Premiul al III-lea, secțiunea proză(din partea membrilor) - „Visul unui fost profesor de țară”, de Corneliu Ion

Visul unui fost profesor de țară 

 

                            Motto: „Nu apari în ochii unuia aşa cum eşti, ci aşa cum au reuşit alţii să sugereze

                                             o imagine despre tine” (Marin Preda)

                                         

          Câte vise frumoase de a își clădi bunăstarea prin propria lor muncă nu li s-au năruit românilor în vremea „Celui mai iubit dintre pământeni”, în țara în care, oficial, munca era un rang de noblețe!

          Parcase autobuzul la umbră în curtea antreprizei și aștepta să coboare oamenii pe care îi adusese la muncă. Unul dintre colegii care coborâseră prin spate se întoarse și veni lângă el:

          - Augustine, vezi mă că ai pană pe spate! Zi-i șefului să-ți lase un om, să te ajute, dacă ai nevoie!

          - Mulțumesc Gicule, nu-i nevoie, mă descurc singur! Am făcut la de-astea până acum, că deja penele mă cunosc, se fac singure, doar când mă uit!

          Coborî și se uită la roata grea și murdară a autobuzului Roman 112 UD. Nici măcar pana de cauciuc nu reuși să-i strice buna dispoziție. De două săptămâni de când se afla la muncă în Irak, i se părea că trăiește un vis frumos. Zâmbind, își spuse în gând: ce norocos sunt, bine că nu mi s-a întâmplat pe autostradă, că nu știu ce naiba mă făceam! Nu e ce aș fi vrut să fac pe căldura asta, dar nici rău nu e, că mă ține ocupat. Sunt la umbră, nu mă bate soarele în cap și în plus, îmi trece și timpul mai repede!

           Fluierând ușor, își scoase sculele și se apucă să dea roata jos. Încet, încet, gândurile îi fugiră tot la motivul care îl făcea fericit: lucra afară, pe valută adevărată! E drept că nu va vedea niciun dolar în mână, însă după un an de muncă aici, în Irak, va avea un cont în valută și va putea să-și cumpere lucruri speciale, pe care în țară nu le găsești, nici dacă dai cu tunul.

          Când nu era prea ocupat, cel mai mult îi plăcea să se gândească la partea aceasta, cu realizările sale după un an de muncă, plătită cu adevărat, în valută. Poate că va lucra chiar doi ani, dacă va reuși să-și prelungesc contractul de muncă. Încă de pe când umbla să-și facă dosarul pentru plecarea la muncă în străinătate avea în minte, foarte clar, pașii pe care urma să-i facă pe drumul pe care și-l alesese.

           Decizia aceasta, pe care o luse după îndelungi momente de confuzie și nesiguranță personală, era Nodul Gordian al existenței sale, era alegerea cu care îi decepționase pe toți cei care îl cunoșteau, dar mai cu seamă pe părinții și fratele său. Era decizia care îi dăduse multe nopți de insomnie, aproape având certitudinea că aceasta va fi și dilema vieții sale, precum a celebrului personaj al lui Irving Stone, din „Agonie și extaz”, cu care îi plăcea, oarecum, să se asemene.

          Mai întâi, când va pleca în primul concediu de aici, își va cumpăra o pianină Yamaha și o combină muzicală complexă Philips, cu două boxe mari, așa cum văzuse el acasă la inginerul din centrală, căruia îi dusese 1000 de dolari, ca să îl treacă pe lista norocoșilor care urmau să primească avizările și contractul de muncă peste hotare. Apoi, la sfârșitul primului an de muncă, se va duce acasă și va depune la IDMS banii integral pentru o Dacie. Iar dacă va reuși să-și prelungească contractul și va lucra doi ani, ei, atunci va fi cu totul altă treabă. O stare plăcută, de învingător, îl învălui. Se simțea euforic, de parcă ar fi fost în curtea casei sale, la umbra boltei de viță de vie, sorbind în tihnă o bere rece.

          Câți dintre foștii lui colegi de studenție se vor putea lăuda, la întâlnirea de 10 ani de la absolvire, cu o casă frumoasă, bine aranjată și cu o Dacie, nouă, nouță?! Chiar și părinții lui vor trebui să recunoască că hotărârea sa de a-și construi viitorul pe alte coordonate decât cele stabilite de familie fusese corectă.

          Era partea cea mai plăcută, la care se gândea aproape obsesiv, în cele două săptămâni de când se afla aici. Îi vedea aievea în fața lui, pe maică-sa, pe taică-său și pe fratele lui, când vor vedea ce a reușit el să realizeze într-un an. Iar dacă va avea noroc să lucreze aici doi ani, totul va fi și mai frumos de-atât!  

          Vraja visului se rupse. Mereu i se întâmpla așa, când îi revenea în memorie tatăl său. Încă avea vie în fața ochilor scena din seara aceea târzie, în care pe fața tatălui său se puteau citi, în același timp, atât bucuria revederii, cât și îngrijorarea neprevăzutului:

          - Augustine, dragule, cât mă bucur că te văd! Ce-i cu tine acasă, la ora aceasta, în mijlocul săptămânii?! Sper că nu e nimic rău! Dar lasă, fă-te comod și vom discuta mai târziu. Mă duc să o scol pe maică-ta, o rog să-ți facă ceva de mâncare, poate ești obosit și ți-e foame, iar eu aduc o sticlă de vin de butuc, de la bunică-tu, din cel care îți place ție! Avem tot timpul să povestim!

          - Tată, nu o mai scula pe mama, e târziu și nici nu mi-e foame, am mâncat la București, că de acolo vin!

          - De la București? Ce-ai căutat acolo? S-a întâmplat ceva?

          - Nu, nu te îngrijora, nu s-a întâmplat nimic rău! Eu zic că e bine. Am renunțat la titulatură, mi-am dat demisia din învățământ și m-am angajat șofer la IMSAT. Se câștigă bine, ei au lucrări în alte țări și dacă prinzi un contract de muncă în exterior, lucrezi pe valută. Dolari. De-asta vin de la București.

          Cu un nod în gât, revedea în memorie cum tatăl său se lăsase moale pe scaunul din fața lui și îl întrebase, cu glas sfârșit:

          - Ce-ai făcut?! Ai renunțat la o meserie nobilă, de profesor, ca să te faci șofer? Dar la mine, la maică-ta, la fratele tău... la noi, nu te-ai gândit? Eu și maică-ta am fost profesori, fratele tău este ofițer și tu... cum voi putea să le spun rudelor și prietenilor, că tu ești șofer? Ca să nu mai zic că nu vei mai avea timp să te instruiești, să progresezi pe mai departe, să-ți faci o carieră onorabilă. Vei fi șofer și atât. Toată viața ta, de aici în colo. Vei fi privit de sus chiar și de către vânzătoarea de la pâine. Vei avea copii: ei cum vor fi priviți de copiii foștilor tăi colegi de facultate? La astea te-ai gândit? Uite, eu zic să nu te pripești și să te mai gândești, să mai cântărești lucrurile. Mâine dimineață, chiar la prima oră, îi dau telefon Inspectorului General și-l rog să rețină demisia ta. Mi-a fost elev, sigur mă va ajuta! Chiar dacă la anul va trebui să dai din nou examen pentru titularizare. Poate nu mai suporți să stai cu chirie la Ceatalchioi... mâine vorbesc cu inspectorul și într-un an, doi, te aduc în Constanța. Te rog, din suflet te rog, nu ne amărî bătrânețea și răzgândește-te!

          - Tată, te rog ! Și așa mi-e greu, nu face lucrurile și mai grele! Nu-mi schimb hotărârea și oricum e prea târziu. Deja am un contract semnat pentru un an în Irak. După un an de muncă acolo, voi fi un om mai realizat decât aș fi fost ca profesor în Ceatalchioi, după 40 de ani de muncă. Visul meu acesta este, să am o casă cu tot ce îmi trebuie, chiar dacă muncesc pe rupte, nu să duc o viață prăfuită în Ceatalchioi. În definitiv, și în Constanța, și în Ceatalchioi, ar fi aproape la fel, cu salariul de profesor! Chiar dacă ai reuși să mă aduci aici, unde o să stau? Cu voi, claie peste grămadă ? Știi că e aproape imposibil ca un cadru didactic să primească un apartament în Constanța! Iar eu vreau să mă însor, să am familia mea, casa mea, curtea mea... mașina mea! Dacă nu voi avea toate astea, ce folos să locuiesc în Constanța?

          - Augustine, am înțeles! Totul este pierdut! Nu mi-aș fi putut imagina că vei face așa ceva cu viața ta! Acum, asta este. Te rog, totuși, nu-i spune deocamdată mamei tale nimic. Îi voi spune eu, după ce o pregătesc. Știi că nu stă prea bine cu inima.

          O bătaie puternică pe umăr îl trezi brusc la realitate.

          - Băi, unde ești plecat cu sorcova? Strig la tine de 5 minute! Termină mai repede pana aia, că trebuie să mergem până la Basra, să luăm niște colete de acolo! Vii și mă chemi când ești gata, să nu pierd timpul degeaba aci, lângă tine, îi zise inginerul Ionescu, șeful lotului.

          Într-o jumătate de oră se prezentă la ușa biroului.

          - Gata șefule, putem merge!

          În drum spre autobuz, inginerul Ionescu deschise ușa biroului metrologie și strigă:

          - Gelule, hai!

          Ajunși la Basra, au ridicat de la biroul vamal din port coletele primite din România, au băut la o terasă câte o Coca Cola rece și au plecat spre sediul IMSAT. Nimic nu prevestea furtuna care se apropia.

          Rulau încă pe autostradă, la mai puțin de o jumătate de oră de mers către sediu. În oglinda retrovizoare a văzut cum se apropie în viteză o mașină a Poliției Rutiere Irakiene, cu semnalele acustice și sonore pornite. Când echipajul de poliție s-a apropiat, un polițist le-a făcut semn cu bastonul reflectorizat să oprească pe banda de urgență. Cu inima strânsă, Augustin a oprit autobuzul, în timp ce căuta febril în memorie motivul pentru care l-ar fi putut oprit polițiștii. Zadarnic, nu își dădea seama ce greșise. Avea ferma convingere că nu greșise nimic. În timp ce își pregătea actele, a observat că din mașina poliției coborâseră doi polițiști, unul venind spre ușa autobuzului, în timp ce celălalt se oprise în spatele autobuzului și se uita atent la sistemul de iluminat. Polițistul îi făcu semn să coboare, îl salută și apoi se prezentă în limba engleză:

          - Sunt polițistul Ahmed și te-am oprit pentru că ai probleme tehnice la autobuz: nu-ți funcționează lumina stopurilor pe partea dreaptă. Urcă-te la volan și pune faza lungă... așa, bine. Semnalizare dreapta... bine, semnalizare stânga... bine. Acum pune și luminile pe timp de ceață. Hai, pune-le odată!

          Presimțind ceva rău, cu jumătate de gură, Augustin mormăi:

          - Nu am lumini de ceață... nu funcționează... așa e făcut autobuzul ăsta!

          Polițistul îl privi indiferent și-i spuse sacadat:

          - Nu se poate, cum să nu aibă lumini de ceață, când așa prevede legea? Tu ești șoferul, tu ești răspunzător! Trebuia să știi asta, când ai venit aici, din țara ta! Dacă nu știi, nu e bine pentru tine! Hmm, auzi, colegul îmi spune că ai și scurgei de ulei... ai făcut numai pete pe asfalt... multe probleme... cam multe probleme! Nu ai voie să mai circuli, autobuzul va fi ridicat și dus...

          - Vă rog, dați-mi voie să-l chem pe șeful! E șeful nostru cel mai mare, trebuie să audă și dânsul!

          - Domnule, pe mine nu mă interesează cine e șeful tău, dar nu mă deranjează dacă-l chemi. Poți să-l chemi!

          Când inginerul Ionescu ajunse lângă ei, polițistul continuă:

          - Autobuzul va fi tractat într-o parcare specială și va fi reparat. Șoferul va primi 500 de dolari amendă pentru că a încălcat legea și a circulat iresponsabil, cu un autobuz cu defecțiuni. În plus, va trebui să plătească încă 500 de dolari pentru cosmetizarea autostrăzii. Până când va plăti cei 1000 de dolari, va sta închis în arest, la secția noastră de poliție. La fel, autobuzul nu poate fi ridicat din parcarea specială,  până nu se plătesc cheltuielile de reparații. Voi, ceilalți, dați telefon să vină o altă mașină de-a voastră să vă ia de aici. Dacă nu aveți altă mașină, voi chema eu un taxi, care vă va costa...

