Reflecție

[Amanda Spulber]

La amiază demonul mi-a zis:

Hai, nu te-ai apucat de scris?

Am treabă, vino diseară,

i-am răspuns.

Desenam aripi și aruncam

ghemotoace de hârtie în jur.

Se făcuse noapte și teancul tot creștea.

Hai, nu te-ai apucat de scris?

Lasă-mă-n pace, am strigat

și demonul a plecat.

Dacă tu nu vrei să plângi,

nu o să plâng nici eu,

a șoptit deodată cineva.

Nu am știut de când stătea

acolo îngerul și mă privea.

Am tăcut,

eram deja îngropată

până peste cap.

Doar ochii mi se mai vedeau.

[Amanda Spulber]

Mulțumesc frumos, Grig :)

Ada, ce frumos și concis exprimat. Îți mulțumesc :)

Chris, da, e posibil să nu fie cel mai potrivit titlul. Eu, la momentul respectiv, am văzut ce am scris ca o reflectare a stării mele și ca o reflecție asupra actului în sine. Poate voi reveni asupra lui. Mulțumesc frumos pentru lectură și apreciere :) 

[Amanda Spulber]

Mulțumesc frumos, doamnă Nuța Crăciun. Și eu m-am gândit să renunț la ultimul vers. Până la urmă nu am făcut-o pentru a lăsa loc de interpretări. Erau sau nu lacrimi în ochi? Despre a preciza în ce "eram îngropată" nu știu dacă e nevoie. Mă gândesc că e implicit că e vorba de ghemotoace de hârtie =eșecuri, nemulțumiri în încercarea de a exprima trăiri în scris. 

[Amanda Spulber]

Domnule Gabriel Cristea, ați scris un poem într-un vers. :) Mulțumesc frumos. 

[Amanda Spulber]

Mulțumesc frumos, Floare :) 

[Vasilisia Lazăr]

Da, și mie titlul mi s-a părut nepotrivit.

[Chris]

nu stiu daca este tocmai o reflectie, imi pare mai mult o stare de zbucium interior

[Ada Nemescu]

Popas între bine și rău când ispita zadarului te încearcă :))

aDa

[Grig Salvan]

Cât de bine știu starea aceasta a zbaterii de a scrie și a neputinței de a depăși un fel de blocaj mental când stai în fața câmpului alb, dar parcă ești golit de cuvinte, de idei, de imagini, parcă nimic nu se leagă, nimic nu se încheagă, mototolești foaie după foaie, tensiunea și disperarea cresc odată cu mormanul de ghemotoace care crește și el... Frumos redată agonia aceasta a creației...

[Nuta Craciun]

Îmi place și ideea și forma. Aș renunța la ultimul vers, nu e relevanta imaginea cu ochii, părerea mea. 

Dar în cazul ăsta la penultimul vers, lipsește un cuvânt. nu știu dacă pot sugera acum ceva credibil dar o să mă gândesc.  Cred că ceva de genul:  ”Am tăcut,/ eram deja îngropată/ până peste cap... în gânduri, în contradicții. .. în incertitudini, în lacrimi.

[gabriel cristea]

Doar ochii-mi zburau - aripă de înger...