Premiul al II-lea, secțiunea proză - „Marea Adunare Generală”, de Emil Dumitru

[Vasilisia Lazăr]

Marea Adunare Generală

 

            Într-o zi, după multe milenii de muncă asiduă, puțin obosit, dar și foarte satisfăcut, bunul Dumnezeu se gândi să facă o scurtă pauză și să-și dea, că de, tot se practică, printr-o OUD (Ordonanță de Urgență Dumnezeiască) bineînțeles, un binemeritat concediu, deoarece reușise, în sfârșit, să facă pace pe pământ. Acuma însă, era în mare dilemă, ce fel de concediu să-și aroge? De maternitate nu putea, nu mai avea nici un prunc de crescut, unicul său fiu crescuse și fusese răstignit pe cruce (unii cârcotași susțin că a fost sacrificat în zadar!) El privise neputincios la moartea fiului său, nu putuse să facă nimic, dacă ar fi intervenit ar fi schimbat  cursul istoriei și de aici o multitudine de schimbări și întrebări fără răspuns, etc. Concediu de boală nu putea, ce ar fi spus toată omenirea, dar mai ales credincioși ortodocși, cum adică, este posibil ca bunul Dumnezeu să se îmbolnăvească? „De studii, ar fi o soluție”, se gândi El. Dar iarăși nu e bine, omenirea și-ar pune o întrebare simplă: „Ce mai poate studia Dumnezeu?” Atunci simplu, o să scrie în OUD, concediu, concediu de odihnă și atât.

         Se așeză mai confortabil în tron, își ascuți pana de gâscă - El încă mai folosea pentru actele foarte, foarte oficiale, pana - scrise cererea rapid, o citi și o reciti să nu-i scape vreo greșeală gramaticală, o semnă, o înregistră în catastif,  și-și începu primul concediu de odihnă, adică statul degeaba. Dar, paradoxal, cum nu era obișnuit cu această nouă îndeletnicire, după doar câteva ore de lenevie se plictisi. Fantastic, nu credea că El se poate plictisi așa de repede dacă doar stă și nu face absolut nimic și se întrebă de ce oamenii leneși nu se plâng de asta? Căută cu privirea prin marea împărăție, bolta cerească, un răspuns... și salvarea veni de unde se aștepta cel mai puțin: în acel moment trecea prin raza lui vizuală cel mai ultra performant satelit de urmărire și supraveghere a tot ce mișcă pe pământ, în aer și apă, dăruit de NASA, cu care putea vedea chiar și o monedă de un cent - pe cel vechi, satelitul Sputnik 1, primit de la ruși îl lăsase să umble prin univers după cățelușa Laika. Acuma, rușii erau tare supărați că Dumnezeu primise de la rivali satelitul, și pe al lor îl abandonase prin univers, chiar îl acuzaseră de luare de mită, ca El să treacă cu vederea misiunile mai puțin reușite a celor de la NASA, și prin puterea pe care o deține să le mai dea câte o mână de ajutor - se conectă cu el prin telesuperpatie  și privi, și tot privi, foarte admirativ planeta albastră, albastră încă. Da, incredibil dar adevărat, nu mai avea nimic de făcut, deoarece, așa cum am mai spus, după multe milenii, reușise: veselie, sărbătoare, armonie, iubire, pace și liniște pe tot mapamondul, toate popoarele trăiau ca o familie mare și fericită, toți erau egali, nu mai erau nici oameni bogați și nici săraci. Nu tu conflict armat, nu tu jaf, tâlhărie, crimă și mai ales, nicio deturnare de fonduri.

