Tăcerile din jurul meu

[Corneliu Neagu]

Ce grele sunt tăcerile din jurul meu,

când mă cuprind și le ascult pe toate! –

revin din arcul frânt al unui curcubeu  

cu lungi păreri de rău nevindecate.

 

În preajma mea le simt în fiecare zi,

stând adunate-n umbrele opace –

de-acolo îmi recită zeci de poezii

sperând că ar putea să mă împace.

 

Dar versurile cadențate mă rănesc,

cu doruri stând pe gânduri răsfirate,

din poarta neuitării ele-mi amintesc

că v-am iubit ca un nebun pe toate.

 

În visurile mele vă iubesc și-acum,

chiar dacă toamna vieții ne desparte –

veniți, lăsând părerile de rău pe drum,

să mai citim poeme dintr-o carte!...

.

Când zorii vor ajunge la fereastră,

veți fi plecat lăsând-mi doar tăcere

și florile privindu-mă din glastră

cum încă-adun poeme prin unghere.

 

[Corneliu Neagu]

Stimată doamnă Ana Cîmpeanu, comentariul dumneavoastră are o încărcătură sentimentală și o frumusețe intrinsecă aparte. Cuvintele de apreciere scrise aci m-au cucerit și m-au emoționat. Vă mulțumesc cu aleasă prietenie și respect, simțindu-mă onorat!

[Corneliu Neagu]

Mulțumesc prietene și coleg de condei Alexandru Bolache pentru mesajul lăsat aici! Scriu întotdeauna ceea ce simt, nu cred că are de-a face cu nostalgia, mai degrabă cu inspirația de moment și, desigur, cu structura mea psihică...

[bolache alexandru]

Odată cu trecerea vremii devenim mai nostalgici... Tăcerile ne cuceresc. O poezie frumoasă.