Rezultatele Concursului de poezie și proză scurtă „Ion Lazăr da Coza”, ediția I, 2021

Rezultate

 

          Iată că, în sfârșit, a sosit și clipa mult așteptată, cea a afișării rezultatelor! Pentru mine, în calitate de coordonator al concursului, a fost greu... Ba chiar a fost enorm de greu! Și nu doar pentru că au existat cei mai mulți concurenți de când „Însemnele culturale” organizează concursuri (2012), ci pentru că, de această dată, a trebuit să fac singură absolut toată munca pe care o implică o astfel de competiție. Scriitorul Ion Lazăr da Coza, cofondatorul acestui site și soțul meu, doar m-a ghidat din Ceruri, dar nu a mai fost lângă mine să mă ajute efectiv. La fiecare dintre concursurile desfășurate până acum, noi doi ne împărțeam sarcinile. Eu făceam anumite lucruri, el altele. Fiecare era specializat în ceva, deși, dacă e să judec obiectiv, el cam avea toate specializările. De multe ori îmi spunea: „Hai să te învăț cum se face asta... Sau asta...” Eu, mai mereu în criză de timp, spuneam: „Lasă, nu acum...” Credeam că-l voi găsi mereu acolo... Dar într-o zi a plecat și, din acel moment, a trebuit să învăț să mă descurc pe cont propriu. Și ca să nu-l dezamăgesc, am încercat să fac lucrurile cât mai bine și cât mai corect, așa cum el le făcea întotdeauna. Am căutat să nu avantajez pe nimeni, dar nici să retez aripile cuiva. Îmi aduc aminte de câteva concursuri în care el a fost președintele juriului, iar eu, membră în juriu. După cum era regula, toate voturile erau trimise lui, el calcula apoi mediile, stabilea clasamentul, după care îl trimitea organizatoarei, de obicei doamna Sofia Sincă, singura care cunoștea numele autorilor. Făcând și eu parte din juriu, lăsam la final să-i trimit votul meu, în speranța că aș putea echilibra cât de cât balanța după propriile referințe. Nu cunoșteam numele autorilor, dar îmi plăceau anumite texte pe care le-aș fi dorit câștigătoare. Mă rugam de el să-mi arate mediile celelalte. Zicea: „Ok, normal că o să ți le arăt, dar mai întâi trimite-mi votul tău!”. Niciodată, dar niciodată nu a făcut rabat de la asta. A fost cel mai corect și mai vertical om pe care l-am cunoscut. Așadar am condus lucrările acestei competiții încercând să fiu ca el. Greu și de această dată... Am fost tentată de câteva ori să nu primesc niște voturi, bănuind că acestea au fost acordate cu rea-credință. Dar o voce interioară îmi spunea: „Nu e corect, așa a votat omul, așa lași. Uleiul se va ridica întotdeauna deasupra!”. Era vocea lui, știu sigur. Și așa am lăsat... Ce e drept, m-a durut și am cam scrâșnit din dinți atunci când am văzut cum mai mulți începători, unii dintre aceștia neavând nici în clin nici în mânecă cu literatura, au turnat cu nemiluita 1 și 2 la texte foarte bune, ori când alții, mai invidioși din fire, nu s-au îndurat să dea altora o notă mai mare decât a lor, dar mi-am spus că adevărata valoare va străluci de fiecare dată, indiferent în ce formă e turnată și oricâte opreliști i-ar sta în cale. Ceea ce m-a deranjat însă cel mai tare a fost faptul că am fost acuzată de către cineva de manevrarea rezultatelor. La un moment dat, am primit două voturi relativ identice (se pot vedea!), doar cu diferența că fiecare dintre cei doi își votaseră textul propriu cu 7 și textul celuilalt cu notă foarte mare. Poate nici nu aș fi observat că cele două voturi sunt la fel, dacă nu ar fi făcut ambii aceeași greșeală. Cum era și firesc, am cerut explicații. Au spus că sunt cuplu și că au votat împreună. Nu mi s-a părut în regulă, mai ales că și textele lor păreau scrise de aceeași mână și am hotărât să le anulez voturile. Atunci am primit acuza: „Trebuiau scoase voturile noastre ca să iasă cine trebuie!”. Am hotărât atunci să adaug și voturile lor pentru a le demonstra că asta nu schimbă cu nimic lucrurile. După ce m-am chinuit și am refăcut toate mediile, cu voturile lor de astă dată, ambii au plecat de pe site. Au mai plecat doi membri dintre cei care au texte în concurs. Unul care a votat cu 9 și 10 totul, iar când i-am cerut să revadă votul, s-a supărat, m-a jignit și a plecat, și altul care a cerut să-i retrag textele din concurs pe motiv că a primit comentarii negative la un text postat pe site. Regulamentul prevedea clar că, odată trimis un text, nu se mai poate retrage. Ce ar fi să tot adăugăm /  anulăm / calculăm / recalculăm după poftele fiecăruia? Numai cine nu știe câtă muncă e în spatele unor astfel de competiții poate proceda astfel.