Judecătoriile, din lipsa proceselor, se desființaseră și sediilor lor se transformaseră în locuri speciale pentru socializare a copiilor, a adolescenților, a pensionarilor și a celor care își căutau jumătatea pierdută din motive banale, normale sau anormale. Poliția se autodesființase, iar sediile lor deveniseră cluburi de zi sau noapte, unde tinerii pe ritm de disco dansau vals - sau invers! - iar în pauză DJ-iul recita poeme de dragoste și se bea Cico. Tinerii nu mai consumau alcool și culmea culmilor, datorită faptului că drogurile nu mai erau interzise, consumul lor căzuse în desuet. Închisorile chiar deveniseră facultății pentru tinerii dornici de învățat. Învățat e așa un fel de a spune, pentru că sub umbrela acestor facultăți, ei învățau și practicau mai mult iubirea aproapelui, respectul pentru sexului opus și bătrâni, mai învățau cum să se descurce în cazuri de forță majoră, incendiu sau inundații și cum să spargă ușa casei dacă soția a plecat de acasă pentru un el sau pentru o ea sau soțul a fugit de acasă pentru un el sau pentru o ea, mă rog, chestii de orientare.

Oamenii nici nu mai aveau motive să se certe sau să se lupte între ei. Papura dispăruse datorită consumului masiv pentru pături ecologice și evident, dispăruseră și nodurile. De exemplu nici casele, magazinele sau băncile nu mai erau jefuite, deoarece banii lichizi deveniseră o amintire. Doreai să faci șoping, te opreai la primul Robobankomat ivit în cale, scriai simplu, doar cu degetul suma dorită pe display și robotul sau roboata în câteva secunde îți procesa cipul implantat într-un loc anume, că nici tu purtătorul lui nu știai unde este ascuns, un fel de CNP online, ți-l încărca cu suma solicitată iar tu, puteai să-i returnezi când aveai chef să muncești și bună dispoziție sau noroc să-ți găsești un loc de muncă la stat, sau prestai diferite munci în folosul comunității și mergeai fericit la cumpărături, pardon, șoping.

Aici, în chestiunea asta cu diferențierea dintre sexe la roboți era încă o mare dilemă și mai trebuia să intervină PCR-ul - să nu vă gândiți la Partidul Comunist Român, chiar dacă nu este mare diferență între ele - adică, Părintele Creaturilor Robotizate. Această problemă vitală, trebuia foarte repede rezolvată și să fie foarte clară diferența, vizibilă fără ochelari și fără echivoc: toți roboții de genul masculin să fie obligatoriu mai înalți și fără burtă decât roboatele, cu cel puțin douăzeci de centimetri, iar acestea din urmă să aibă silueta și „formele” bine conturate și scoase în relief, adică 90-60-90, deoarece, cei din Biroul Executiv al PCR-ului elaboraseră un program de strategie - după ce priviseră ore bune paharul pe jumătate plin din fața lor - pe termen foarte lung și în viitorul foarte îndepărtat sau apropiat, roboții se puteau legal căsători. Însă, vor interzice pentru totdeauna căsătoria dintre roboți de același sex, că prea multe nații de pe pământ și nu numai, legalizaseră acest tip halucinant de căsătorie, dacă ar fi continuat așa, cine mai perpetua specia umană, a... scuze, robotică. Și tot marele și unicul PCR, trebuia să mai stabilească clar și concret, dacă roboatele pot da naștere la roboței? Vor mai interzice categoric și operațiile de transformare de sex, iar problema implanturilor prin diferite locuri cu tot felul de silicoane și Acid Hialuronic la roboate, cădea de la sine, logic, rugineau și se gripau articulațiile, nu.

Acum toate armele de foc și nu numai, erau adunate în containere speciale, pe care sta scris cu litere fosforescente mari și verzi, ECOARM. Acțiunea era încă în plină desfășurare deși operațiunea începuse de un veac și bunul Dumnezeu era tare uimit cum de fusese posibil să se fabrice atât de mult armament, deoarece numărul armelor adunate până în acel moment, depășea cu mult - cam de sute de ori! -  numărul total al locuitorilor planetei albastre. Apoi conform reclamelor non-stop ce foarte agresiv inundau efectiv toate panourile publicitare și canalele TV, armele erau transformate în jucării, care, în mod sigur, nu mai arătau ca nişte pistoale, puşti mitraliere sau tancuri. Nu predaseră armele cei care păzeau pădurea, încă mai apărau animalele sălbatice să nu fie atacate de oameni.

