Privata

[Ion Lazăr da Coza]

Gujabă era singuru’

din sat

care-și auzea inima bătând

dormea

mânca

mergea

inima zbââc-zbâc zbââc-zbâc zbââc-zbâc

de-l speriai

cădea din picioare ca turta cârcălită nene

de aceea

mereu ținea pe lângă el

câinele

să nu iasă vreun nebun

din vreo tufă să-i facă bau

în seara aceea

– era dulcea lui zăbavă –

terminase de buchisit foaia din calendarul de perete

dat de la cooperativă pachet

cu garniţa de gaz

și-acu’ suflase-n lampa

de opt focuri grăbit

sperând că-și amăgește

până-n zori

pârdalnicu’ de burdihan

dar n-a fost chip

acesta-și cerea dreptu’ și iarăși dreptu’

s-ar fi dat după un perș că slobod

câinele-i era

da’-i intrase privata-n sânge –

era tronul lui drag

și cum urca spre fundu’

grădinii se chinuia

să-și amintească

– citise tot în calendar –

cum se chema domnitorul

– sau fuseseră doi –

care-a impus ori au impus

latrină-n fiece gospodărie și

mersul la biserică duminică de

duminică

să fie și preoțeala cu folos

și nespurcăciuni prin toată curtea și grădina

closetu’-i era din trei plase

de gard și-o podină c-o bortă peste-o

groapă

cam plină de-acu’

mulțumit

că nu făcuse calea-n gol

pe vine

inspira gerul nopții de sânt Andrei

stroc-boc

înțepându-și stăpânul cu zgarda

câinele țâșni prin răsuflătoare

cu blana lui rece și udă

încurcându-se prin brăcinar

 

pentru ultima oară Gujabă-și auzi inima:

zbâc.

                             din ciclul: La Ghizunie

[Ion Lazăr da Coza]

Lisia... Bau! (că și tu ai palpitații)

Nu bau-bau, că bau-bau sunt eu. :)

[Ion Lazăr da Coza]

Oana, îmi place imaginația ta.

[Ion Lazăr da Coza]

Speră, Augusta, speră!

[Ion Lazăr da Coza]

Și pe ultimul zbâc, ăla din final, nu l-ai rostit cu voce tare, Nuța? Înseamnă că n-ai avut răbdare să ajungi până acolo. (Între noi fie vorba - nu ești singura!)

[Ion Lazăr da Coza]

Iris, răspund mai sus dacă bietul Gujabă a murit sau nu.

Mulțumiri.

[Sofia Sincă]

Fatalitate!

Interesant este cum faci tu o poveste profundă, un caz din orice. Aici, drumul, popasul la privata din curte. Însă explicaţiile până acolo, sunt de-a dreptul filosofice. Iar deznodământul, fatal. Bietului Gujabă a fost să-i vină sfârşitul tocmai de la cel care era menit să-l păzească de acest sfârşit. Sau câinele din prea mult zel...

La sfârşit nu ştii ce să faci: să râzi, să admiri stilistica sau să-l plângi pe personaj.

Asta e dilema!

Dar aprecierea este una singură: maximă!

Sofy

[gina zaharia]

bravoooooo! şi nu pentru bietul Gujabă:)

[Gabriela Grădinariu]

De la comic la tragic şi invers, un pas. Admirabil!

[alexia zidareanu]

La înălţime şi Privata asta! Originalitate şi umor din plin. 

[Ion Lazăr da Coza]

Situația n-ar impune umorul, Ana, dar...

Mulțumesc.