 

          După această introducere, ce-i drept cam lungă, aș vrea să dau „cuvânt” cifrelor existente la ora acestui bilanţ. Aşadar:

          – 96 (-8) de poezii (votate de 58 membri și 8 administratori);

          – 40 (-3) de proze (votate de 38 membri și 8 administratori);

          – 3586 vizite la Regulament;

          – 2660 vizite la paginile unde s-au postat poeziile;

          – 2172 vizite la paginile unde s-au postat prozele;

          – 8418 vizite în total.

          De-a lungul timpului, s-a dovedit că un număr record de vizite se înregistrează la pagina cu afișarea rezultatelor, vizite pe care, în acest moment, nu am cum să le contabilizez.

 

          Lansarea unui concurs e o provocare irezistibilă pentru creatori, votanţi şi… chibiţi. Fireşte, conştienţi de toate acestea, organizatorii se străduiesc şi, în mare parte, reuşesc – zicem noi – să iasă totul ca la carte. Prin urmare, și eu m-am străduit să iasă totul bine, dar un concurs, oricât de bine ar fi el organizat, nu va putea satisface niciodată pe toată lumea.

          Odată afişate rezultatele, apar mulţumiţii şi nemulţumiţii. Haideţi, cei nemulţumiţi, să găsim, în primul rând, vinovaţii în noi: poate nu am trimis textul cel mai potrivit, cel mai inspirat, poate că poezia noastră a fost prea mică și neesențială, ori poate că a fost prea lungă, cu mult balast, și a plictisit, poate că proza noastră nu a fost destul de concentrată, de rotundă, de expresivă, poate că cititorul a „tras” de el pentru a citi până la capăt un text lung, neviguros, ori poate am încurcat secțiunile și am trimis eseu sau poezie la proză, sau invers...

          Avem, sub ochi, clasamentele pentru cele două secţiuni. Neîndoielnic, ierarhizările au născut şi vor naşte controverse. Arareori ne place oglinda prin care ne văd ceilalţi. Durerea aceasta însă ar trebui să ne bucure! Înseamnă că suntem vii, că ne pasă de ceea ce creăm, că uneori parcă scriem cu propriul sânge, jertfindu-ne chiar sănătatea, prietenii, relaţiile etc., deşi a face literatură în ziua de azi e mult mai puțin decât o „vânare de vânt”…

          A vota… Complicat demers! Şi ingrat!… Când ne apucăm să votăm (discutăm aici doar despre cei care votează cu bună-credinţă), ridicăm rugi, invocăm muze, moaşte, sfinţi, înaintaşi din Parnas, numai să ne iasă aprecierea cât mai aproape de realitate. Citim, recitim, notăm, renotăm… Şi când credem că am atins perfecţiunea, facem public clasamentul nostru… Ghinion! Tocmai atunci te miri cum de ai nedreptăţit atât de crunt – fie din neatenţie, prostie, generozitate ori zgârcenie – pe X sau pe Y… În zadar, mortul de la groapă nu se mai întoarce! Şi totuşi a vota este un gest de generozitate şi de respect colegial!...

          Notele primite sunt, orice s-ar spune, o radiografie fidelă a creatorului, a creaţiei, făcută de cei ce ne-au votat. La rându-ne, notele pe care le-am dat, comparându-le cu notele celorlalţi votanţi, ne arată raportarea noastră la fenomenul literar actual. Suntem aproape? Suntem departe? Fiecare să hotărască. Dar cu sinceritate.

          Un aspect ce mă îndreptăţeşte să cred în corectitudinea acestui concurs, în onestitatea membrilor votanți, precum și a administratorilor, e că printre laureaţi sunt mulți nou-veniţi, dar şi membri care nu prea ne frecventează site-ul. Dacă am fi fost ranchiunoşi, noi, organizatorii, am fi tras sfori să-i eliminăm, premiindu-i pe cei mai constanţi postatori, fiindcă au fost destui, însă onoarea e mai presus de orice!

          În alcătuirea clasamentelor, pe lângă votul membrilor (se pare că a nota toate textele e cel mai bun sistem de votare, şi aici ţin să vă mulţumesc din suflet pentru efortul depus de a vota!), administratorii acestui site au constituit ei înșiși un juriu care au alcătuit un al doilea clasament – Premiile Administrației. Mă bucur din suflet să constat că cele două clasamente au multe premii comune, fapt ce dovedește încă o dată gradul mare de obiectivism al concursului. Regretăm totuși că foarte multe creații valoroase au rămas nepremiate din cauza numărului mare de texte participante.

          Adresez mulțumiri alese doamnelor noastre din Administrație – Sofia Sincă, Gina Zaharia, Valeria Merca, Carmen Popescu, Ana Cîmpeanu, Mihaela Popa, Augusta Cristina Costin (ordinea este aleatorie), – ele însele cunoscute și apreciate poete sau prozatoare, unele membre ale U.S.R., care, pe lângă faptul că au citit și votat cu mare responsabilitate cele aproape 150 de creații trimise spre jurizare, au fost active și pe site, zi de zi, citind, scriind, comentând, îndrumând!

          Și cum aș putea să nu-mi arăt recunoștința față de dragii şi generoşii noştri sponsori care oferă daruri de suflet premianţilor? Îi numesc cu drag aici: Florica Munteanu-Cuc, Maria-Ileana Tănase, Tudor CicuValeria Merca, Gina Zaharia, Ionel Mony Constantin, Toader If. Răduță, Eugenia Duță și nu în ultimul rând, Ion Lazăr da Coza, cu ultimele două volume apărute postum. Iertare dacă am omis pe cineva...

          Sponsorii sunt rugați să-mi trimită mie pachetele cu cărți, pe care eu le voi distribui câștigătorilor împreună cu diplomele în original. Voi lăsa adresa mea în privat.

          De asemenea, așa cum am precizat și în Regulamentul concursului, câștigătorii vor apărea în viitoarele Antologii ale site-ului (poezie și proză) și, în funcție de secțiunea la care au fost premiați, vor primi câte un exemplar gratuit.

 

          Acestea fiind spuse, Administrația „Însemne culturale” urează tuturor creatorilor de frumos sănătate, prosperitate și nesfârșită inspirație!

          Și pentru că astăzi e 8 Martie, tot ce e mai bun și mai frumos, Doamnelor! La Mulți Ani!

          Felicitări tuturor! Și să sperăm că, de acolo de sus, scriitorul Ion Lazăr da Coza, în memoria căruia am organizat acest concurs, a primit cu drag creațiile dumneavoastră, le-a citit și s-a bucurat. Să ne întâlnim cu drag și la viitoarele ediții!

 

(Acestea sunt fotografii și pot fi descărcate.)

***

 

Regulamentul concursului AICI

Poeziile participante (partea I) AICI

Poeziile participante (partea a II-a) AICI

Prozele participante (partea I) AICI

Prozele participante (partea a II-a) AICI

Prozele participante (partea a III-a) AICI

Prozele participante (partea a IV-a) AICI

Prozele participante (partea a V-a) AICI

Prozele participante (partea a VI-a) AICI

REZULTATE!

Poezie (vot membri) AICI

Proză (vot membri) AICI

Rezultatele concursului AICI

TEXTELE CÂȘTIGĂTOARE

POEZIE - PREMIILE MEMBRILOR

PREMIUL I: 

„Nepământean” de Nikol MerBreM

PREMIUL al II-lea: 

„Între două vieți” de Angelina Nădejde

„Lăsata Secului” de Nicolae Rolea

„Munceluș înstelat” de Toader If. Răduță

PREMIUL al III-lea

„Poetul” de Janet Nică

„Antagonika” de Marilena Trifan

POEZIE - PREMIILE ADMINISTRAȚIEI

PREMIUL I

„Să nu lăsăm poetul să se stingă...” de Valeria Merca

„Într-un TOT zborul” de Carmen Popescu

„Pe unde ești, Ioane...” de Rodica Rădița Răpeanu

„Lăsata Secului” de Nicolae Rolea

PREMIUL al II-lea

„a(plecări)” de Gela Enea

„Munceluș înstelat” de Toader If. Răduță

PREMIUL al III-lea

„Autoizolare” de Angi Melania Cristea

„Nepământean” de Nikol MerBreM

„Între două vieți” de Angelina Nădejde

PROZĂ- PREMIILE MEMBRILOR

PREMIUL I

„Manole a lu’ Țapu” de Lucian Domșa

PREMIUL al II-lea

„Șamanul Ilsur” de Alexandra Ghenghea

„O noapte de pomină” de Eugenia Duță

PREMIUL al III-lea

„Visul unui fost profesor de țară” de Corneliu Ion

PROZĂ - PREMIILE ADMINISTRAȚIEI

PREMIUL I

„Șamanul Ilsur” de Alexandra Ghenghea

PREMIUL al II-lea

„Azilul” de Gela Enea

„În primăvara celor șapte ani” de Gabriela Ioniță

„Hoțul nedovedit” de Lenuța Rusu

PREMIUL al III-lea

„Cei fără cer” de Calotă Rodica

„Manole a lu’ Țapu” de Lucian Domșa

Vizualizări: 1875

Răspunsuri la Aceste Discuţii

În primul rând, o rugăciune din tot sufletul pentru minunatul om  şi om de cultură care a fost şi va rămâne mereu scriitorul Ion Lazăr da Coza, căruia şi eu, prin prezenţa la acest deosebit concurs, am vrut să îi aduc cel mai sincer omagiu! Apoi,  Felicitări  din toată inima câştigătorilor şi tuturor participanţilor, calde mulţumiri membrilor Administraţiei , felicitări şi recunoştinţă imensă Doamnei Vasilisia Lazăr, care a dus cu  multă dăruire şi putere, cu un echilibru perfect, greul acestui concurs! Datorită tuturor şi fiecăruia în parte dintre toţi cei numiţi,  totul a fost minunat proiectat, organizat, desfăşurat şi împlinit! Felicitări, cu mii de mulţumiri! Un concurs FRUMOS! La mulţi ani tuturor Doamnelor şi Domnişoarelor, cu soare şi senin în suflet şi în inimă!

Felicitări tuturor!

Acest concurs îl percep ca pe un semn de iubire oferit de Vasilisia Lazăr soțului ei și un gând de prețuire, materializat în poezii de participanți, dar, mentorului lor.

Organizatoarea și-a asumat o misiune dificilă, dorind ca activitatea lui Ion Lazăr da Coza și a tuturor membrilor ”Însemnelor” să nu fie uitată într-un sertar al memoriei. La un an de la trecerea în neființă a maestrului, un gând armonizat cu sufletul său bun este o interfață între două lumi pe care le percepe fiecare dintre noi cum poate mai frumos.

