Nimic nu s-a schimbat pe-această lume

[gabriel cristea]

Și s-a decis, din Epoca de Piatră, 

Ca ei să pună taxă pe rupestre. 

Au vrut mai mult, pe focul stins din vatră, 

Pe sfincșii blânzi ai viselor celeste. 

Își ia tain de pe câmpia lunii

Această societate primitivă, 

Ce-omoară sistematic azi lăstunii

Și-și arcuiește crima în derivă. 

,,Curmați pământul vostru care geme

Precum canida-n lanțuri muribundă!” 

Se-aud răcnind, prin cruntele sisteme, 

Bipezi setoși ce lumea ne-o inundă! 

Ne cer tribut pe sângele din vene, 

Pe freamătul ce saltă din izvoare;

Și ne-amețesc cu virtuale pene

Topite-n zborul păsării solare. 

Nimic nu s-a schimbat pe-această lume, 

De când ne învârtim  prin negre-abisuri;

Pământul blând e guvernat de spume

Ce năruie foșninde paradisuri… 

[Vasilisia Lazăr]

Un discurs poetic fluid, direct, tensionat, o poezie ca un strigăt. Mi-a plăcut mult strofa de final:

Nimic nu s-a schimbat pe-această lume, 

De când ne învârtim  prin negre-abisuri;

Pământul blând e guvernat de spume

Ce năruie foșninde paradisuri… 

[bolache alexandru]

O poezie revoltă, un manifest la societatea în care trăim... Metaforele îmbracă frumos acest protest!

[Amanda Spulber]

Chiar azi m-am gândit la asta. Cred că ne gândim toți mai tot timpul, dar astăzi a fost mai puternică senzația. Nu știu dacă e potrivit sau nepotrivit să spun, fiindcă nu ți-am citit toate poeziile, dar o spun. Remarc o înclinație spre teme sociale, semn că versul se maturizează și capătă și mai multă forță.

[Monica Pester]

Un manifest de luptă .

De ar fi și asimilat, asumat și pus în practică !

Poporul ăsta trebuie apărat cu forța, nu mai e ce-a fost !

Inimă de român curat, ai, Gabi !

[Grig Salvan]

Așa e, din păcate, nimic nu se schimbă în lumea omului de când există și cât timp va mai exista, aceeași sete de dominație și sânge, același primitivism în pofida tuturor veșmintelor colorate și zorzoanelor cu care se împăunează civilizațiile, sub toate aceste cruste și măști zace același „biped setos” de putere.