Premiul al II-lea, secțiunea eseu - „Ipostazieri ale discontinuului în poemele lui Mihai Eminescu”, de Calotă Rodica

Ipostazieri ale discontinuului  în poemele lui 

              Mihai Eminescu

(„Scrisoarea I” şi „Luceafărul”- capodopere negentropice)

                                                

             Istoria devenirii materiei, de la primele particule până la celulă, poate fi refăcută în orice laborator care se ocupă de vreun aspect al biologiei, aplicând ceea ce se ştie despre factorii săi determinanţi, modelatori, externi şi/sau interni. Evoluţia prebiotică, numită şi perioadă a evoluţiei chimice, se caracterizează printr-o lentă şi perpetuă tendinţă de formare a unor edificii moleculare mereu mai complexe, lucru petrecut în miliarde de ani în care lumea abiotică a fost sediul a două procese contrarii, de producere de entropie.

             Pe de o parte, aflăm o primă ilustrare a ipotezei înfăţișate în călătoria imaginară a bătrânului dascăl, din « Scrisoarea I » care propune, în literatura română, una dintre cele mai interesante viziuni cosmogonice, valorificând atât mituri străvechi, cât şi cele mai actuale teorii ale fizicii cuantice : « La-nceput, pe când fiinţă nu era, nici nefiinţă,/ Pe când totul era lipsă de viaţă şi voinţă,/ Când nu s-ascundea nimica, deşi tot era ascuns.../Când pătruns de sine însuşi odihnea cel nepătruns,/ Fu prăpastie ? Genune ? Fu noian întins de apă ? ». Recunoaştem aici monada pitagoreică, în cele două componente ale sale : concretă şi abstractă. Poate că poetul nostru naţional nu cunoştea unele materializări poetice, precum aceea întâlnită la Maurice Scève, în « Microcosmos », centrul lumilor fiind reprezentat ca o «masă de dumnezeire înghemuită », un Dumnezeu-punct, care nu a creat încă lumea, dar care se poate oricând descentraliza : « prin Nimicul său închis se pecetluia în Ȋntregul său,/Ȋnceput de sine fără principiu şi fără capăt,  sau la G. Poulet, « esenţă plină în sine de o infinitate latentă », dar studiase, desigur, « Imnul creaţiunii » din epopeea indiană « Rig-Veda », acea sinteză de viziuni mitice, filozofice şi poetice care se apropie cel mai mult de viziunea ştiinţifică a Big-Bang-ului, a marii explozii iniţiale, dintr-un punct de maximă condensare a materiei, din care au pornit cercuri concentrice de galaxii.

             Sensul dialectic al necesităţii constă în faptul că aceasta reprezintă singura modalitate de integrare a viului într-un mediu entropic, “dornic” de nivelare, de ştergere a oricăror graniţe delimitante. De acest surplus de entropie încearcă să se elibereze Hyperion, în poemul eminescian « Luceafărul », solicitându-i Demiurgului o concretizare a viului, o eliberare de povara luminii, echivalentul nemuririi : « De greul negrei veşnicii, /Părinte, mă dezleagă ! ». Aceeaşi lumină, care este şi cea a impulsului erotic, este responsabilă de metamorfozele sale terestre, ca răspuns la chemările pătimaşe terestre, dar şi ca strădanie proprie a « punctului » de creştere a entropiei, tot mai tulburător pentru o fiinţă apolinică, care îşi păstrează aura de lumină originară. Prima întrupare, neptuniană, presupune o combustie mirobolantă, având ca scop crearea forţelor necesare desprinderii, ruperii năprasnice de pe boltă: ”El asculta tremurător,/ Se aprindea mai tare,/ Şi s-arunca fulgerător,/ Se cufunda în mare. » Această contopire cu apa îl face mai accesibil condiţiei terestre, apărându-i, astfel, fetei, ca un demon acvatic : « Şi apa unde-au fost căzut/ Ȋn cercuri se roteşte,/

Iar din adânc necunoscut/ Un mândru tânăr creşte ». Aceeaşi viziune  a cercurilor lui Dante este întâlnită şi la Georges Poulet, în « Metamorfozele cercului », sau, ca o completare, în « Scrisoarea I » : acea genune biblică, potrivit căreia Duhul Sfânt plutea deasupra apelor, iar lumea încerca să se nască din ea însăşi, întunericul cerându-se ordonat, spre deosebire de concepţia filozofică blagiană, conform căreia,  cosmogonia se află sub semnul luminii « Dar deodat-un punct se mişcă...cel dintâi şi singur. Iată-l/ Cum din caos face mumă, iară el devine Tatăl... », creând, progresiv, marea unificare despre care vorbeşte astrofizica, prin intermediul acelor interacţii slabe, tari, gravitaţionale şi electromagnetice : « Punctu-acela de mişcare, mult mai slab ca boaba spumii,/ E stăpânul fără margini peste marginile lumii.../ De-atunci negura eternă se desface în fâşii/ De atunci răsare lumea, lună, soare şi stihii... ». Această interpretare ne îndreptăţeşte să consemnăm că orice construcţie care se face , la orice scară, reprezintă o scădere, un consum de entropie, sau o creare de negentropie (entropie negativă, cu semn schimbat). «  Legătura cu viaţa devine clară, întrucât creşterea şi dezvoltarea unui organism viu înseamnă formare de molecule şi structuri, deci consum de entropie ».(Vladimir Eşanu, « Biogeneza de la mit la ştiinţă », Ed. Albatros, Bucureşti, 1985, pp.5-27). Aceeaşi afirmaţie poate fi susţinută, conform sursei citate, de către cunoscutul fizician E. Schrödinger, şi anume că organismele « se hrănesc cu negentropie » şi că organizarea lor s-ar menţine prin extragerea « ordinii » din mediul înconjurător.(op. cit, p.87).

             Ȋn acelaşi spirit se produce şi cea de-a doua întrupare a energiei hyperionice din « Luceafărul », de această dată, însă, mai violentă, mai incandescentă, în consens cu uriaşele tensiuni acumulate : « ...Se stinse cu durere,/ Iar ceru-ncepe-a se roti/ Ȋn locul unde piere ;// Ȋn aer rumene văpăi se-ntind pe lumea-ntreagă,/ Şi din a chaosului văi/ Un mândru chip se-ncheagă. ».

Vorbind de dialectica integrării prin delimitare, trebuie să concretizăm şi natura suportului viului. Imaginea zborului cosmic, intemporal, din al treilea tablou al « Luceafărului », reprezintă o « culminaţie de viziuni grandioase şi de neobişnuite virtuţi metaforice ale unor cuvinte de o simplitate descumpănitoare » (Hadrian Soare, Gheorghe Soare, « Limba şi literatura română », Ȋndrumător pentru noua programă şi noile manuale alternative). Se poate decela vibraţia de cristal a stării moleculelor, modulaţiile muzicii sferelor, în formele abia conturate, « în stare născândă, predimensionale şi intemporale »(op. cit., p.349) : « Căci unde-ajunge nu-i hotar, / Nici ochi spre a cunoaşte,/ Iar vremea-ncearcă în zadar/ Din goluri a se naşte ».

             Contrar legii a II-a a termodinamicii, condiţia delimitării materiei universale în porţiuni înseamnă că apariţia viului ar reprezenta un act antientropic, fiind totodată un început, dar şi  un corolar. Spre deosebire de un sistem neviu, o rocă de exemplu, care este în mod continuu şi  complet supus unei acţiuni omogenizatorii, atotnivelatoare (transformare în pietriş, nisip), un sistem viu se poate opune spontan acestei eroziuni, acestei tendinţe de decădere în starea de « echilibru », stare a cărei atingere înseamnă moartea, tocmai prin proprietatea de a putea să se elibereze de surplusul de entropie, pe care, în calitate de sistem material, trebuie să-l producă. O vietate, aşadar, « se hrăneşte cu ordine », dovedind o permanentă adecvare la mediu, la condiţiile impuse de acesta(homeostatare) şi, fiind mai bogată în negentropie, reuşeşte să se opună « dezordonării », adică să se menţină în viaţă.

Organismul viu văzut ca un sistem cibernetic reuşeşte această adecvare în cadrul dialogului cu mediul, în mare măsură prin mecanismele de autoreglare prin feed-back, negativ sau pozitiv, fie el « feed-before » sau « reglaj ante-factum », văzut ca o modelare a viitorului prin extrapolarea trecutului şi prezentului în viitor, ca o capacitate de anticipare.

             Ȋn aceeaşi manieră, mitopoetică, metaforele esenţiale prefigurează cele mai moderne teorii cosmogonice ale secolului al XIX-lea, precum teoria Kant-Laplace, sau filozofia conexă a lui Schopenhauer, , universul fiind conceput ca un spaţiu ale cărui dimensiuni sunt « înfăşurate unele în altele ». Acea scurtcircuitare a spaţiului de către Hyperion este, de fapt, hiperspaţiu ; Hyperion nu trece, el este simultan început şi sfârşit, « fulger neîntrerupt », ceea ce justifică ipostazierea în starea imaterială, energetică, primordialitate pură, forma sub care străbate înapoi, în timp, procesul creaţiei : «Vedea, ca-n ziua cea dentâi,/ Cum izvorau lumine ».

             Ideea legării noţiunilor de libertate şi homeostază este o idee fecundă în studierea mecanismelor de autoreglare, în homeostazie, care, după fizioogul român C.Wittenberger, are o dublă relaţie cu evoluţia. « Nefiinţa devine, în acest punct al cunoaşterii, o entitate cu puteri nemărginite, opusă ca manifestare a fiinţei, văzută ca o veritabilă unitate entropică, lipsită de stabilitate în timp. Definiţiile lui C.Noica şi ale Ioanei Em. Petrescu pentru nefiinţă se aplică cel mai bine pentru această entitate de dincolo de lume, existentă dintotdeauna, înaintea naşterii lumii şi dincolo de aprinderea şi stingerea universurilor succesive. Divinitatea se află dincolo de universul fizic şi material, într-o spaţialitate indeterminabilă şi  într-o atemporalitate vidă de orice deplasări care ar sugera curgerea în forme instabile. Timpul Divinităţii este atimp, se naşte şi se resoarbe în el însuşi, de aceea nu-i este proprie fluiditatea şi modelarea vizibilă a formelor. » (op. cit. p.337).

             Pe de altă parte, în « Scrisoarea I », soarele urmează fazele involuţiei, transformându-se, în drumul lui către steaua pitică galbenă, mai întâi, într-o imensă stea roşie, pulsarul, apoi în pitică albă, « black-hole », în aceste stări intermediare, gravitaţiaq slăbind, iar « planeţii se azvârl rebeli în spaţ », precum în Apocalipsa, prezisă de toate mitologiile lumii, sub diferitele-i denumiri : Armaghedon, în «Völuspa », scriere germanică, semnificând « Cântecul profetesei », sau în « Eddele » scandinave, sfârşitul fiind precedat de o scădere a căldurii, de « flimbulvetr », acea iarnă de trei ani, când giganţii se vor îndrepta spre Asgarth, cu corăbii confecţionate din unghiile morţilor ; « Catapeteasma » lumii, structura materială în jurul căreia se ordonează universul, îşi pierde luminozitatea, « soarele se va înnegri » (« Die Sonne wird schwarz »), timpul liniar « mort », preschimbându-se în veşnicie.

             Conchidem astfel, în perspectivă umană, ca « universul cel himeric », parte a Infinitului, este guvernat de legi stocastice, de neînţeles de către mintea umană. : « Lumea este guvernată de principiul neantului, de acea parte nedecelabilă prin simţuri sau prin instrumente, factor guvernator prim, creator al multidimensionalităţii. Din perspectiva Fiinţei Prime, creaţia materială este un vis, relaţia fiind biunivocă, imaterialul existând în aceeaşi postură ca materialul faţă de el ». Pentru Nefiinţă, «universul cel himeric» este doar o modalitate  de extindere a logosului, a raţiunii supreme, incomprehensibile, « perceptibile la nivel inferior, prin Cuvânt ».(op.cit., p.337). Ȋn gnoseologia kantiană, lumea este doar o iluzie, un vis al stării de increat cosmic, preexistând dintotdeauna. După V. Săhleanu, specificul sistemelor vii constă în caracterul lor stocastic, oscilator, nelinear, deschis, antientropic şi informaţional. După teorii mai noi, Multiversul, lumea cu o multitudine de dimensiuni superioare, este « himeric », guvernat de legi aproape impredictibile, iar, despre ceva care nu se manifestă, nu se poate folosi decât termenul de « nefiinţă », « dat », « necreat », care nu debutează în existenţă, deoarece nu are început şi nici sfârşit.     

Vizualizări: 17

Insignă

Se încarcă...

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

DONAȚII

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII

la: RO82RZBR0000060016707555

titular cont: Lazăr Vasilisia (Raiffeisen Bank)

*****************

Donatori (nume sau pseudonim),

începând cu sept. 2019:

 Mica - 260 lei

 Valeria Merca - 250 lei

Activitatea Recentă

Dolha Paul-Alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Punct și de la capăt a utilizatorului Dolha Paul-Alexandru
cu 3 ore în urmă
Emil Dumitru a contribuit cu răspunsuri la discuţia Labirintul verde - V - a utilizatorului Emil Dumitru
cu 12 ore în urmă
Emil Dumitru a contribuit cu răspunsuri la discuţia Labirintul verde - V - a utilizatorului Emil Dumitru
cu 12 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ca un poet curajos a utilizatorului LUMINITA SCOTNOTIS
cu 17 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog ca un poet curajos a lui LUMINITA SCOTNOTIS
cu 17 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Îngenuncheată de durere a utilizatorului Lidia Pervu
cu 17 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog Punct și de la capăt a lui Dolha Paul-Alexandru
cu 17 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Punct și de la capăt a utilizatorului Dolha Paul-Alexandru
cu 17 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog drum lung şi înalt a utilizatorului LUMINITA SCOTNOTIS
cu 17 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog drum lung şi înalt a lui LUMINITA SCOTNOTIS
cu 17 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Tristeţe-n albul de zăpadă a utilizatorului Suchoverschi Gheorghe
cu 17 ore în urmă
Utilizatorului Crinu Sorin Leşe îi place postarea pe blog autumnala a lui nicolae vaduva
cu 21 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog s.o.s. a lui nicolae vaduva
cu 22 ore în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog scrisoarea umbrei mele a utilizatorului gina zaharia
ieri
Utilizatorului Nikol MerBreM îi place postarea pe blog scrisoarea umbrei mele a lui gina zaharia
ieri
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog Țipătul nopții a lui Costel Zăgan
ieri
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Țipătul nopții a utilizatorului Costel Zăgan
ieri
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Tristeţe-n albul de zăpadă a utilizatorului Suchoverschi Gheorghe
ieri
Utilizatorului Nikol MerBreM îi place postarea pe blog Tristeţe-n albul de zăpadă a lui Suchoverschi Gheorghe
ieri
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog drum lung şi înalt a utilizatorului LUMINITA SCOTNOTIS
ieri

© 2019   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor