O altfel de esență

[Monica Pester]

Plecarea ta ce ieri mă-nfiorase,

Pictându-te în chip de corifeu

În apă neagră sufletu-mi lăsase

Știind că am iubit un semizeu.

Acum nu mă mai iert, orice aș face.

Când toți se-adună în Olimpul lor,

Inima mea în cioburi se preface

Dar am uitat definitiv cuvântul, dor

Și încă-mi reaprind neîncetat

În lupta mea pentru posteritate

Puterea de-a salva ce am păstrat

Icoane vechi cu sensuri dilatate.

Rămân supusă unui altfel de portal

Ce cu lumină se apropie de mine,

Și-mi liniștesc astfel esența de vital

Recunoscând doar semnele divine.

[Monica Pester]

Mulțumesc mult, Alex.

Mă bucură aprecierea ta.

[Vasilisia Lazăr]

Versul acesta,

Dar am uitat definitiv cuvântul, dor

dar și întreagă strofa aceasta,

Rămân supusă unui altfel de portal

Ce cu lumină se apropie de mine,

Și-mi liniștesc astfel esența de vital

Recunoscând doar semnele divine.

sunt scrise într-un alt registru decât restul poeziei. Pare o chestiune mult prea complicată asta cu ritmul, cu metrica... Astea ar trebui să fie în sânge, să le simți pur și simplu. Nu știu ce să mai zic... Și nici nu vrei să încerci versul liber, deși am citit la tine câteva poeme tare bune în vers liber.

În rest, un poem trist, de parcă viaţa şi moartea nu ar mai reprezenta decât două faţete ale tăcerii. Să fie mereu iubirea acel răspuns al tuturor zbaterilor şi chinurilor noastre?… Probabil. Pentru că nici poezia nu poate exista fără dragoste și, poate că nici n-ar fi tulburătoare, dacă această dragoste n-ar fi căutată mereu, în fiecare zi, în fiecare vis sau tresărire.

Am citit cu drag, Monica. 

[bolache alexandru]

Ce amețitoare e dragostea față de semizei... Și ce greu te despărți de ea... Am citit cu plăcere!