Note din jurnal (© Ion Lazãr da Coza)

[Vasilisia Lazăr]

De la prăşit vine mama

– bătrână ca limba română –

şi miroase frumos

a ţărână reavănă,

a buruieni strivite,

a strat cu busuioc.

***

De un timp,

grădina-i copleşită

de bălării.

Limba română –

aşijderea.

 

 

La mulți ani, Limbă Română!

[Vasilisia Lazăr]

Acest poem scurt al lui Ion, dar dens de sensuri, care leagă imaginea mamei truditoare de însăși ființa limbii române, m-a impresionat întotdeauna. Simplitatea versurilor ascunde o profunzime impresionantă: mirosul de „ţărână reavănă” și de „busuioc” devin simboluri ale purității și ale originilor noastre. Finalul, care pune în paralel grădina copleșită de buruieni cu soarta limbii române, transmite un avertisment dureros și actual, exprimat memorabil, cu forța concisă a unui adevărat poet. În doar câteva versuri, se conturează un adevăr, o nostalgie și o grijă pentru identitate. Un poem care rămâne, asemenea autorului său, viu în memoria noastră.

Vă mulțumesc din suflet pentru cuvintele minunate pe care le-ați lăsat pe această pagină!🌹

[Costel Zăgan]

Da, poezia-i leagănul Limbii Române.

[Amanda Spulber]

Superb transfer bidirecțional! Scris precis, cu economie de cuvinte, niciunul nu pare în plus. Aparent chirurgical, dar câtă emoție cuprinde. Mama e limba, prima și indestructibila legătură cu lumea. Limba e mamă fiindcă dă contur, viață unui popor. Mama se îngrijește de grădină așa cum și limba română se îngrijește de sine. Mama, păstrătoare neabătută a limbii, a legăturii cu lumea și a locului în lume. Fără ele, doar o grădină care nu-și mai află rostul când e „copleșită de bălării”.

[Maria Mitea]

Un izvor de nestemate e aici, de inspirație, și muza încă mocnește în cuvinte ca sângele ... da, asta e poezie, 

am citit cu sângele: ”De la prăşit vine mama

– bătrână ca limba română – ” 

”şi miroase frumos

a ţărână reavănă,

a buruieni strivite,

a strat cu busuioc.” - fiecare vocală,  consonantă, ”ă”, ”â”  zici că au căzut din inimă, așa ca să simtă fiecare ce e poezia adevărată,  - au căzut ca din leagăn,

cam așa e leagănul, nu doar ne leagănă, dar scrie legănându-ne, mereu, ne dă mur în gură, ca la niște prunci... pentru că încet mai creștem...