Adaugă un comentariu
da, Vasilisia, ai dreptate se cam repeta, sunt de fapt niste rememorari... am reusit insa sa mai simplific putin si sa renunt la cateva, am in vedere, mai vad ... multumesc de semn!!
Multumesc, ma bucur de empatie, Agafia! toate cele bune!!
Mi-a plăcut în mod deosebit:
dintre toate tăcerile cea care doare mai mult este cea care sparge lumina în nopţi
atunci simţim marginea zării cum tresare sub tălpi
ne aruncăm mâinile prin întunericul stătut şi ele învaţă să zboare
Se repetă supărător de mult cuvântul „cea”, dar și „iar” ori „așa”. De revenit/revăzut.
Metarore inedite si sugestive, surprind placut cititorul prin frumusetea si puterea lor. Mesaj profund. Pretuire!
recunoscatoare de trecere si de semn, domnul da Coza!
toate cele bune!
multumesc Mihaela, e buna emotia... ce-am fi noi (poetii) fara ea?
zi buna!
O construcție interesată, expresivă.
da Coza
multumesc, Paul-Alexandru , bucuroasa de trecere si de semnul lasat!
imaginea cu pietrele din pantec o simteam un pic cam dura in contextul dat, cumva in opozitie cu ingerii de portelan, dar cel putin in mintea mea toate se leaga, eram insa curioasa sa aflu cum sunt ele percepute si de-asta ma bucur pentru semnul tau ... am un ciclu cu aceste pietre unde am incercat un experiment nou, adica ... sa incep mereu poezia urmatoare cu ultimele versuri ale celei dinainte ... sa fie un lant de emotii, de elemente ale copilariei, ale adolescentei ... cu vise, dorinte, dureri ...
Pietrele Annei se metamorfozează în versuri emoționale. Drag!
foarte frumoasă poezia
am rămas cu pietrele din pântec vor naște pui de mierlă
și îngerii de porțelan
îngeri foarte fragili și vulnerabili și pietrele care aduc în lume îngeri:)
cu drag,
Paul
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, Director Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
***
Pentru anul în curs au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 600 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Gabriela Raucă - 600 lei
© 2025 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE