Rezultate

       Când am lansat concursul, mulți s-au arătat sceptici. Totuși cifrele îi contrazic, ceea ce ne face să continuăm: 

       – 29 poezii (votate de 23 membri + 6 administratori);
       – 15 proze (votate de 19 membri + 6 administratori);

       – zece eseuri (votate de 17 membri + 6 administratori);

       – cinci piese de teatru (votate de 16 membri + 6 administratori).

       Și acest concurs a fost o provocare irezistibilă pentru mulți creatori, votanţi şi… chibiţi. Fireşte, conştienţi de toate acestea, organizatorii s-au străduit şi, în mare parte, au reuşit – zicem noi – să iasă totul ca la carte.

       Notele primite sunt, orice s-ar spune, la ora votării și în cadrul concursului, plecând și de la premiza că votanții au fost sinceri, o radiografie a creatorului și a creaţiei făcută de cei ce ne-au votat. La rându-ne, notele pe care le-am dat, comparându-le cu notele celorlalţi votanţi, ne arată raportarea noastră la fenomenul literar actual. Suntem aproape? Suntem departe? Fiecare să hotărască. Dar cu sinceritate.

       Din partea site-ului ÎNSEMNE CULTURALE, cu toată dragostea: multă sănătate, prosperitate, iar pe plan literar, nesfârşită inspiraţie!

(Acestea sunt fotografii și pot fi descărcate.)

***

***

***

***

***

Regulamentul concursului AICI

Poeziile participante AICI

Proza participantă - pag. I AICI 

Proza participantă - pag. a II-a AICI

Proza participantă - pag. a III-a AICI 

Eseurile participante AICI

Piesele de teatru participante - pag. I AICI 

Piesele de teatru participante - pag. a II-a AICI

***

DIPLOME:

Poezie

Premiul special al Adm.: Iubește-l, Anya” de Mihaela Roxana Boboc

Locul I: Iubește-l, Anya” de Mihaela Roxana Boboc

Locul II: Jurnal izomorf” de Nikol MerBreM

Locul III: Crochiu de toamnă” de Vasilisia Lazăr

**

**               **

Proză

Premiul special al Administrației: Ștampila” de Ion Lazăr da Coza

Locul I: Pâinea noastră cea de toate zilele” de Nikol MerBreM

Locul II: Marea Adunare Generală” de Emil Dumitru

Locul II: Ștampila” de Ion Lazăr da Coza

Locul II: Roata de rezervă” de Pop Dorina

Locul III: Capodopera” de Calotă Rodica

**

**                **

Eseu

Premiul special al Adm.: Cosmetizarea...” de Ion Lazăr da Coza

Locul I: Din Cuvânt, prin Cuvânt...” de Vasilisia Lazăr

Locul II: Ipostazieri ale...” de Calotă Rodica

Locul III: Cosmetizarea posterității...” de Ion Lazăr da Coza

**

**             **

Dramaturgie

Premiul special al Adm.: Dragoste pe drumul...” de Ion Nălbitoru

Locul I: Emin și Vero” de Chifu Ecaterina

Locul II: Dragoste pe drumul morții” de Ion Nălbitoru

Locul III: Scufița consumeristă...” de Calotă Rodica

**

**             **

CUPRINS.doc

Vizualizări: 1415

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Mulțumiri din suflet! Mult succes pe mai departe, Însemne Culturale!

Subscriu!

Adina Speranta a spus :

Deasemeni, felicitări doamnei Sofia Sincă pentru munca depusă. 

Și mulțumiri din partea mea. 

Știu și eu ce înseamnă să te ocupi de partea organizatorică și cât este de greu. 

Cu drag!

E bine, este excepțional, când culegi roadele muncii. Ai o satisfacție deosebită. Nu am considerat că am făcut foarte mult și ceea ce am făcut, a fost cu plăcere și responsabilitate. Desigur la final m-a ajutat familia Lazăr, ei dețin instrumentele concursului, concursurilor. Oricum ei sunt promotorii concursurilor și fără ei nu se poate. Prin urmare ei trebuie felicitați mai mult decât mine.

Mulțumesc cu reverență,

Sofi

Mulțumesc Adina Speranța, mulțumesc!

Adina Speranta a spus :

Deasemeni, felicitări doamnei Sofia Sincă pentru munca depusă. 

Și mulțumiri din partea mea. 

Știu și eu ce înseamnă să te ocupi de partea organizatorică și cât este de greu. 

Cu drag!

În legătură cu unele notări, sunt de acord cu tine, Emil. Nu s-a făcut cu acel simț de responsabilitate pe care ar fi trebuit să-l depună fiecare, ci subiectiv. Nici o lucrare nu a meritat nota 1 sau 2, iar cea personală 8, limita impusă de concurs. Ceea ce ne pune pe gânduri de a mai repeta experimentul.

Apoi, nici acolo unde trebuia să se scadă punct nu s-a scăzut. Faptul că am admis în concurs și unele materiale cu lipsuri de punctuație, ceea ce contravine site-ului nostru, a fost pentru a considera factor influențabil pentru notă, cel ce face diferența. Așa cum ai spus, exigențele site-ului sunt binecunoscute, și uite a format adevărați scriitori. Tu ai simțit-o pe pielea ta,după cum  ai spus.

Mi s-au imputat nereguli ale concursului. Le-am spus și eu, ca și tine, regulamentul a fost scris sus și mare și fiecare trebuia să și-l însușească și au avut libera alegere dacă să participe sau nu. Vreau să vă spun că doar jumătate dintre concurenți l-au citit. Am primit mai multe materiale decât cele puse în concurs care nu au corespuns regulamentului.

Vreau să-ți mai spus, la final m-au ajutat fondatorii, familia Lazăr, nu am făcut totul singură. Ei dețin instrumentele concursurilor făcute de atâțea ani. Prin urmare, roadele sunt și ale lor. Însă există modalități de respectare integrală a notării, care s-au respectat întocmai.

Mulțumesc Emil!

Sofi

Emil Dumitru a spus :

Mulţumesc tuturor celor care aţi citit, apreciat sau criticat ( în gând !) încercarea mea modestă.
Mulţumesc tuturor celor care au votat - dar sincer, unii votanți, nu mulți, sau jucat ,,de-a votul” și cred că mulți ați observat asta dar nu comentați să nu deranjați pe cineva.
Nu este bine dragi prieteni ai site-ului, punând o notă mare unei lucrări cu foarte multe greșeli de ortografie nu faceți altceva decât să îl sau să o încurajați să greşească mai departe.
Bine, unii vor spune, cine sunt eu de-mi permit să critic. Răspund: nu este o critică ci o constatare dragi membri ai site-ului, dar eu afirm cu tărie că m-am „născut” și am „crescut” pe acest site. Am fost criticat că am greșeli de gramatică - poate chiar și în această postare am făcut ! - de repetiție, de virgule puse aiurea, de mulți „și-uri”, etc, dar nu m-am supărat, nici nu am șters postările în care eram criticat, nu am părăsit site-ul și am mers mai departe...
Mulțumesc mult administratorilor, respect pentru munca lor, respect pentru exigență, ştiu că nu e deloc simplu!
Mulțumesc mult doamnei Sofia, sufletul concursului.
Sunt total de acord cu cele 8 puncte de vedere ale Mihaelei și adaog și eu unul.
9. Cred că această variantă de organizare a concursului este cea mai bună și clară, iar prin rotație, membrii din administrație să facă în viitor ce a făcut doamna Sofia acum.

Mihaela Suciu, ai format un discurs fenomenal. Pe puncte obiective, explicite și adevărate.

Eheiii! Dacă ai fi în parlament...

cu drag, te aplaud,

Sofi

Citind discuția de mai sus, cred că e vorba despre mine :) Eu am dat note de 1, de 2 etc. Am înțeles că notarea pronește de 1 la 10. Fiecare poezie la care am dat notă mică, din punctul meu de vedere, la acel decalaj se situa față de cele bune. În plus, nu am defavorizat pe nimeni,  raportul în ce privește valoarea l-am menținut.  Dacă nu mi-ar fi fost impusă nota 8, mi-aș fi acordat cel mult un 5, să fiți siguri de asta. 

Poeziile notate de mine cu 10  au reușit să-mi creeze o stare poetică. Estetica în poezie nu are reguli generale, ea se pliază pe firea fiecărui cititor în parte. Ce-mi place mie, altuia poate nu-i place, și invers.

Ca membru, am votat luând în calcul metodele stilistice, gramatica și punctuația le-am taxat serios pentru că e vorba de un concurs, nu de o afișare simplă a unei poezii.  Modalitatea de prezentare a mesajului am luat-o serios în calcul, la un concurs serios nu se mai vine cu versuri demne de oracolul de pe vremea cînd eram la școală. 

Am analizat foarte serios fiecare postare. 

Regret că nu mai vibrez la clișee. 

Contrar părerii generale,  voturile mele au fost corecte și total obiective. 

Pot face un comentariu la fiecare din poeziile participante și să justific voturile mele, dacă e cazul. 

Cu drag! 

Adina, eu te ştiu drept o persoană responsabilă, iar dacă ai dat 1 sau 10 sunt absolut sigur că ai făcut-o cu bună credinţă. Rămâi pe poziţie!

Sofia mi-a raportat două cazuri de notare... ciudată:

- cineva şi-a dat 8, iar la ceilalţi doar 1 şi 2;

- altcineva şi-a dat 8, iar la ceilalţi doar 10.

Mai sunt cei care, de teamă să nu primească pe viitor vreun dislike, dau numai 8,9 sau 10... despre astfel de votanţi imaturi e vorba.

Adina Speranta a spus :

Citind discuția de mai sus, cred că e vorba despre mine :) Eu am dat note de 1, de 2 etc. Am înțeles că notarea pronește de 1 la 10. Fiecare poezie la care am dat notă mică, din punctul meu de vedere, la acel decalaj se situa față de cele bune. În plus, nu am defavorizat pe nimeni,  raportul în ce privește valoarea l-am menținut.  Dacă nu mi-ar fi fost impusă nota 8, mi-aș fi acordat cel mult un 5, să fiți siguri de asta. 

Poeziile notate de mine cu 10  au reușit să-mi creeze o stare poetică. Estetica în poezie nu are reguli generale, ea se pliază pe firea fiecărui cititor în parte. Ce-mi place mie, altuia poate nu-i place, și invers.

Ca membru, am votat luând în calcul metodele stilistice, gramatica și punctuația le-am taxat serios pentru că e vorba de un concurs, nu de o afișare simplă a unei poezii.  Modalitatea de prezentare a mesajului am luat-o serios în calcul, la un concurs serios nu se mai vine cu versuri demne de oracolul de pe vremea cînd eram la școală. 

Am analizat foarte serios fiecare postare. 

Regret că nu mai vibrez la clișee. 

Contrar părerii generale,  voturile mele au fost corecte și total obiective. 

Pot face un comentariu la fiecare din poeziile participante și să justific voturile mele, dacă e cazul. 

Cu drag! 

Sofi, așa cum fiecare autor s-a aplecat asupra materialului trimis, cu sinceritate și dragoste, consider că trebuie spus și un punct propriu celor care au făcut posibilă desfășurarea concursului: organizatori, autori, votanți. Am fost la o masă comună, iar eu știu că atunci când te ridici de la ,,masă” spui: ,,Mulțumesc!” De la masa tratativelor, cine se ridică primul și pleacă, pierde! :)

Nu pot să fiu în Parlament, fiindcă eu sunt Parlamentul! Nu vă tot ,,parlamentez” eu pe aici?

Sofia Sincă a spus :

Mihaela Suciu, ai format un discurs fenomenal. Pe puncte obiective, explicite și adevărate.

Eheiii! Dacă ai fi în parlament...

cu drag, te aplaud,

Sofi

Nici vorbă, nici vorbă, Adina Speranța. Nu m-am referit la tine. Tu ai dat într-adevăr note de la 1 la 10. Eu m-am referit, la notări iresponsabile total. La niște notări, una singură - cea a autorului cu 8 restul ori maxime, ori minime. Pe unele dintre ele nici nu le-am admis. Nu le-am primit, nu din alte motive, ci am constatat că nu s-au citit materialele. Desigur am explicat autorului motivele și s-a revenit la niște notări mai rezonabile... în unele cazuri.

Dacă ar fi fost ceva în neregulă cu notările tale, ți-aș fi spus de când mi-ai trimis mailul. Că ai fost mai drastică... asta e. Dar să știi, nota personală a fost maxim 8, puteai să dai oricât. Au fost autori care și-au notate textul cu 5 sau 6. Dar asta este altă poveste, fiecare deține o scară proprie de valori. Prin urmare, nu m-am referit la tine.

Adina Speranta a spus :

Citind discuția de mai sus, cred că e vorba despre mine :) Eu am dat note de 1, de 2 etc. Am înțeles că notarea pronește de 1 la 10. Fiecare poezie la care am dat notă mică, din punctul meu de vedere, la acel decalaj se situa față de cele bune. În plus, nu am defavorizat pe nimeni,  raportul în ce privește valoarea l-am menținut.  Dacă nu mi-ar fi fost impusă nota 8, mi-aș fi acordat cel mult un 5, să fiți siguri de asta. 

Poeziile notate de mine cu 10  au reușit să-mi creeze o stare poetică. Estetica în poezie nu are reguli generale, ea se pliază pe firea fiecărui cititor în parte. Ce-mi place mie, altuia poate nu-i place, și invers.

Ca membru, am votat luând în calcul metodele stilistice, gramatica și punctuația le-am taxat serios pentru că e vorba de un concurs, nu de o afișare simplă a unei poezii.  Modalitatea de prezentare a mesajului am luat-o serios în calcul, la un concurs serios nu se mai vine cu versuri demne de oracolul de pe vremea cînd eram la școală. 

Am analizat foarte serios fiecare postare. 

Regret că nu mai vibrez la clișee. 

Contrar părerii generale,  voturile mele au fost corecte și total obiective. 

Pot face un comentariu la fiecare din poeziile participante și să justific voturile mele, dacă e cazul. 

Cu drag! 

Felicitări, felicitări, felicitări, atât juriului, organizatorilor şi câştigătorilor, cât şi tuturor participanţilor care s-au "încumetat" la "luptă"! :-) Orice concurs e o provocare şi merită privit cu seriozitate! Îmi pare rău că, din cauza unor materiale de amploare, pe care a trebuit să le finalizez, nu am reuşit să particip cu o proză, aşa cum îmi propusesem (şi care trebuia scrisă), dar rămâne pe altă dată... :-) Mult succes tuturor, în continuare! Cu preţuire pentru toţi,

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR (redactor promovare cultură media)

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ (redactor promovare cultură media)

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite mâine

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

important!

Comentându-i pe alții, vom fi, la rândul nostru, comentați.
Așa-i într-un cenaclu.

Activitatea Recentă

Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Răsărit în apus a utilizatorului Monica Pester
cu 4 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Amintiri de avangardă a utilizatorului Costel Zăgan
cu 4 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog O noapte cu dor și stele a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 4 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog concert de muzică de gaga a utilizatorului nicolae vaduva
cu 4 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog din accidentele altui secol a utilizatorului petrut dan
cu 4 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Frigul este gri a utilizatorului Mihai Katin
cu 5 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ziua cârtiței a utilizatorului petrut dan
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog ziua cârtiței a lui petrut dan
cu 7 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog trebuia... a utilizatorului bolache alexandru
cu 7 ore în urmă
ELENA AGIU-NEACSU a adăugat o discuţie la grupul
cu 8 ore în urmă
ELENA AGIU-NEACSU a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Am uitat... a utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog trebuia... a lui bolache alexandru
cu 8 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog când mama trebăluiește a utilizatorului Maria Mitea
cu 10 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Murmur a utilizatorului Ada Nemescu
cu 11 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Murmur a utilizatorului Ada Nemescu
cu 11 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Murmur a utilizatorului Ada Nemescu
cu 11 ore în urmă
Dumitru Mocanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog când mama trebăluiește a utilizatorului Maria Mitea
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Dumitru Mocanu îi place postarea pe blog când mama trebăluiește a lui Maria Mitea
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Dumitru Mocanu îi place postarea pe blog trebuia... a lui bolache alexandru
cu 13 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Murmur a utilizatorului Ada Nemescu
cu 13 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor