Cuprinse piepturi

[Dinca Valerian]

Abia se-adună pașii când cerbii se aruncă
spre capătul cărării. Copitele sfărâmă
tăcut colbul molatic. O șubredă poruncă
așază-n rând hăitașii. Din mine, o farâmă

de trup îngenunchiază în turmele anume
mânate spre prăpastii. Și frica se ascunde
în prigonitul codru. Fără strigări de nume,
vin cerbii laolaltă din văile profunde.

Lătratul unui câine asmute să ne prindă
în colți tăioși. Opuse, privirile crăpate
întorc săgeți în tolbă. Parcă săpați în grindă
cuprindem piept în piepturi, nu dăm un pas în spate.

[Dinca Valerian]

@  Valeria Merca Multumesc pentru atentia si timpul acordate. Ma bucur ca v-a placut.

[Valeria Merca]

Imaginativ și plăcut la citire. Un text muncit și reușit. Am citit cu plăcere. 

[Dinca Valerian]

@Sofia Sincă Ai dreptate, Sofi. Eu si cerbul meu, mereu alaturi sau, macar, in lupta dreapta. Multumesc pentru vizita si comentariu.

[Sofia Sincă]

Cerbul - animalul mereu față în față cu autorul. El poate fi și conștiința acestuia, conştiinţa postmodernă ficționalizată. Textul e trăit cu fervoare, dar și cu o luciditate extrem de disponibilă. La final vânător și vânat sunt piept în piept. Diferența de putere dispare.

Un poem interesant, bine lucrat ce trimte cititorul într-un anumit orizont al înţelegerii.

Am citit cu deosebită plăcere,

Sofi

[Dinca Valerian]

@ Ada Nemescu Multumesc pentru vizita si pentru apreciere.

[Ada Nemescu]

... o tehnică surprinzătoare, o împletire armonioasă a cuvintelor, în final o poezie carnală, deloc facilă, o bucurie când este citită, 

felicitări, aDa nemescu