sound of silence

[petrut dan]

nu e nevoie să-mi spui te iubesc

din pricina acestei invenții beau

fără să pun întrebări ceea ce în viziunea mea

înseamnă că pot vorbi cu duhovnicul 

nopțile în care somnul refuză înțelegerea trupului

slab în fața iubirii

de parcă ar vrea să mă scape de sentimentul de vină

 

atunci când îi spui unei femei te iubesc și o privești

în ochi afli cine ești

iar

dacă faptul că nu ai ajuns la inima ei te prinde

nepregătit

nimeni nu-ți va recunoaște tinerețea

sau anii petrecuți

în singurătate

 

dragostea face greșeli

dar nu atât de multe încât să-i strice imaginea

de care nu se poate lipsi -

o grijă în plus

pentru cei din tabăra cealaltă

 

trăiesc în locul cel mai apropiat de iad unde nu poți

să-ți arzi amintirile pline de urmele

altor oameni,

sau de suferința vieții în forma ei de acum pentru care

aș bea cu oricine mi-ar spune

nu te preface erou

împotriva ta s-ar putea întoarce oricând

modul ăsta de a descoperi

adevărul

pe fundul paharului

creștea precum un cancer de piele

 

[bolache alexandru]

O liniște profundă chiar pentru că vorbești iar despre dragoste fără a fi nevoie să spui iubesc. Scrii cu atâta ușurință și atâta maiestrie chiar dacă dragostea mai face greșeli, ori poate taman de aceea. Dragostea de fapt este o oglindă care te poartă până în iad. Numai cine nu a iubit te poate contrazice. Nu-i așa?

[Manuela Munteanu]

O formă duală de această dată a dragostei tale, aflate la granița pasiunii cu greșeala. Un fel de ,,nu te lăsa înșelat de împrejurarea că amorul seamănă atât de mult cu ura", dar care ne oferă din nou marea ta sensibilitate și accesibilitatea la semantică. Drag!

[Mihaela Popa]

poem de mare expresivitate, marca Dan Petruț Camui, excelent!

e greu să mai zic ceva după minunatul comentariu al Lisiei, cu care sunt întru totul de acord

Reverență, dragilor!

[Vasilisia Lazăr]

Monica, 

Dacă ai ști de câte ori mi-am dorit să fi scris eu poemele sau comentariile altora, inclusiv unele ale tale...

[Monica Pester]

Excelent mesaj al poemului.

Dar și un excelent comentariu. 

Dacă îl scriam eu, ar fi fost identic

Felicitări amândurora  !

[Vasilisia Lazăr]

Fiecare poem al tău îmi creează senzația că a fost scris dintr-o permanentă stare de necesitate, un fel de stare de urgenţă lirică. Trăirile autentice din poezia ta sunt atât de adânci încât s-ar putea aplica oricăruia dintre noi. Şi cu toate că sunt personale, în ele te regăseşti şi asta-ţi face bine, te motivează în continuare, ştiind că altcineva îţi trăieşte propriile stări şi tu le trăieşti pe-ale altcuiva. E o empatie firească, un fel de feed-back care se verifică între poet-cititor-poet şi iar cititor. Şi aceasta pentru că adevărurile rostite sunt foarte simple şi în inima lor se regăseşte miezul inimii noastre. După cum se știe deja, în lirica ta, iubirea are rol primordial. Iubirea aceea care a fost aşezată în panoplia virtuţilor de Sfântul Apostol Pavel, pe primul loc, chiar înaintea Credinţei şi Speranţei, precum o lacrimă ce alternează între tristeţe şi dăruire fără margini.

atunci când îi spui unei femei te iubesc și o privești

în ochi afli cine ești

iar

dacă faptul că nu ai ajuns la inima ei te prinde

nepregătit

nimeni nu-ți va recunoaște tinerețea

sau anii petrecuți

în singurătate

 

dragostea face greșeli

dar nu atât de multe încât să-i strice imaginea

de care nu se poate lipsi

Pur și simplu, cuvintele tale sunt imuabile, nu suferă transformări, permutări, sunt toate, la loc potrivit, oricât ar dori cineva să le schimbe.

Aș putea scrie încă mult, dar deja am scris mult pentru un comentariu. Rămâne doar să-ți mulțumesc pentru frumosul dăruit.