pentru atât de adâncă dragostea ta

te-am iubit până am dat de apă

inimii îi e teamă să privească afară

din piept

de câte ori respirația întoarce lumina prin fânul cosit

 

îți spun te iubesc atât de ușor de parcă ți-aș cere mâncare

mirosul verdelui întins cu tălpile goale acoperă cerul

pe care ne scriem unul altuia numele cu care ne-am primit trupurile

 

acasă

 

de câte ori se întorc greierii 

mă aștept să fiu înțeles atunci când susțin egalitatea iubirii

cu moartea

 

nimeni nu ar trebui să-mi disprețuiască încrederea

de a-mi lăsa inima să aleagă

 

ai un fel de a te face iubită ce-mi amorțește încheieturile

încât îmi este frică să închid ochii 

de teamă să nu rămân cu impresia că nimic nu mă poate dezechilibra 

mai mult decât lipsa ta

 

poate aerul împins de zborul unei păsări ce vânează

să-mi țină mintea la vârsta primei iubiri

 

asta dacă nu cumva ploile ne vor vrea răul

 

Vizualizări: 363

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de petrut dan pe Aprilie 21, 2024 la 5:49pm

Domnule Stănescu Valentin, vă mulțumesc pentru lectură și apreciere, aveți dreptate și mă bucură semnul dvs, cu drag!

Comentariu publicat de Stanescu Valentin pe Aprilie 20, 2024 la 9:19pm

Încă odată cuceritorul de inimi ne uimeşte! Acest poem se citeşte în interiorul sufletului pentru  întărirea adevărului: nimic fără iubire!

Comentariu publicat de petrut dan pe Aprilie 20, 2024 la 8:24pm

Lisia, îți mulțumesc frumos, ca de obicei cuvintele tale induc mereu o căldură și o senzație de liniște și împlinire de care mă bucur de fiecare dată, îmi dau o stare de bine prezența ta sensibilă și plină de feminitate, precum și comentariile de-a dreptul poetice pe care le găsesc sub textele postate, o adevărată sărbătoare pentru orice autor și pentru care îți mulțumesc și mă simt onorat, ca întotdeauna cu plăcerea lecturii semnelor tale, my lady cu drag!) 

Comentariu publicat de petrut dan pe Aprilie 20, 2024 la 8:16pm

Domnule Mihai Katin,vă mulțumesc pentru lectură și semnul lăsat, cu prețuire!

Comentariu publicat de Mihai Katin pe Aprilie 20, 2024 la 5:45pm

de câte ori se întorc greierii

mă aștept să fiu înțeles atunci când susțin egalitatea iubirii

cu moartea

cat de profunda este aceasta intelegere a ceea ce suntem in existenta, este nu doar un poem magic, uneori se pare ca un saman ne sopteste aceste versuri!!!!

Comentariu publicat de petrut dan pe Aprilie 20, 2024 la 10:18am

Monica, îți mulțumesc pentru cuvintele frumoase și în același timp apreciez faptul  că ești pe aceeași lungime de undă, cu drag!

Comentariu publicat de petrut dan pe Aprilie 20, 2024 la 7:32am

doamna Floare Arbore, vă mulțumesc pentru semnul lăsat, mă bucur că poemul și-a găsit drum și spre inima dvs, cu drag!

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Aprilie 20, 2024 la 2:40am

Dan, ai îmbrăcat din nou iubirea în coperți de piele. Ai mai scris un veritabil poem de dragoste și de moarte, pentru că, daa, și eu susțin egalitatea iubirii cu moartea. Același stil lejer, încântător, plin de ardoare, de seducție, erotism, căldură și sensibilitate, cucerește cititorul. Fiecare vers conține căldura iubirii, acea efuziune a sufletului fără de care devenirea lumii acesteia ar fi fost un şir de întreruperi fără sfârşit. Stăpân pe cuvinte, conștient de puterea lor, discursul tău poetic rămâne expresia unei trăiri interioare la cote maxime, un aliaj dur, alcătuit din armonii virile, în care vocea lirică se propagă cu viteza intensității. Poemul tău e atât de rotund încât nu pot rupe din context nici măcar o silabă, fără să stric armonia cercului perfect. Cum e și firesc, pledoaria pentru iubire cunoaşte şi grăuntele îndoielii, aici mă refer la finalul poemului, totuși am convingerea că o dragoste atât de puternică și frumoasă ca aceasta nu poate fi ucisă nici cu o mie de ploi. Minunat!

Comentariu publicat de Monica Pester pe Aprilie 19, 2024 la 8:00pm

Planeta toată se prinde  în dansul iubirii tale, Poete . Știi, când arunci o pietricică în apă ea va face valuri din ce în ce mai mari. 

Tu, când îți trimiți iubirea cître noi,  ne faci să  ne trăim sentimentele la aceleași valori  dar pe care le simțim fiecare, în ritmul propriu. E un fel de a ne împrumuta un pattern nou, neștiut, pe care îl îmbrățișăm prin versurile tale, cu toată ființa.

Ești izvorul nesecat  al unei iubiri cu care ne salvezi din griul rutinei cotidiene.

Și pentru asta, eu îți mulțumesc, Poete !

Comentariu publicat de petrut dan pe Aprilie 19, 2024 la 1:03pm

Dorina, îți mulțumesc, mă bucură faptul că ai rezonat, te mai aștept, cu drag!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, Director Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru anul în curs au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 700 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Gabriela Raucă - 600 lei

important!

Activitatea Recentă

Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Cântec pentru calul meu a lui Tudor Cicu
cu 3 minute în urmă
Utilizatorului Dorina Cracană îi place postarea pe blog Lucrurile au mereu acea tăcere a lui Mihai Katin
cu 32 minute în urmă
Utilizatorului Dorina Cracană îi place postarea pe blog Trec zilele de-a valma a lui Corneliu Neagu
cu 32 minute în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Te iubesc a utilizatorului Alina Ilie
cu 3 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Zorii-mi par de chihlimbar - repostare a utilizatorului gabriel cristea
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Nevăzutul a lui Monica Pester
cu 3 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Golul vieţii a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 4 ore în urmă
Pictograma profiluluiAda Nemescu i-a dăruit un cadou utilizatorului Herghelegiu Rada
cu 4 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Golul vieţii a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 4 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Golul vieţii a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Dorina Cracană îi place postarea pe blog Zorii-mi par de chihlimbar - repostare a lui gabriel cristea
cu 4 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Golul vieţii a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Dorina Cracană îi place postarea pe blog Așteptare a lui C.Titi Nechita
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Dorina Cracană îi place postarea pe blog umbre pe pânza vremii a lui Tudor Cicu
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Dorina Cracană îi place postarea pe blog Străin la tine-n țară a lui Corneliu Neagu
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Dorina Cracană îi place postarea pe blog Cicoarea a lui Stanescu Valentin
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Dorina Cracană îi place postarea pe blog E tot mai greu a lui Răduță If. Toader
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Dorina Cracană îi place postarea pe blog Lemnul a lui BOTICI GABRIELA
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Dorina Cracană îi place postarea pe blog Poetului nins de amăgiri a lui Ada Nemescu
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Dorina Cracană îi place postarea pe blog rămăsese să-ți răspund a lui Tudor Cicu
cu 5 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2025   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor