Pacifistă (Ion Lazăr da Coza)

[Vasilisia Lazăr]

Iubito, îmi număr

Speranţele

Ca şi cum aş face

Un inventar al

Caselor mele

Căci nu mai ştiu prin ce

Tranşee vreo schijă

Mi-a amputat un picior,

O mână sau prin ce parte

Mi-a zburat calota

Craniană. De fapt, nici nu

Ştiu câte războaie am făcut –

Mă tot mutau de pe un

Front pe altul

Şi mereu murmuram ca pe un refren

Din imnul

Naţional:

„Parcele hotărăsc, în cinicul lor joc,

Un strop de bucurie peste-atâta nenoroc”.

[Vasilisia Lazăr]

Vă mulțumesc tuturor cu drag și recunoștință pentru lectură, pentru căldura din cuvinte și pentru analiză! Ion s-ar fi bucurat mult, citind...

[bolache alexandru]

Marile poezii au sclipirea aceea de geniu care ne face părtași la aceeași amintire, viziune, trăire! Ion are acea sclipire care te face să fii mândru că ai interacționat cu el! Poezia aceasta, chiar dacă poezia este despre speranță, este tristă! La fel ca multe alte poezii ale sale, lasă însă sentimentul că totul a fost hotărât cu mult înainte cu acceptul autorului. Poate că nu facem altceva decât să jucăm un rol pe care l-am acceptat sau chiar regizat cu mult timp înainte! 

[Chris]

cata tristete, parca si ultimele versuri sunt spuse cu un gust amar...

[gabriel cristea]

Aidoma unui jurnal de front ce lasă-n urmă lirismul sângerând... O stea, acolo sus, veghează pacea poeziei, încă! 

[Gheorghe Cornel Rosca]

Stimată Vasilisia Lazăr, îți mulțumesc pentru această ”amintire” pe care ne-o oferi spre lecturare. 
Îmi permit să adaug un umil comentariu. 
Orice acțiune umană este la urma urmei un semn al existenței celui care o produce. Este și un dar, din Harul primit, sau uneori, o mărturisire. În cazul de față, chiar titlul ne avertizează, ne atenționează asupra sensului urmărit de ... poezie. O clipă suspendată, ce se oferă nouă tuturor spre Pace și Înțelepciune. 
Este o mărturisire a credinței poetului, precizată de la bun început 
”Iubito, îmi număr

Speranţele ...”
și finalizînd la fel de optimist ”Un strop de bucurie peste-atâta nenoroc”. 
Dincolo de greutățile Vieții, noi avem prin Speranță și Optimism, un Drum de parcurs așa cum poate ni-l oferă alții, dar nu uităm că Dumnezeu ne dă atât cît putem duce. Uneori spre îndreptare, dar mereu spre a ne aminti că EL ESTE. 
Câtă bucurie răzbate din acest poem, care este mărturia unui învingător! 
Mulțumesc din suflet!

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

Câtă tristețe! 

[Rădița Răpeanu]

Mă doare orișice vers scris. Găsesc atâtea oaze de adevăr și premoniție încât mă înfrigur și tac! Ion, acum, un geniu printre genuini! 

[Vasilisia Lazăr]

Ce-mi place că cineva dă like și, dacă vede că nu primește la postarea proprie, îl șterge apoi. Cel puțin infantil îmi pare gestul. Aici nu suntem pe facebook. Nu facem un troc, îți dau ca să-mi dai. :)

[petrut dan]

Un poem ce ar putea foarte bine să se termine cu celebra întrebare '' Ce trebuie să înțeleg eu din asta'' deși titlul sună parcă a resemnare/renunțare, după enumerările situațiilor tragice prin care autorul trece/a trecut totuși păstrându-și echilibrul la fel ca vânzătorul ambulant ce conștientiza viața '' cu micile ei bucurii și cu marile ei necazuri'' la fel autorul conchide magistral discursul liric prin citarea cuvintelor:

„Parcele hotărăsc, în cinicul lor joc,

Un strop de bucurie peste-atâta nenoroc”.

Un poem  cu suflul puternic ce îți pune și impune o anume gândire, dispoziția face diferența, dar scânteia după cum se poate lesne citi, există! Respect!

[Grig Salvan]

Viața e o tranșee și un război în care mereu pierdem câte ceva, o mână, un picior, calota craniană, un ochi ori o speranță. Mereu ne mutăm de pe un front pe altul și nu știm pentru ce, ca-ntr-un joc de noroc și de nenoroc. Finalul e un remember, ca o etichetă pusă acestei lupte a vieții: „Un strop de bucurie peste-atâta nenoroc”.