Tăcere, vers neterminat

[Denisa Curea-Popa]

Învolburate valuri îmbrățișează strâns,
Dar mâna Lui mă poartă prin toate fără plâns.
Se sfarmă ceru-n tunet, furtuna urlă grea,
Lumina Lui răzbate, lumină-n umbra mea.

Cărările-s înguste, cu spini ce-n trup pătrund,
Dar lacrima căzută e perla ce-o ascund
Sub talpă, piatra arde, iar pasul meu rămâne
Ca urma-n veșnicie, sculptată printre dune.

Mă iartă că tăcerea mi-a fost un țărm de gând,
Dar am vegheat de-aproape, în rugă implorând
Să-ți evadeze cerul din ploile amare,
Iar soarele să-ți cadă pe umeri ca o stare

De pace fără margini, ca unda-ntr-o fântână,
Ca alb veșmânt de îngeri întins peste colină;
Să nu te-abați pe cale, ai suflete, răbdare,
Și nu îți frânge visul sub vremea trecătoare.

[Denisa Curea-Popa]

Mulțumesc, domnule Alexandru, pentru semnul de lectură!

Bucurii vă doresc!

[bolache alexandru]

O poezie adresată sufletului, un îndemn la răbdare și încredere!

[Denisa Curea-Popa]

Drumul către liniște și pace nu este întotdeauna ușor, dar nici imposibil de parcurs. 

Vă mulțumesc, domnule Salvan, pentru semnul de lectură și apreciere!

Prețuire!

[Grig Salvan]

Învolburate vremuri, întortocheate căi, tulburi neguri, spinoase hățișuri, dar sufletul trebuie să găsească puterea de a străbate prin toate. Un poem oarecum imnic, adresat ca un îndemn sufletului confruntat cu toate obstacolele și rătăcirile, în drumul spre pace și lumină. Un poem „în dulcele stil clasic”, atât ca temă, cât și ca prozodie. Citit cu plăcere.

[Denisa Curea-Popa]

Vă mulțumesc, domnule Neagu! Mă bucur să știu că v-a plăcut.

Prețuire!

[Denisa Curea-Popa]

Și dumneavoastră, domnule Stanescu, mi-aduceți bucurie prin versuri, prezența prietenoasă și comentarii. Primesc darul dumneavoastră.

"Linistea" deși uneori poate părea un gol, este totodată un loc plin de semnificatie , este "locul" unde sufletul ascultă cu adevărat.

Mulțumesc!

[Denisa Curea-Popa]

Mulțumesc, Ramona, pentru semnul de lectură si apreciere!

[Corneliu Neagu]

O poezie scrisă cu har ... mi-a mângâiat privirea și sufletul!

[Stanescu Valentin]

Doamnă Denisa, vă mulţumesc pentru că mi-aţi umplut în seară tăcerea cu atât de minunate cuvinte. Am trăit prin acestă poezie ce trece de la furtună la limpezimea luminii, prin drumurile spinoase ale zilelor şi nopţilor, către răbdarea sufletului, cel mai mare dar de la Dumnezeu pe care îl ignorăm atât de mult... Vă rog să primiţi acest dar de cuvinte de la mine.

Liniştea

                                                  Tăcerea inimii mi-arată

                                                  Ce bogății a strâns în ea.

                                            Acolo totu-i cum odată

                                              El le-a clădit cu mâna Sa.

                                                               Mihaela Bălăceanu

 

Liniştea se-aşterne-n mine, după ce lacrima s-a stins,

frunza ei nu mai foşneşte în amurg când vântul tace,

nu cer nimic, n-am gând ascuns, chiar când căderea am atins

sau poate începutul ei, unde viitoru-mi zace...

 

Ascult tăcerea Inimii, tulburată multă vreme

de forţa ce credeam c-o am, iluzoriu foc de paie,

ea mă-ndeamnă şi-mi arată sens curgând din episteme

să cred în ce-a clădit în mine, darul Lui etern, văpaie.

 

Sorb în clipa cea tăcută din Izvor, ce se deschide

dincolo de tot tumultul care-n mâine mi se-ntoarnă,

el e plin de bogăţie, dar privirile-mi timide

 

nu întrezăresc Înaltul, necuprinsa Clipă mare,

înţelesul meu minuscul, speriat darul răstoarnă

şi mă aflu iar în locul ce mă frânge şi mă doare...

 

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

„ Mă iartă că tăcerea mi-a fost un țărm de gând,
Dar am vegheat de-aproape, în rugă implorând
Să-ți evadeze cerul din ploile amare,
Iar soarele să-ți cadă pe umeri ca o stare,” versuri de o frumusețe patrunzătoare, ce ating sufletul.