Oportunism

[chindea maria elena]

OPORTUNISM

 

din ce în ce mai greu învăţ să plec genunchiul
la poruncile maimarilor zilei
dialectul puterii începe să-şi despice agresiv
rotunjimea vocalei de tâlcuirile
luminii

miracolul fuge îngrozit de respiraţia de pucioasă
ce coboară ciclonuri piramida distrugerii
fărâmiţaţi de întrebări sterile și neînţelesuri ce urzică
epiderma cunoaşterii
orbecăim prin lume apatici
praf sub încălţările celor ce ne vămuiesc
cu neruşinare mâncarea apa aerul
și tot ce freamătă necesitate și bucurie-a trăirii
dinafară sau dinlăuntru
atingându-ne

din oportunism de coloratura diamantului
sau a leşiei învăţăm să-mpodobim
tronul cel gol
cu mulţumiri de jertfă tălâmbă
doar-doar ne-o face loc
la cina Nimicului

dacă nu ne-am mutila singuri retina
ar fi uşor de-nţeles arabescurile încifrate-ale lumii
și am şti că fotoliul ce-l cumperi
cu cât e mai lat cu-atât mai multe piroane de Iudă
îl muşcă
otrava când o bei îndulcită

chiar dacă ochiul penumbrei încă îmi măsoară câteodată
spaţiul
nu voi petici ascultări de porunci mirosind a pucioasă
doar pentru a prinde un loc mai în faţă
la spectacolul lumii...

aşa că...
nu – mulţam frumos – dar nu
prefer un loc mai în spate în care
păianjen înţelept să ţes pânză de lumină
din mine...

prietene ce încă-ţi doreşti loja de v.i.p.-uri
la spectacolul lumii
chiar dacă-i plină de vipere
ar trebui să ştii că genunchiul se poate frânge
dar nu îndoaie lumina
ci-i dă rezonanţă pe verticala-nălţării!

tu cel doritor de un loc în faţă indiferent de plată
te-ai întrebat vreodată cât ți se subţiază
nemurirea
când dai procură de stăpânire
Întunericului?

[LUMINITA SCOTNOTIS]

minunat poem, Maria! citit cu deosebita placere...respect