Pași mici într-un timp mare

[gina zaharia]

De câte ori uit de mine mă caut în frunze,

în flori și în păsări,

în izvoare și în casa de sub munte,

apoi bătătoresc ulița satului

și adun amintiri.

Încă păstrez păpușa de cârpă

care m-a învățat ce înseamnă singurătatea.

 

Astăzi am mers, împreună, prin pădurea veche.

Ce foșnet de aur! Ce foșnet! Am adunat pași mici dintr-un timp mare.

Erau ca niște vise uitate sub copaci,

gata să ne urmeze. Ca niște ostași însetați după glorie.

Ca luna care se ține după tine fără motiv.

Ca o binecuvântare.

 

De nicăieri, o străină parcă ne urmărea mișcările

și am ignorat-o.

Mi-era greu să recunosc că am văzut-o de mii de ori,

că mi-a tăiat calea ori m-a dus de mână pe drumuri,

așa că am profitat de tăcerea ei și i-am întors spatele.

Mai târziu am privit-o pe furiș. Își ștergea lacrimile și se prefăcea

că e fericită.

Printre ramuri se jucau îngerii.

 

 

 

 

[Grig Salvan]

Nostalgice rememorări în care cu toții ne regăsim, într-un fel sau altul. Frumoasă imaginea viselor uitate sub copaci. Interesantă ideea unei ființe ce ne urmărește pașii, ne aține calea sau chiar ne poartă de mâini uneori...

[petrut dan]

Un poem evocator, dar care totuși pretinde un timp de reflecție, totul pornește de la casa copilăriei, de unde altundeva, și continuă cu pași mici în acompaniamentul unui foșnet prețios al lucrurilor aparținând pădurii vechi, lucruri cu atât mai valoroase cu cât, probabil, au rămas neschimbate, precum luna ce se ține după cel/cea care trece fără motiv. Un poem în care emoțiile reîntâlnirii ființei sunt redate cu sinceritatea unei lirici autentice, cu drag!

[Monica Pester]

Mama, sfânta mamă nu poate lipsi din nici o frântură de amintire a copilăriei!

Poezia ta reușește o minunată regăsire a relației cu mama, ducându-ne spre spațiul în care eul propriu se suprapune peste figura maternă!

Splendid!

[Nuta Craciun]

Frumoase și nostalgice rememorări și regăsiri!! Parcă aș fi citit în ”jurnalul meu cu iluzii”, am rezonat și mi-am șters și eu pe furiș o lacrimă. 

Îmbrățișări cu drag!

[bolache alexandru]

O poezie cu aer trist... Uneori în vâltoarea timpului ne rătăcim, ne căutăm și unde ne putem regăsi decât pe tărâmul mirific al copilăriei. O poezie metaforă despre înstrăinare și regăsire poate despre îngerii care veghează de undeva din preajma noastră, nu în ultimul rând despre satul natal cu pădurea lui minunată. Mă bucur să te regăsim și noi! Drag versul tău!

[Vasilisia Lazăr]

Oare de ce noi, oamenii maturi, uităm poate ce-am mâncat cu o zi înainte, dar nu uităm copilaria cu tot ce a însemnat ea pentru fiecare dintre noi? Aceste amintiri rămân singurele comori care nu ne pot fi luate. Trebuie doar să ştim să le preţuim şi să păstrăm nealterate sentimentele frumoase ce ne-au luminat cândva sufletul și încă ni-l luminează. Superb memento! Superb și emoționant întreg poemul tău, Gina! Ce imagini grăitoare și pline de melancolie!… Ultima parte este de-a dreptul covârșitoare. Îți mulțumesc pentru minunata evocare care a migrat și în inima mea copleșită de doruri și amintiri!