Creștea cetatea naltă și cucerea pădurea,
în timp ce vântul falnic rămase fără rost...
Coloșii cibernetici cutreierau de-aiurea
și mursecau din păsări, săpându-și avanpost.
Trecuseră milenii de-a frunzelor uitare,
câmpiile de-aramă în zori se răsculau;
Însângerate creste pavau abis de mare,
cerșindu-și ascuțimea din fierăstraie sau
din roșii piramide ce nălucesc murinde
pe bolta virtuală, croită din titan.
O lume recesivă metropole-și întinde
la polii fără gheață, sub norii de metan.
Murea pădurea verde odată cu ozonul,
în timp ce fiara stearpă trăia pe sub pământ;
Și-albastre stalactite își contemplau bizonul
prin ochiuri calcaroase, rupestru lăcrimând.
Adaugă un comentariu
Mulțumesc, Mihaela Popa!
bine și frumos redată tema poluării, măiestria cuvintelor atinge sufletul, frumos!
Mulțumesc, Vasilisia!
Mii de mulțumiri, Valeria! :)
Mulțumesc, Nikol!
Da, așa e, din păcate... Încă o poezie reușită!
Se simte dexteritatea de a jongla cu elementele de vesificație. Rime ingenios construite, metafora punctul forte al poetului! Tare mi-a mai plăcut!
Admirație, Gabriel!
Se simte, în fiecare vers, durerea nostalgiei după lumea verde care dispare văzând cu ochii, înghițită de gri. Tristă realitatea, frumoasă poezia!
Mulțumesc, Mihaela! Există!...
Mulțumesc pentru apreciere, doamnă Sofia Sincă!
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE