totul căpăta în gura mea un gust persistent de lacrimi,
oare de ce viața începe și se termină cu un plâns?
ochii mei sunt doar ascunzișuri pentru cuvinte,
m-am rătăcit, dar am cunoscut viața pe drum,
am învățat să caut speranța ca pe o scoică rară pe o plajă pustie,
ca pescărușii pe o mare înghețată, așa dansam în jurul vieții
să-mi alung de sub piele frigul.
ascultam vântul șuierând între cuvinte străine,
cineva a schimbat muzica, o mână invizibilă de umbră sau de aer
a împrăștiat iepurii ce-mi aleargau sprințari prin memorie.
mâine va trebui să mă întâlnesc din nou
cu mine în oglindă
lumea va fi iar un zid care crește tot mai înalt.
Adaugă un comentariu
Waau, ce surpriză, mulțumesc dan, dar... e poemul tău nu e al meu! Pot renunța la câte ceva, poate sunt cam multe cuvinte de legătură, accept asta, cum să nu? dar nu îl simt al meu în forma sugerată de tine. Nu sunt eu acolo chiar dacă sună mai bine, îl simt ciuntit poate tocmai pentru că am încă în minte forma veche.
Nu încerc să explic nimic, pentru că bine știu că poezia se simte sau nu, este sau nu este. Poate aici Nu este, dar cine are pretenția să scrie capodopere? :) Asta nu înseamnă că nu apreciez felul tău original de a-mi arăta cum vezi tu acest poem. Deocamdată îl las așa la dospit, dar o să revin la el să mai cizelez câte ceva.
Să ne auzim cu bine!!
Da, cam multă neliniște se adună uneori și lumea e câteodată atât de departe...
Mulțumesc, domnul Grig Salvan! Să ne citim cu bine!
Îți mulțumesc, Amanda !
Nu știu unde l-ai citit, poate la mine în pagina de Facebook? De fapt nu cred că suntem prietene pe acolo... sau suntem? Modific mereu textele, adică revin la ele mai ales când primesc sugestii, poate am păstrat câte ceva din alte texte și îți suna unost, oricum ar fi, mă bucur de semn, zi bună!!
Să zic? D-na Nuța, Petruț vă sugerează să faceți economie de cuvinte. Varianta lui e ca atunci când strângi brânza în pumn, iese zerul și rămâne esența laptelui. Care este a dvoastră! Felicitări, doamnă!
„totul căpăta un gust persistent
de lacrimi,
oare de ce viața începe și se termină cu plâns?
ochii mei ascunzișuri pentru cuvinte,
m-au rătăcit,
dar am cunoscut viața
pe drum,
am învățat să caut speranța- scoică pe o plajă pustie,
ca pescărușii pe o mare înghețată,
dansam în jurul vieții
să-mi alung de sub palme frigul.
ascultam vântul între cuvinte străine,
cineva a schimbat muzica,
o mână de umbră sau de aer
sperie iepurii sprințari prin memorie.
mâine va trebui să mă întâlnesc din nou
în oglindă
lumea, un zid mai înalt.”
Uite-ți, doamnă, poemul!) Noapte liniștită!)
Meditație și neliniște. Uimiri și întrebări parcă fără răspuns:
„oare de ce viața începe și se termină cu un plâns?”
Asta mi-aduce aminte de un vers dintr-un cântec al meu:
„oare de ce, când ne naștem, viața ne e dată doar spre-a se sfârși?”
Căutăm căldura și lumina, dar parcă pste tot domenște frigul și întunericul.
Ne înspăimântă șuierul vântului printre cuvinte străine.
Și lumea ce pare și ea străină și rece, dură asemeni unui zid:
„și lumea va fi iar un zid care crește tot mai înalt.”
Îmi amintesc că am mai citit-o. Atât de tristă și memorabilă.
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 lei
© 2025 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE