Povestea pietrei de leac

[Monica Pester]

Într-o zi pe înserat, m-apucă un dor nebun,

Să las totul terminat, dar să-mi iau și rămas bun.

Zis-făcut, n-aveam în casă nici pisică, nici cățel,

Și gândeam la idealul de a-mi fi stăpân de fel.

Doară singur și senin precum porțile de piatră,

Nu mai pot să beau un vin, timpul văd că nu mă iartă.

Iau în rucsac niște pietre, ce se spune că-s de leac,

Proptite pe lângă casă, de-mpliniseră un veac.

Le ridic  cu binișorul,  să le duc  ca o minune,

Fiindcă altfel se destramă importanta misiune.

Stau pe gânduri și privesc ghemotoacele de piatră

Și-mi vine să iscălesc , c-ale mele sunt pe dată.

Curtea toată-i numai dalii, ce cu nasul în pământ

Se mai uită pe la pietre, - noi credeam că stau în vânt -.

Când deodată, ca o floare, se desface-un ametist

Involt, tânăr,  în  putere, cu aspect  de  activist

- și  de-acum, în rugăciune, nevoie de mine-aveți

căci v-aduc înțelepciune, cât veți vrea și cât puteți. -

Și când zise aste vorbe, de se mirară cu toții,

Își deschise trei geode,  de-nlemniră chiar și sorții.

Străluceau ca o cunună, alb, albastru, violet,

Într-o pânz-așa senină, ce inhiba și-un poet.

Și cu autoritatea-i movă, stropită cu liliac,

Se-nălță, cam ca la provă, să vorbească fără trac.

Știu ce sunt și-s din vechime, născută de mii de ani

Ca să dau înțelepciune cui îmi cere, fără bani.

Eu vreau doar sinceritate, evoluție divină

Chakra mea cuprinde cerul, e deschisă și  senină.

Toate pietrele din curte încetară să vorbească

Și coralul și yacintul și frumosul malachit,

Ascultau încremenite, chiar fără să mai șoptească,

Basmul plin de adevăruri, pe alocuri învechit.

Și-n respectul ce  avură, exprimat de peste veac,

Spun în cor  - ești cea aleasă, tu ești piatra cea de leac -

[petrut dan]

Da, o piatră de leac are darul să descrețească mintea și să mai risipească din cenușiul ploilor întârziate ce ne tot bântuie, cu drag!

[Grig Salvan]

O poveste captivantă și cu tâlc, asemănătoare unei fabule moderne. Îmi place limbajul jovial, personificările pitorești, ca și stilul de versificare săltăreț și plăcut la lectură, chiar dacă pare uneori oarecum facil, ca în textele de factură populară.

[bolache alexandru]

Ușor pestriță balada ta... Dar e plăcută.

[Monica Pester]

Da, mulțumesc, Lisia, am înregistrat ideea, și mie îmi suna a baladă. Sper să reușesc!

[Vasilisia Lazăr]

Cred că acestei frumoase și profunde povești i-ar fi stat mult mai bine în haine de proză. Sau baladă, dar pentru asta ar trebui înlăturate, în primul rând, aritmiile. Părerea mea.

[Monica Pester]

Mulțumesc mult, dle Tudor Cicu pentru că v-ați aplecat asupra banalei mele scriituri.  Vă citesc comentariile cu multă încântare . Sper ca și în cazul meu sa fie oarecum apreciativ. Chiar mă gândeam să transform povestea în baladă !

Onorată !

[Monica Pester]

Eu mulțumesc frumos, Gabriela !

[Tudor Cicu]

Balada pietrei de ametist, sau cum povestitorului (celui ieșit în față?) i se cuvine totul, ca și celui sosit să anunțe victoria de la Maraton. Poate ceva mai șlefuite pietrele alea... ne-ar fi pus dinainte chiar o baladă.

[BOTICI GABRIELA]

Frumos poem! Multumim.