într-un decor parcă ireal, o atmosferă oarecum onirică în tonuri vagi, estompate, creează senzația de tablou interior, expresionist...

[Ada Nemescu]

Amanda, recunosc am mai citit pe aici, sporadic... La acest moment găsesc două aprecieri și 44 de vizualizări... Nici un comentariu!

Titlul este frumos, explicit. Transmiți o stranietate amănunțită, cu o descriere frumoasă la final - Azur deschis – și rece este așteptarea (...) Te rog să-mi permiți o comparație: poezia ta este ca o rochie cu un design asimetric, din materiale neconvenționale, ceva straniu,WOW , care place tuturor, dar nimeni nu știe de ce... Ai transmis o stare .

aDa