Premiul al III-lea, secțiunea proză - „Capodopera”, de Calotă Rodica

[Vasilisia Lazăr]

Capodopera

             De ani buni se străduia să găsească o perioadă mai liniștită, în viaţa asta atât de agitată, să poată descarcera capodopera care se stingea în el, pe zi ce trece. Talent avea, se verificase și dimineaţa, și seara, și pe dinăuntru și pe dinafară, era mereu călduţ, chiar fierbinte, gata să dea în clocot, timpul însă îi lipsea cu desăvârșire, acest ingredient atât de greu procurabil, dar acum s-a hotărât să nu mai procrastineze, se va apuca de treabă, imediat ce va bloca toate mijloacele de comunicare cu exteriorul. Se și repezi pe telefonul fix și-l trase din priză, pe cel mobil, să-l blocheze, gazele și apa oprite, mișcarea de rotaţie e-n grafic, cea de revoluţie s-a mai domolit, copilul e cu bona, soţia cu amantul ei, pisica afară, făcându-și plimbarea pe pervaz, ca de obicei, acesta fiind destul de lat, ca să le confere siguranţă deplină: și felinei, și proprietarului. Oricum, dacă era să cadă, ar fi căzut de la etajul doi, nu ar fi păţit nimic, au căzut ele, altele, din blocuri turn și tot n-au păţit nimic, doar pisicile au nouă vieţi, oamenii au doar una, iar cei bântuiţi de geniu, ca el, niciuna, doar firimituri de existenţă tributară creaţiei... Așadar, toate fiind oprite, întrerupte, zăgăzuite cumva, putea să înceapă cu Geneza... Ecranul computerului nu fusese anihilat, îi trebuia să scrie, să se informeze, așa că, în dreapta, începu să danseze un mesaj: ”Vino urgent la serviciu, ești gestant!” , fiindcă literele r și g fiind așezate pe diagonală, secretara bătuse o literă în locul celeilalte. Crezu că e o figură de stil, dar, studiindu-se din profil, văzu că e cam bombat la ecuator și declanșă o salvă de injurii la adresa nenorociţilor de prozeliţi ai libertinismului sexual, care trecuseră prin instituţie și le oferiseră tuturor informaţii și răcoritoare, respectiv meniuri, că aveau un proiect în acest sens, prevăzut cu catering. Ce mârșăvie, să fii convins că ţi se diseminează informaţii de top și tu sa fii inseminat, cine știe ce prafuri mi-au strecurat idioţii ăia în pahar, nu-i vorbă, o să nasc prin cezariană, dar nu trebuia să știu și eu ce urmează să mi se întâmple? strigă enervat, dând cu piciorul în teancul de dosare, folosite ca bibliografie pentru viitoarea capodoperă, dar, fiindcă rată ţinta, luă o latură a biroului fix în tibie, care se umflă cât perna. Așa voi sta, nu mă urnesc de aici, cât timp încap în acest spaţiu. Dacă tot sunt umflat în abdomen, e musai să am și membrele umflate, și ochii umflaţi, și... ce bine ar fi să mi se umfle și contul, ca să fiu în ton cu toate nenorocirile, că numai un prostănac infatuat ar putea crede că banii ar rezolva toate problemele, eu am fost fericit când nu aveam niciun leu, în liceu, iar, de atunci, n-am mai fost niciodată, deși câștigurile mele au sporit, aș putea spune în proporţie geometrică.
             Ușa de la intrare se zgâlţâi de forţa celui ce bătea și împingea, cu disperare, să i se deschidă, pentru că avea corespondenţă abundentă și toate cele ce trebuiau lăsate la destinaţie necesitau semnătura de primire din partea destinatarului.
             -Lasă-le acolo, la ușă, strigă destinatarul, o să le iau când mă fac bine, sunt accidentat, nu pot să mă mișc acum !
             -Nu pot, îmi trebuie confirmarea, le aduc data viitoare, strigă factorul, vădit nemulţumit de o așa situaţie. Sau le fac vânt pe sub ușă, vă târâţi până la ele, îmi confirmaţi și mie primirea, după care îmi remiteţi documentele și vă vedeţi de metehnele pe care le aveţi.
            -Da, e mult mai bine așa, pe sub ușă, dar o să treacă mult până ajung, lăsaţi-le până mâine, că tot trebuie să mai primesc niște mandate, poate mă voi mișca mai lejer și voi semna tot ce trebuie semnat și remis...
            Văzând că oamenii mari se apleacă să îndese niște hârtii pe sub ușă, niște prichindei de pe scara blocului, începură și ei să adune de prin cutiile poștale tot ce era material promoţional, că se puteau lua cu ușurinţă, fiindcă depășeau dimensiunile unei scrisori, și, după modelul adulţilor urmăriţi, să le împingă pe sub ușă. Maldăre de hârtie, împinse, la nevoie, cu beţe sau vergele metalice, astupau intrarea sau ieșirea din imobil și se lucra vârtos la apogeul nenorocirii : veniseră voluntari din cartierul vecin, cu lădiţe, coșuri și alte recipiente, încât duhoarea unor astfel de donaţii devenise insuportabilă. Nu mai lipsește decât un chibrit, își spuse bietul creator de himere, și ard ca șobolanul, între deșeuri, că tot am trăit printre ele !
            Dar nenorocirea nu veni de la foc, ci de la apă : o conductă de la baie s-a spart și apa curgea veselă, în cascadă, sporind nivelul fluviului care traversa sufrageria, spre a-și afla estuarul în maculatura din dosul ușii, apoi, cu mici poticneli, datorate barajului, pe scări, în afluenţi mititei, șerpuind galeș, mai mare dragul să-i studiezi, apoi îngroșându-se și mugind ca Niagara.
           Observând lipsa de reacţie a ocupantului de la celula 11, ceilalţi blocatari, în frunte cu domnișoara Vetuţa, fată bătrână cu preocupări tinere, îi mobiliză pe doi haidamaci, care lucrau la servis-ul din apropiere, să spargă ușa. Poate nu e acasă, poate e mort, își rotea ea ochii decoloraţi, ronţăind cu ei, bucăţi mici de tencuială, sub care s-ar fi putut ascunde miezul unor secrete abominabile, dar asta nu înseamnă că trebuie să așteptăm arca lui Noe să ne salveze, ori să stăm ca lemnele, până putrezim !
            La ultima mare opinteală, zidul cetăţii a cedat sub lovitura berbecilor mecanici sau electromecanici și s-a prăbușit cu ei cu tot, peste bestia care cauzase atâta agitaţie în imobilul în care el însuși fusese imobilizat.
           -Ce faci, domnule, spuse, arcuindu-și buzele, ca un elastic de pus la gura borcanelor de gem sau zacuscă, aceea care inflamase și mobilizase aceste trupe cu totul speciale, ne-ai murat complet, mai era puţin și ne dizolvam, în câtă apă ai putut să ne trimiţi, pe toţi pereţii...
           -Îmi pare foarte rău de cele întâmplate, nu sunt cu nimic vinovat !
           -Nu ești vinovat ? spumegă Vetuţa într-una dintre cele mai înălţătoare și pasionate uri ale unei victime a nonșalanţei unui posibil viitor partener de adulter. Dar atunci de ce stai ca un monument, când nouă ni se prăbușesc pereţii, sub avalanșa care vine fix de la dumneata ? Şi cu pietrele alea din poală, doamne iartă-mă, ce ai de gând să faci ? întrebă ofuscată, lăsând deschis canalul de emisie, pentru eventualele jeturi de interjecţii, dacă ele catadicseau să vină.
           -Au venit pe geam, le-am primit cum am putut mai bine : în cap, în plex, în stomac, peste picioare, le-am stocat, în caz că mai sunt nebuni care vor să arunce cu pietre, să formeze un strat de protecţie pentru cele încă nearuncate.
           -Noi le-am aruncat se hlizi unul cu faţa cât ecranul plasmei, nu răspundea, nu deschidea, nu nimic, am crezut că doarme și nu aude, să se trezească, de aia le-am aruncat în ordine crescătoare, cel mai mare bolovan e de adineauri, când deja a cedat ușa...
           -Păi, fisură, cu replica ei, temerara și întreprinzătoarea președintă de scară, de ce stai așa, de parcă ai vrea să le clocești, să scoţi pui din ele ? Dă-te jos din cuibar, adună-ţi apa, pietrele, hârtiile, că-i apocalipsa aici !
           -Nu pot să mă mișc, sunt rănit, chiar avariat!
           -Într-adevăr, ești foarte avariat și ne-ai avariat și pe noi, dar ce faci acolo sau ce făceai, de nu ai putut opri dezastrul când a început, nu când nu-l mai putea opri nimeni ?
           -Capodopera !
           -Ia daţi-i ăstuia o cap-o-dop-eră, să n-o poată duce, iresponsabilul! Imbecilul! Se năpustiră toţi asupra lui, cu tot ce aveau la îndemână, să desăvârșească, în cel mai scurt timp, capodopera.

[Nikol MerBreM]

Felicitări! Mi-a plăcut contrastul dintre trăirea personajului principal şi percepţia celorlalţi.

Drag,

Nikol