 

Bunul Dumnezeu zâmbi larg și-și mângâie barba foarte fericit când, îndreptând camera 4D FULL HD, a satelitului spre ultima țară unde abia reușise să stopeze războiul rece, văzu cum cei din Coreea de nord se plimbau prin Coreea de sud și invers, de fapt nici nu mai exista graniță între ei. Privi apoi spre America, rușii se plimbau pe Beverly Gardens Park, ținând în mână câte o sticlă camuflată în pungă de hârtie, de „CCVW”, un cocteil inventat de ei: Coca Cola, vodcă și whiski apoi își îndreptă privirea spre Rusia, mai precis Moscova, unde americanii admirau vrăjiți Piața Roșie, cu gândul, bărbații, la marele muzeu Ermitaj sau dansatoarele de la Balshoi Theatre  iar femeile la vestitul călugăr Rasputin. România o privi așa în fugă și asta doar din cauză că se învecina cu rușii și camera îi alunecase pe crestele pleșuve (ce pleșuve, chele în toată splendoarea cuvântului!) ale Carpaților.

Era puțin supărat pe oamenii din acest colț de rai - comparație cam trasă de păr susțin unii cârcotași, pentru că nimeni nu se întorsese din rai ca să spună ce și cum este pe acolo și dacă era reală comparația! -, deși îl făcuse cel mai frumos din Europa, ei tot îl părăseau. Ce dacă nu mai avea toate pădurile virgine, turiștii se călcau pe Adidas, Nike, ten-uri, etc, și leșinau de extaz, admirație, uimire, perplexitate, entuziasm, văzând cioturile de arbori seculari (ei credeau că sunt tabere de creație ale sculptorilor în lemn!) și crestele golașe, rămase în urma defrișării, acțiunea omului lacom, dar harnic la dezastru, mânuitor priceput al drujbei.

Nu înțelegea gândirea oamenilor acestei țări! De ce, se tot întreba bunul Dumnezeu, au plecat mai toți bărbații așa hai-hui prin lume. De ce oare ei și-au părăsit casa în care s-au născut, familia, prieteni, și acest minunat colț de rai și acum muncesc mai  peste tot în lume ca niște roboți, pricepuți în toate, pe când la ei în țară lucrau la mișto!? „Nu cumva am greșit, deoarece le-am oferit un trai foarte îmbelșugat, mai ceva ca în Elveția, și cred că s-au plictisit de atâta ,,să trăiți bine” și au plecat?” își zise El. Hai-huii de români ajunseseră și la Polul Nord, iar aici pentru eschimoși, deși sincer, lor nu le este de nici un folos, construiesc din gheață autostrăzi suspendate (sâc!) și iglu-uri zgârie nori, construcții inutile care se vor topi în viitorul apropiat datorită încălzii globale. Erau și prin America, în Silicon Valley, iar aici a doua limbă vorbită este româna, cu nesuferita ei de gramatică ce și multora dintre români, cu funcții mari de conducere, le cam produce dureri de cap.

După câteva ore de contemplat măreața Lui realizare, acum și mai plictisit că totul funcționa și se desfășura conform target-ului, stabilit tot de El cu multe, chiar foarte multe milenii în urmă, își luă iPhone-ul XYZ Plus & Plus ESP, (Extra Super Personalizat), de curând achiziționat pe merit - facturi plătite la timp! -  și puncte, deși pe piața terestră încă nu apăruse – „ce bijuterie”, se miră! - formă un cod din cifre, litere mici și mari, super de super secret și așteptă... şi aşteptă, dar, cum cel apelat nu răspundea, deschise laptop-ul, iar după câteva minute bune destandby zise ceva neinteligibil (cred că de bine !?) la adresa celor de la Acer, care se lăudaseră că procesorul lor ,,iTen” este cel mai smart și rapid din univers, accesă recentul motor de scotocire și acesta personalizat, DMG. (Dumnezeu Maps Galaxi) lansat pe piaţa virtuspeis de o zi, și mai instant decât nescafe original, îl localiză pe cel căutat:  „Wow!”, zise El zâmbind satisfăcut că aplicația își făcuse very fast datoria. 

− Petre, pe unde umbli, măi dragă?

− Sunt aici, în...

− Te văd Petre, te văd, tună Dumnezeu, DeMeGe-ul meu nu minte, așa că nu mai umbla cu fofârlica, gogoșica, ursul, cioara, vrabia, etc, precum politicienii, că nu mai ține, gata! Ce cauți tu în Tibet?

− Doamne, iartă-mi păcatele și cele cu și cele fără de, dar eu sunt aici, mereu în dreapta Ta, mă rog, acum în spate, nu te părăsesc fizic niciodată, ce vezi Tu în Tibet este doar holograma mea, auzi Dumnezeu vocea și mai clară a lui Petre în spatele lui.

− A, să cred că și tu susții ideea că universul Meu este o mare hologramă?

− Doamne, încă nu sunt foarte documentat în acest sens, dar cât de curând mă voi teleporta în Japonia, la respectiva universitate, unde am să discut cu fizicienii despre acest…

− Lasă, nu te mai obosi și nu te mai teleporta că ne află japonezii secretul și nu mai putem fi supermeni, însă dacă vor mai continua cu aberațiile, am să-i aduc eu pe ei aici, să le țin un spici, să nu-și mai vâre coada în universul meu…

− Doamne, să-mi fie cu iertare, dar altcineva era cu… cu aia cu...

− Bine, bine, ai dreptate, dar să lăsăm asta, uite de ce te-am căutat prin tot universul, vreau, de fapt m-am gândit, de fapt doresc, de fapt poruncesc ție, să convoc un congres mondial, la care să invit pe următorii… Dumnezeu se opri și cu ochii pe display-ul laptop-ului începu să-și răsucească gânditor câteva fire din barba albă și lungă și să numere cu voce tare, se opri la doisprezece, apoi după secunde bune de meditație transcendentală, răbufni ușor:

– Nu, nu și nu, pe acest om nu cred că-l pot invita!

− La cine te referi Doamne? întrebă Petre din curiozitate.

− Vei afla la momentul oportun. Nu mai fi curios, știi și tu că cine este curios i se virusează hard-ul foarte repede...

− Nu Doamne, s-a schimbat, acum cine este curios este bine informat.

− Petre, încurci fișierele: cine sparge parole și clonează card-uri, e bine informat, okay? Dar să revenim la miorițele noastre rătăcite, deci, cât de curând, voi convoca meageul.

− Doamne, chiar Marea Adunare Generală! se miră Petre.

− Exact, și vom hotărî, dacă menținem sau expulzăm această ființă din specia umană, acum deschideți laptop-ul, intră pe FBTR.com (Face Book Toate Religiile) și invită-i pe următorii, foști și actuali șefi de state…

− Și… foști și actuali regi? îndrăzni să întrebe Petre.

− Da.

− Un moment Doamne, că nu prea funcționează Galactonet-ul, cred că meteoriții trimiși de cei care ne vor răul, din alte galaxii, ne cam îngreunează navigarea, îmi paralizează satelitul.

− Aoleo Petre, tu ți-ai tras satelit personal pentru conectare și nu ai făcut rost de o manivelă? îl întrebă dojenitor-părintește Dumnezeu.

– Pentru ce Doamne, manivelă?

– Pentru laptop-ul tău Petre. Cum vrei mă să-ți funcționeze la viteză maximă, dacă tot râșnița asta veche de pe vremea lui Noe, o ai? Mai apgardează-l și tu cu niște mega de ram, schimbă-i procesorul cu ultima versiune de la Asus sau de la Gigabait că e mai ieftin, dar mai puturos… mă rog, sau investește în ceva de la Acer, Samsung sau Apple.

− Doamne, momentan, am o jenă financiară, guvernul lui Piticu, știi Tu care, mi-a mai ciuntit din pensie în urmă vreme. Am primit atunci un e-mail prin care eram anunțat că am o pensie nesimțită și…

− Și matusalemică, î-l întrerupse Dumnezeu. Vezi Petre, ți-am spus atunci la momentul oportun, când ți-ai creat contul, să nu-ți pui adresa pe Facebukcrestin.com, că te găsește imediat, dar tu nu mai ascultat, acum suportă consecințele. S-a încărcat?

− Da, putem începe. Doamne, ce word să folosesc, unul vechi sau unul nou?

− Cel mai nou Petre, să poată fi accesat de toți universoneții și galactoneții, să vadă tot universul că noi lucrăm la vedere, ziua cu soarele, nu ca alții noaptea cu luna.

− Nu pot, îmi pare rău. N-am instalat softul cu diacritice și textul nu va fi înțeles așa cum trebuie.

− Lasă că merge și fără diacritice! Pe galactonet se poartă, chiar poți să faci și greșeli gramaticale că este la modă. Am să-l invit pe domnul Pruteanu, și-am să-i explic situația, asta numai în caz că... mă înțelegi ce vreau să zic, adică dacă primim enorm de multe dislaicuri, deci, să purcedeam la treabă, primul invitat este…

− Ilie!

− Poftim! zise Dumnezeu și se ridică brusc din tron, lovind vehement cu toiagul în bolta cerească de se cutremură tot universul și unicul curcubeu de sub aurora boreală, era gata, gata să cadă. Ilie, nu! Sunt foarte supărat pe el.

− De ce Doamne, Ilie este cel mai bun șofer căruțaș, are și atestat de taxi-caleașcă, cu tracțiune „șase cai frumoși”!

− Vezi, vezi, ăsta e și motivul supărări mele, după ce că l-am iertat că a luat permisul de conducere al taxi-carului, cu șpagă, într-un orășel dintr-o țară mică și bătută de soartă, ba mai mult, chiar și-a schimbat și domiciliul devenind pământean cu acte „în regulă”, l-am solicitat și eu o dată - cred că sunt doar câțiva ani de atunci - deoarece aveam mare nevoie de taxi-caleașca lui, că mă dureau articulațiile și trebuia să merg urgent la un rendez-vous, și, Dumnezeu se opri, observă Petre, chicoti ușor în barbă, apoi reluă, și n-a venit, invocând un milion de motive: că e prea departe, adică în galaxia din zona zece, adică mai are puțin și părăsește universul - asta cu părăsirea universului nu știu de unde a scos-o el, că eu i-am tot repetat că universul meu, nu are limite, este adevărat că nici eu nu știu exact unde începe și unde se termină, dar de la omologii mei din alte galaxii știu că nu are limite - că nu are energie suficientă, dând vina pe praful meteoriților  că-i acoperă panourile fotovoltaice și nu-și poate încărca bateriile full, că nu are Universorovin-ul achitat pe veacul în curs,  că până ajunge la mine îi expiră și ITP-ul, că RCA nu mai are de un veac și circulă așa la risc, că, că…   vezi ce de scuze puerile mi-a trimis prin esemes, că n-a îndrăznit să vorbească, fes an fes, prin scaip sau uațap cu mine, apoi el crede că eu nu știu că este pe bune cu poliția universului și că ei se feresc de el să nu-l supere cu ceva că le trăsnește mașinile!

− Doamne, te rog să te calmezi căci am o propunere, democratică o consider eu și trebuie imediat pusă în aplicare.

Dumnezeu se așeză mușcându-și ușor buzele de durere, îl cam supărau iar genunchii, uitase să-și ia pastilele de ArtroStop PLUS de dimineață. Îl privi pe Petre printre sprincenele albe și stufoase, încercând să-i spargă bruiajul și să-i pătrundă în creier, să-i afle mai rapid propunerea. Nu reuși și după câteva secunde de concentrare maximă, renunță, în hard-ul laptopului era mai ușor de penetrat decât în scăfârlia lui Petre.

− Ascult propunerea ta, Petre.

− Maria Magdalena! să invităm la M.A.G şi o reprezentantă a universului feminin, aşa arătăm întregii galaxii că nu facem discriminări, acum femeile au aceleaşi drepturi cu...

− Perfect Petre, am înţeles, dar mă întreb de ce tocmai ea, Maria Magdalena?

‒ Să elucidăm enigma din fresca „Cina cea de taină” a lui Leonardo da Vinci.

– Bine, și tu vrei să-l întrebi pe Leonardo, pe cine a pictat în dreapta Fiului meu?

– Da.

– Tu crezi că-ți va răspunde, el a lăsat omenirii o enigmă și eu sunt sigur că nu a sosit momentul ca el să-ți spună adevărul, dar mă rog, e dorința ta. Bine, așa va fi, dar, continuă Dumnezeu, am fi nedrepți dacă invităm doar o singură femeie, eu îți propun să invităm şi câteva Elene!  Eşti de acord? întrebă Dumnezeu aşa de complezență, ştiind foarte bine că nu putea fi refuzat.

− Şi începem cu Elena din Troia? întrebă Petre.

− Da.

− Okay, primul pas făcut, pasul doi, invităm pe cei mai de seamă Apostoli?

− Da.  Așezăm mesele în formă de cerc, cu spaţii marii între ele, să le inducem impresia că nu sunt ascultați şi la fiecare masă o să fie un sfânt Apostol şi un invitat surpriză. Asta în prima zi a congresului, în ziua a doua, vom păstra invitații şi vom aduce Elenele. Știi și tu Petre foarte bine că bărbații sunt mai vorbăreți în fața unei femei. Deci, notează Petre, primul pe listă este Albert Einstein...  

− Ala ciufulit și cu limba scoasă?

− Exact. E așa cum e, dar e foarte simpatic, mai ales atunci când vioara lui prinde viață - și Dumnezeu începu să fredoneze un vals - eu voi sta la masă cu el, vreau să-i răspund la întrebarea care l-a frământat toată viaţa: ce principii fundamentale am urmat eu atunci când am creat universul și pe el, iar el să-mi răspundă, ce principii fundamentale a urmat el, când a creat bomba nucleară? 

− Al doilea invitat, poate fi Nicola Tesla, propuse Petre.

‒ Okay, spuse Dumnezeu. Un mare inventator, păcat că omenirea nu-i pune în aplicare invențiile...

– Sunt multe interese la mijloc Doamne, multe corporații gigantice ar da faliment dacă...

– Petre, într-o zi vor fi obligați s-o facă, spuse Dumnezeu întrerupându-l. Al treilea invitat este, notează te rog, Henri Coandă.

– Doamne, te rog spune-mi și mie, chiar a lăsat românilor tunul cu laser? întrebă Petre cu voce moale.

– Petre, nu-mi pune întrebări capcană, dacă românii vor să țină sub secret acest fapt, petrecut în 1968, eu le respect voința, îl dojeni Dumnezeu. Scrie: Mihail Kalașnikov.

– Rusul, inventatorul celei mai răspândite arme din lume?

– Da Petre, chiar el. Unde l-ai plasat când a venit la poarta ta?

– Păi câți oameni au murit din cauza stupidei lui invenții, în iad este, dar dacă vrei, eu... pot să... dar de ce îl iviți? întrebă Petre foarte curios.

– Vreau să-l întreb așa, prietenește, cum reușea să scrie poezii, când în minte avea celebra mitralieră  AK-47. Al cincilea invitat o să fie Isaac Newton.

– Corect, trebuia și un om de știință, cel cu mărul și piatra filozofală. Sunt sigur că vrei să-l întrebi dacă ia căzut mărul în cap, așa cum spune legenda.

– Gata Petre, aici ne oprim, am obosit, Marea Adunare Generală o să fie după ce-mi termin concediul...

[Nikol MerBreM]

Povestea debordează de imaginaţie, felicitări!

Drag,

Nikol