          - Nu, nu, lăsați, avem o altă mașină. Dar, nu se poate cumva să ne înțelegem?! Vă rugăm, poate îl iertați pe șofer, e colegul nostru, nu e vina lui. Așa sunt mașinile noastre, iar el trebuie să circule cu ea, îl obligă sarcinile de serviciu...

          Făcându-se că nu înțelege aluzia, polițistul continuă pe un ton dur:

          - Nu mă interesează cum sunt mașinile voastre, nu mă interesează care sunt ordinele voastre, eu le am pe ale mele! Dați telefon să vină să vă ia de aici, iar tu, pune mâinile la spate, să te încătușez!

          Cu mâinile încătușate și speriat de întorsătura evenimentelor, Augustin spuse repede:

          - Domnule inginer, te rog, cere astăzi banii ăștia și fă tot posibilul să-i primești cât mai repede! Cine știe ce pușcării mai au și ăștia, pe aici! Nu am auzit decât lucruri rele. Spune-le celor din țară că eu nu sunt de vină cu nimic, nu am greși nimic, totul e din cauza autobuzului!

          Tremurând încă de emoție, Augustin se trezi după o oră în arestul poliției, într-o încăpere în care mai erau alți trei arestați. Toți aveau tenul măsliniu și vorbeau araba. Nu înțelegea nimic, dar după cum se uitau spre el, și-a dat seama că vorbeau despre el și din când în când, râdeau zgomotos. Își spuse în gând: trebuie să fiu foarte atent, ăștia nu prezintă încredere. Cine știe ce hoți or fi. N-au ce să-mi fure, dar trebuie să dorm iepurește câteva zile, cât o să stau aici.

          După vreo două ore se obișnuise cu situația și se mai liniștise. Pe la ora 23, în arest a intrat un polițist înalt, mătăhălos, cu o față de boxer, sub nasul căruia trona o mustață pe oală, ca de bulibașă. Acesta veni aproape de el și i se sdresă politicos :

          - Eu sunt șeful arestului, am auzit că am un străin aici și am venit să te cunosc. Cum e, e bine la noi, ce zici? Te supără cineva sau ceva, să ceri imediat să vorbești cu mine, că pot să te ajut! Ce zici ?

          - Nu știu ce să spun, nu mă supără nimeni, vă mulțumesc pentru bunăvoință. Mi-e greu însă să mă obișnuiesc cu situația. Nu am mai fost niciodată arestat. Sper că ai mei îmi vor plăti repede amenda și voi scăpa cât mai repede de aici, ca să pot munci, că de-asta am venit, să câștig niște bani.

          - La muncă, daa! E bine că-ți place să muncești! Ce zici ? Ai reținut, da, dacă vrei ceva, spui gardianului că vrei să vorbești cu mine... sper să ne revedem! Ce zici?

          Șeful arestului a salutat și a plecat, în chicotelile celor trei colegi de celulă ai lui Augustin.

          În seara următoare, aproape la aceeași oră, șeful arestului și-a făcut din nou apariția și i s-a adresat, privindu-l insistent în ochi:

          - Ei, mister, cum este? Ce zici? Ai să-mi spui ceva? Mmm... ce zici? Până acum nu au venit ai tăi să plătească pentru tine. Apoi, punându-i palma lui mare pe fund, ca din întâmplare, îl privi iar insistent și continuă:

          - Very good, mister, very good! De ce să stai aici, nevinovat? Ce zici? Uite, dacă vrei, eu pot să te ajut, pot să-ți dau drumul înainte de a ți se plăti amenda... dacă vrei. Ce zici?

          Augustin fixă un punct invizibil pe pardoseală și nu-i răspunse. Temerile lui sumbre începeau să se adeverească.

          Polițistul mai zăbovi preț de câteva secunde, după care plecă, zâmbind larg și făcându-i cu ochiul.

          Toată noaptea, Augustin s-a frământat, căutând febril o soluție de salvare. Îi era clară bunăvoința matahalei și prin cap îi treceau cele mai sumbre scenarii. A doua a zi de dimineață, i-a spus gardianului de la ușa arestului:

          - Spune-i șefului tău că vreau să vorbesc cu el!

          În câteva minute gardianul s-a întors și l-a însoțit până la biroul șefului. Când l-a văzut, acesta s-a ridicat de pe scaun, a venit lângă el și l-a luat de după umeri:

          - Mmm, ce zici? E o zi frumoasă, ce zici? Ai hotărât, da?! Mmm, ce zici?!

          Plin de furie, Augustin răbufni:

          - Vreau să dau un telefon! Am dreptul să dau un telefon!

          Privindu-l zeflemitor, polițistul îi arătă cu o mișcare a capului telefonul de pe birou.

          - Da, ai dreptul!

          Fierbând și mai tare, Augustin formă numărul inginerului Ionescu și vorbind românește, ca să nu fie înțeles, aproape că urlă, când acesta îi răspunse.

          - Băi șefule, e unul mare și mustăcios aici, care mi-a pus gând rău ! Este chiar șeful arestului! Fă pe dracul în patru, că eu nu mai stau o noapte aici, cu ăsta! Nu mai stau! Înțelegi?

          - Augustine, îmi pare rău, dar banii nu au venit. Știi și tu, sunt numai două variante: ori împrumuți de la colegi cei 1000 de dolari, dar va trebui să le dai banii înapoi din banii tăi, că ăștia ai noștri nu decontează o amendă plătită anticipat. Ori va trebui să stai acolo, până când primim oficial banii. Tu alegi! Dacă te împrumuți la băieți, adio munca ta pe un an de zile aici, muncești degeaba, râmâi cu mai nimic după ce plătești datoria!

          - Șefule, dă-i dracului de bani, eu nu mai stau aici încă o noapte, cu matahala asta! Împrumută banii de la băieți rapid și vin-o să mă iei, dar cât poți de repede, șefule, că sunt în stare de orice!

          Cu toate visele năruite, Augustin ieși repede din birou, în timp ce auzea chicotind în spatele său: very good, mister, very good!

Vizualizări: 36

Răspunsuri la Aceste Discuţii

După o lectură atentă, vedeam această proză pe podium și se pare că nu m-am înșelat. Mi-a plăcut cum curge narațiunea și umorul ei, fapt pentru care țin să vă felicit. Admirație.

Felicitări!

Felicitări!

Felicitări!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: Lazăr Vasilisia 

(CEC Bank)

*

DONATORI,

începând cu septembrie 2021:

  1. Mihaela Popa
  2. Sofia Sincă
  3. Valeria Merca
  4. Ana C. Ronescu
  5. Tudor Cicu

Activitatea Recentă

Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog sahara de luni a utilizatorului gina zaharia
cu 4 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când... a utilizatorului Grig Salvan
cu 4 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Noi a utilizatorului Lia Teodora Ianto
cu 4 ore în urmă
Răzvan Fugaciu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Trec strada care trece prin mine a utilizatorului Răzvan Fugaciu
cu 17 ore în urmă
Răzvan Fugaciu şi Ada Nemescu sunt acum prieteni
cu 18 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Când... a lui Grig Salvan
ieri
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când... a utilizatorului Grig Salvan
ieri
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Trec strada care trece prin mine a lui Răzvan Fugaciu
ieri
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Trec strada care trece prin mine a utilizatorului Răzvan Fugaciu
ieri
Răzvan Fugaciu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Trec strada care trece prin mine a utilizatorului Răzvan Fugaciu
ieri
Adelina Labic a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog La mesele tăcerii a utilizatorului Adelina Labic
ieri
Postare de log efectuată de gina zaharia
ieri
Utilizatorului Costel Zăgan îi place postarea pe blog La Mulți Ani plini de Iubire și Poezie, Diana Mihaela Zăgan! a lui Costel Zăgan
ieri
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Agape a utilizatorului Reus
ieri
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Agape a lui Reus
ieri
Utilizatorului Costel Zăgan îi place postarea pe blog La Mulți Ani plini de Iubire și Poezie, Diana Mihaela Zăgan! a lui Costel Zăgan
ieri
Postare de log efectuată de Grig Salvan
ieri
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog De nimic nu ți-e teamă... a utilizatorului Grig Salvan
ieri
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog De nimic nu ți-e teamă... a utilizatorului Grig Salvan
ieri
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog De nimic nu ți-e teamă... a lui Grig Salvan
ieri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

Labirinturi  2018 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2021   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor