Războiul

[BOTICI GABRIELA]

Sonet XC  

 

Când viața asta oarbă se-nalță prin cruzime,

Iar ura prea flămândă și setea de-a ucide

Distrug pământuri sfinte lăsând timpuri acide,

Războaiele nedemne încearcă să suprime

 

Femeile, copiii, făpturile candide.

N-au demnitate-n luptă, înfăptuiesc doar crime

În numele dreptății ce vor să o imprime

Întunecând tot cerul cu scopul de-a-l închide.

 

Își măsură puterea cu cei fără putere,

Se laudă că luptă dar lupta e trucată

Balauri fără suflet ce-aplaudă când piere

 

Un biet sărman ce plânge și roagă lumea toată

Să plouă cu lumină, cu-o nouă adiere

De zâmbete și pace, iubirea să răzbată!

 

[BOTICI GABRIELA]

Mulțumesc frumos. Am modificat.

[Amanda Spulber]

Apreciez tema aleasă.
Aici e nevoie să reveniți:

Întunecând tot cerul cu scopul de-al închide.

Corect de-a-l

[Chris]

se simte starea de revolta.

mi-a placut in mod deosebit aceasta imagine:

Să plouă cu lumină, cu-o nouă adiere

citit cu placere, 

[BOTICI GABRIELA]

Vă mulțumesc. O zi binecuvântată tuturor!

[Ada Nemescu]

Dincolo de forma aleasă, protestul și tema abordată sunt de bine, într-o lume ce alunecă spre absurd...

am citit cu fiori și încrâncenare, cum altfel, câștigate prin empatie...aDa

[BOTICI GABRIELA]

Așa este. Uităm să fim empatici. Și de aceea am ajuns aici.

[gabriel cristea]

Bravisimo! Credința mea este că poetul nu-și poate abandona, în mod laș, menirea de-a se face purtătorul de cuvânt al celor năpăstuiți! Ceea ce lipsește liricii românești de azi este tocmai această componentă umană - empatia! 

[BOTICI GABRIELA]

Vă mulțumesc din suflet pentru atenția acordată sonetului meu. 

Știu că nu este un sonet reușit dar mă voi strădui mai mult pe viitor.

O zi frumoasă tuturor!

[bolache alexandru]

Voi lăsa un semn de lectură...

[Grig Salvan]

O antirăzboinică în ton cu vremurile tulburi și violente pe care le trăim, dar din păcate toate apelurile antirăzboinice din istoria lumii de până acum au rămas simple declamații retorice și declarații de bune intenții, de care războincii lumii nu țin seama de nici o culoare. Sonetul sună bine, poate fi pus pe o muzică protestatară, dar cum am zis, rămâne declarativ într-o lume bazată pe principiul „Libido habendi et dominandi”, pe setea ancestrală și atavică de avere și putere, pofta de mărire și stăpânire. Suntem o specie agresivă ca toate speciile aflate în lupta pentru viață și în ciuda umanismului pacifist în creștere, la cârma omenirii și la puterea de decizie ajung tot cei mânați și dominați de această pornire atavică. Din păcate, rămânem captivi ai lor și ai unei lumi conflictuale, aflate într-un soi de război infinit...