Visam un cerb nomad ...

[Dinca Valerian]

...Însăgetat cu gândul pășea lumina pură.
În drumul meu prea transparent de ură
ascult cum bate toaca. Ucigându-l,
durerea s-a desprins din ochii falși.

Tenace, a sângerat pe maini bătute-n ace.
Simt cum coboară un glas spre noi.
Lipește, de jalea tânguită-n solz de
pește, un dor cântat la frunze și învelit

în rouă. Lumina,-mprăștiată în gene pe
din-două, e cruce mai ușoară când sare
de nemoarte. Din umăr, sanguina pulsare
se înfundă într-o clepsidră veche

legată cu o fundă. Întind un braț. Spre
cerb de mine se desparte. Din timpul plin
de-ntretăieri aparte, pe rând, o clipă cade
nicăieri, alta departe. Și, vrând-nevrând,

nici nu mai știu în care vise intru.
E ca și cum aș fi murit pe dinăuntru.

[Dinca Valerian]

@ Reus  Sunt si lucruri bune, si lucruri mai putin bune. Ca-n viata. Important este finalul. Multumesc pentru vizita si comentariu

[Reus]

M-am împiedicat de ultimul vers al primei strofe, dar pe parcurs am recăpătat pasul. Finalul m-a impresionat în mod deosebit!

[Dinca Valerian]

@Cornaciu Nicoleta Ramona Mulțumesc

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

Superb!

[Dinca Valerian]

@  gabriel cristea Multumesc, Gabriel. Nu stiu ce as putea spune ma mult.

[gabriel cristea]

O zbatete lăuntrică, parcă reverberând ritualul neolitic de sacrificare a cerbului. Ingenios și profund! 

[Dinca Valerian]

@ Sofia Sincă Multumesc pentru comentariu si apreciere

[Sofia Sincă]

Încarcerat în visări complicate în nopți lungi sau chiar nedormite, deseori între a fi şi a nu fi.

Poemul meditativo-poetic scrie ineditul ideii... ne ajută să aflăm cum gândeşte poetul la un moment dat. 

Din timpul plin/de-ntretăieri aparte, pe rând, o clipă cade/nicăieri, alta departe. - ce frumos!

Metaforele sunt strălucitoare iar discursul liric bine trimis ca mesaj literar către cititor.

Deosebit de frumos!

Sofi