Felicit participanții și le urez multă inspirație, alunecând între flori și stele!

Mulțumesc administrației pentru bucuria notării! Mulțumesc, Ioane, că mi-ai apropiat-o pe Vasilisia! Prețuire, Vasilisia Lazăr!

Felicitări participanților și  câștigătorilor! Numărul atât de mare al concurenților dovedește respectul pentru memoria lui Ion Lazăr da Coza, dar și dragostea de cuvântul scris.  

Felicitări, Vasilisia, pentru modul impecabil în care ai organizat și condus acest concurs! Știu că misiunea ta are drum lung, iar crezul scriitorului nostru drag este acum în sufletul tău!

 

În deschiderea  comentariului meu: Un strop de nemurire pentru scriitorul Ion Lazăr da Coza! Apoi, felicitări participanților și câștigătorilor concursului de proză și poezie! Salut în mod special lecturile doamnelor Alexandra Ghenghea și Ana-Maria Cristofir - la secțiunea proză - pe care le-am punctat cu notă maximă - și poeziile doamnelor  Nikol MerBrem, Angelina Nădejde și Marilena Trifan! De asemenea mulțumesc Vasilisiei Lazăr, precum și  administrației cenaclului ,,Însemne Culturale''! La mulți ani tuturor femeilor care aduc un plus de frumos! :)

Gabriel, Ana Maria Cristofir era printre premianți de dimineață, însă după ce ai sesizat acea mică scăpare cu votul tău, a trebuit să refac calculele. Din păcate, nu s-a mai încadrat, a trecut sub linie, iar un premiu I s-a transformat în II. Iată deci cât de important poate fi un vot!

gabriel cristea a spus :

În deschiderea  comentariului meu: Un strop de nemurire pentru scriitorul Ion Lazăr da Coza! Apoi, felicitări participanților și câștigătorilor concursului de proză și poezie! Salut în mod special lecturile doamnelor Alexandra Ghenghea și Ana-Maria Cristofir - la secțiunea proză - pe care le-am punctat cu notă maximă - și poeziile doamnelor  Nikol MerBrem, Angelina Nădejde și Marilena Trifan! De asemenea mulțumesc Vasilisiei Lazăr, precum și  administrației cenaclului ,,Însemne Culturale''! La mulți ani tuturor femeilor care aduc un plus de frumos! :)

 Da, asta e situația - îmi pare rău! Vasilisia, cu ocazia asta am mai observat  niște ,,ingineri'' care sunt foarte harnici în ale poeziei!... O, tempora! O, mores! :)))

Analiza atotcuprinzătoare a tot ce-a însemnat și a rezultat din acest concurs a fost făcută de către Vasilisia Lazăr, cea care a dus greul care a decurs din amploarea pe care a luat-o concursul, prin mulțimea textelor trimise, atât la poezie cât și la proză. Cu siguranță, semne din partea dragului nostru Ion Lazăr da Coza au fost trimise încă de la anunțarea concursului; peste 100 de noi membri s-au alăturat Însemnelor Culturale în toată această perioadă, numărul postărilor a crescut de la o zi la alta. 

Felicitări participanților! Felicitări câștigătorilor! Vă mulțumesc tuturor pentru implicare, pentru votul acordat!

Felicitări, Vasilisia, pentru munca depusă, deloc ușoară! 

Fie-i memoria veșnică mentorului nostru Ion Lazăr da Coza! A fost un om de o puritate a scrisului excepțională, o prezență elevată, sinceră. Vom rămâne martorii frumuseții sale sufletești și a înălțimii sale spirituale. Dumnezeu să-l odihnească!



Da! Da! Și eu am observat! :((

gabriel cristea a spus :

 Da, asta e situația - îmi pare rău! Vasilisia, cu ocazia asta am mai observat  niște ,,ingineri'' care sunt foarte harnici în ale poeziei!... O, tempora! O, mores! :)))

O muncă titanică pentru care te felicit, Lisia! Felicitări tuturor câştigătorilor şi participanţilor!

Vă mulţumesc pentru posibilitatea de a face parte din această comuniune, de a citi gândurile unor oameni deosebiţi şi a mă împărţi la rându-mi cu retrăirile mele...

Felicitări celor care au fost mai profunzi în lucrările lor şi mult curaj în crearea unor lucrări mai reuşite celor care nu au reuşit să cucerească podiumul... 

Pentru mine a fost o bucurie să particip!!! Vă mulţumesc repetat!

Un 8 martie călduros, minunate Doamne!!!

Bună seara, și o primăvară binecuvântată tuturor! Mulțumesc și felicit pe toți aceia ce-au consimțit la înfăptuirea acestei recunoașteri copleșitoare, binefăcătoare sufletului meu îngenunchiat de dispariția cruntă, neprevăzută și neacceptată a mentorului nostru – acel ce ne-a fost, ne este și ne va fi stea călăuzitoare pe drumurile sticloase și alunecoase ale poeziei și prozei! Îmi aduc aminte cu drag, (dar și cu nodul in gât și gheara de vulpan în inimă, din cauza lipsei acestuia), de fiecare moment în care regretatul scriitor și cofondator al Însemnelor, Ion Lazăr da Coza, ne-a mângâiat, cu picăturile înțelepciunii sale pașii pe câmpurile creațiilor noastre, (ades înverzite, alteori uscate, dar niciodată sterpe, fiindcă din urmă, Ion, cu "te iubescul" său împrăștia "sâmburii de portocal"! Azi, pentru mine, acest trofeu-omagiu este pentru EL!

..."dii viaţă diii
târăşte-mi picioarele prin ţărână şi spini" ...să răsară "Portocalul".


*
Pentru toată truda, dragostea, recunoștința și izbânda aceasta, vă pot mulțumi cu un moment de reculegere!

................................................................................................................................................................
...........
...

Portocalul
Ion Lazăr da Coza

aleargă iubito
aleargă
înghiţit-am un sâmbure
de portocal
aleargă şi scoate-l
cu forcepsul
cu harponul
c-o sondă
trimite după el vreun
veveriţoi
vreo cinteză de Galapagos
cu ciocul gros
trudeşte şi scoate-l
cum scoţi din mine
din ani în paşte
te iubescul
că dacă mor
o răsări din mormânt
portocal
şi-or zice ăştia
iată bă
o face şi el pe exoticul...

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR (redactor promovare cultură media)

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ (redactor promovare cultură media)

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

important!

Comentându-i pe alții, vom fi, la rândul nostru, comentați.
Așa-i într-un cenaclu.

Activitatea Recentă

petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog din accidentele altui secol a utilizatorului petrut dan
cu 38 minute în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Eram a lui Stanescu Valentin
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog şi tristeţea se-ntristează a lui Stanescu Valentin
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Eram a lui Stanescu Valentin
cu 2 ore în urmă
Denisa Curea-Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Eram a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 2 ore în urmă
Dacu commented on Ada Nemescu's status
cu 2 ore în urmă
Postare de log efectuată de Stanescu Valentin
cu 3 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Frigul este gri a utilizatorului Mihai Katin
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Frigul este gri a lui Mihai Katin
cu 3 ore în urmă
Postare de log efectuată de Dacu
cu 3 ore în urmă
ELENA AGIU-NEACSU a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Am uitat... a utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU
cu 3 ore în urmă
Dacu a comentat în legătură cu videoclipul lui Grig Salvan
cu 4 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog și frunzele plâng a utilizatorului Maria Mitea
cu 4 ore în urmă
Lui Dacu i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 4 ore în urmă
Dacu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dorință a utilizatorului Dacu
cu 6 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog you and i a utilizatorului petrut dan
cu 6 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog you and i a utilizatorului petrut dan
cu 6 ore în urmă
Dacu commented on Ada Nemescu's status
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Rugă pentru ţară a lui Valeria Merca
cu 6 ore în urmă
Dacu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Aștept să-mi vii... a utilizatorului Dacu
cu 8 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor