Gândind la Eminescu

[C.Titi Nechita]

Mă întorc azi în timp pe sub ramuri de tei,

Dar în alt anotimp și pe alte alei.

Tu privești din Olimp calea pașilor mei

Ce se-opresc în răstimp la vreun gând mai holtei.

 

Mă înalț cu privirea spre ceruri pustii

Și întreb nălucirea de ce nu mai vii

Să-ți pui nemurirea cu-ale tale făclii

Pe toată simțirea și-ale sale orgii.

 

Pe sub plopii uitați caut pașii târzii

Ce se vor dezmierdați și de noi elegii,

Dar rămân resemnați cu priviri cânepii

Și pe veci condamnați să rămână pustii.

 

Azi prin codri-‘nghețați și pe dalbe poteci

Trec de vânturi purtați niște nouri mai reci.

Tu cu alți împărați și cu stele te-ntreci

Tot cu pași cadențați; nu râmâi nici nu pleci!

 

Din înalturi asculți alt bucium cu jale

Și ai vrea să înfrunți tot răul din cale,

Dar te-ascunzi pe sub bolți, în hăuri astrale,

Lasându-ne-n colți de vremuri fatale.

 

Coboară pe-o rază și dă-ne de știre

Când norii se-așază pe noi coviltire

Și ne-mbărbătează cu-a ta amintire

Ce stă mereu trează în a noastră gândire!

                                          14-01-2026

[Mihaela Popa]

las semn de lectură

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

Am citit cu plăcere.

[C.Titi Nechita]

Mulțumiri tuturor pentru popas și semn!

[Vasilisia Lazăr]

Poemul este un omagiu amplu și sincer, construit cu respect și emoție, în care dialogul cu Eminescu devine prilej de meditație asupra timpului și a singurătății noastre de azi. Ritmul clasic și imaginile recognoscibile (teiul, plopii, codrii, cerurile) susțin bine tonul elegiac. Totuși, și asta am mai spus-o la un poem citit azi, textul rămâne foarte aproape de simbolistica eminesciană consacrată; ar putea câștiga în forță lirică dacă ați introduce mai mult din propria trăire, din prezentul dumneavoastră interior. Este o poezie coerentă și sensibilă, dar care poate deveni și mai puternică printr-o asumare personală mai pronunțată.

Ultimele două strofe schimbă puțin ritmul.

[Mihai Katin]

este benefic sa gândim la Eminescu ,sa-l simțim într-un fel  în ceea ce ne este  prozaica  viata ...de ce?....pentru ca  astfel ni s-ar ierta  păcatele prin sfințenia  poeziei eminesciene...

[Costel Zăgan]

Trage coviltirul cu poezie mai spre contemporanietate!