Reverie albastră

[gina zaharia]

cântă-mi ramură de suflet

repetă-mi colindul din seara

în care tremurau stelele

privindu-ne

n-am reţinut versul de roșu intens

devenise prea repede torţă

şi a dispărut

poate pentru că a înflorit deodată

în culori tainice

 

cântă-mi albastru singuratic

ştiu că te strigă marea

dar fixează o altă distanţă

pentru întâlnirea secretă

din culorile tale se vor naşte viori şi poeme

cât pentru freamătul multor valuri

ce şi-au pierdut surâsul

în troienele timpului

 

sculptează-mi inima în flori de timp

apoi dă-i drumul să zboare cu noi

pretutindeni

să se-nalţe ziduri

pe care să le înţeleagă toţi trecătorii

care știu îmbrățișa valsul

pe scări enigmatice

[mihai catruna]

[Dominique Iordache]

Reverberatii tulburatoare si aproape magice...

[gina zaharia]

Pelerini spre iarnă

 

Ai lăsat focul pe inima iernii,

i-ai dat o scânteie în plus – piesaj demențial

cu serpentine celebre și  pelerini de zori, 

jurau că sunt de-a lor,

făceau acrobații prin văzduh,

cu ochi cameleonici  îmi vindeau ultima vrajă.

 

Nu vreau cafeaua lor în dimineața ta,

să plece!

rămân să dictez unui fulg ceva despre topire,

mai sunt câțiva răniți pe alocuri -

mesageri încuiați într-un destin platonic.

 

Mă ridic pe stânci și pun voalul toamnei,

miroase a busuioc,

am senzația că l-ai purtat odată cu mine;

Undeva, lângă  ape,

o femeie risipește lacrimile.

Ajunge! Destul pentru o jumătate de crez!

 

Vara trecută ai  fost regină, i-am zis

(tu tăceai în murmurul meu)

dinastia ta  –  orgă dezlănțuită pe meridianele viselor;

ai dansat pe trupul mareelor

fără număr, altădată ți-ar fi fost frică

de pasul  întârziat

într-un golf.

 

Dar nu te teme, primăvara  ți-a păstrat partitura

pe care a cântat el

o dată, de două, de o mie de  ori,

îl eclipsaseși într-un unghi  nebunesc,

pelerinii spre iarnă sunt înrobiți de iubire,

prea  credincioși  ca să-ți ducă numele

dincolo de florile de cais.

[Belean Maria Ileana]

este un privilegiu pentru noi sa fim aici acum in mijlocul evenimentului... nu este putin... peste ani o sa ne aducem aminte cu drag... va imbratisez dragilor!!!

[Sofia Sincă]

Artistul nu doarme niciodată... el crează, spre bucuria noastră!

Neobosită admiraţie, Sofy!

[Vasilisia Lazăr]

Gina, am poposit la Reverie vreme îndelungată şi am recitit multe poeme. De asemenea am admirat încă o dată tablourile lui Mihai. Daţi-mi voie să spun că REVERIE ALBASTRĂ e un fenomen şi noi suntem umilii martori ai acestuia. Plecăciune, dragii mei!

[mihai catruna]

[gina zaharia]

reverie de șoapte

 

nebunule magia ta mă îmbată
rup valuri de cântec
și le așez semilună
la pieptul tău
să mă știi descântec
de duminică
treaz
ca o reverie de șoapte

crezul meu e setea odihnei
într-un lac cu nuferi
drumul tău e stepa luminii
pe ochii însetați
stâncile au încetat să sfărâme
prăpăstiile dansează pe nori coborâţi                        
până spre albastru

dă glas tăcerii
să flâmânzească pe țărmuri
de dor
timpul nostru se împarte
între mine și mâine
păstorii ne-au împrumutat
potecile verzi

ai caligrafiat literele inimii?

[mihai catruna]

[gina zaharia]

joc de silabe întemnițate

 

știu
ai dormit pe aripi de lebădă
somnul meu
nu te-ai odihnit niciodată îndeajuns
te furau ochii închiși
în lumină

și dacă am lăsat câteva veri
să ne împrumute veșmintele
am știut că purtam sunete înlănțuite
într-o operă inedită

de o parte și de alta a zidului
ne atingeam palmele
ale mele erau prea reci
ale tale prea îndepărtate
scânteile ardeau într-un joc de silabe
întemnițate

aruncă pocalul din care mi-ai sorbit chipul
l-ai pierdut într-un veac
fără ecou
din cerul meu plouă nebunește
mă voi face râu
și voi întoarce vara aceea
pe altă pânză

prețuire, artistule!