Neomul

[Rădița Răpeanu]

Vă întreb; Cine-i de vină, când e loc destul sub soare
Să trăim, întru iubire, pân' la ultima suflare
Când se-ntrec, în triluri scurte, păsările cântătoare
Ar putea fi vinovate și-acuzate de trădare?
Și mă-ntreb fără răspuns - vina cine-o poartă oare?!
Buturuga ce răstoarnă roata carului cel mare?
Vulturul ce smulge miala și o fură prinsă-n gheare?
Cega ce-și depune icra pe Dunărea curgătoare
să-i migreze din balasturi tot puietul către Mare
Sau Neomul, prea mojicul, fără scrupul și pudoare
ce-și făcu de râs sorgintea printre necuvântătoare!?
Pasămite că Neomul ajustat la-nfățișare
e relicva hibridată dintr-o simplă-ncrucișare
Un homúnculus uscat, o fosilă vorbitoare,
cu aspect de coprolit și miasmă 'nțepătoare –
Căci mă doare când, Neomul, cel cu mâini și cu picioare 
Îmi vorbește despre suflet ca un înger din altare,
Dar uitându-mă în urmă, fapta sa e grăitoare
Și vă-ntreb, la hominide, ce jivină e mai mare?!

 

[Rădița Răpeanu]

Dragilor dragi, vă mulțumesc mult pentru popasul domnesc pe care l-ați făcut în casă sufletului meu simțind și gândind la fel!

S-aveam parte de oameni! ❤️

[Chris]

frumos, Radita, de acord cu tine, mi-a placut! 

[Mihaela Popa]

bine subliniat Neomul în poemul tău

și eu, ca și alții, sper ca Neomul să devină OM, dar până atunci mai e mult...

admirație!

[Grig Salvan]

O diatribă crudă și dură ce-mi amintește de virulența din „scrisorile” lui Eminescu la adresa „figurilor” din epoca sa.

[Mihai Katin]

Sau Neomul, prea mojicul, fără scrupul și pudoare
ce-și făcu de râs sorgintea printre necuvântătoare!?
Pasămite că Neomul ajustat la-nfățișare
e relicva hibridată dintr-o simplă-ncrucișare
Un homúnculus uscat, o fosilă vorbitoare,
cu aspect de coprolit și miasmă 'nțepătoare –   acest  neom  il   banuiesc  ca  o  ramura  a speciei   umane  dar   daca  in  fiecare  este  de fapt  un  neomm ....cine  este  de vina  ...sa zicem  ca Darwin....ferice  de cei   ce  inca  pot  iubi   si   intelege   chiar  din  mijlocul   razboiului  sau   al  mlastinii....neoamenii  sunt  praful   ce  nici   norii   nu-l   stropesc  cu  ploaie....

[chindea maria elena]

Știi Rădița, mie îmi place foarte mult SF-ul. Îmi amintesc de o povestire intitulată „Ceea ce suntem” în care niște pământeni-pionieri exploratori ai altor planete și civilizații, aterizează pe o planetă aparent primitivă, cumva aflată într-o epocă a lemnului. La primele contacte cu băștinașii, pământenii constată cu stupoare că atingerea noastră le produce arsuri, privirea îi hipnotizează, vocea produce cutremure care fac falii mari în solul lor - într-un cuvânt, suntem o fabrică de dezastre pentru altfel de civilizații. Și când sunt izgoniți de pe planetă, în modulul intergalactic văd că bastonul pe care-l luaseră de pe planetă pentru a ajuta entorsei unuia din ei înmuguriseră niște senzaționale flori. Atunci și-au amintit toate sculpturile colibelor pe care le pipăiseră uimiți și încântați. Deci, au realizat că dincolo de o fabrică de chimicale corozive suntem și cei ce fac să înflorească lucruri la atingere.... Deci, putem fi neoameni dar și supraoameni - nu-ți pierde speranța în esența identitară!

[Amanda Spulber]

Din păcate, unele ființe bipede, care folosesc limbaj articulat, se comportă ca neoameni. Poezia are forță, se simte încărcătura emoțională puternică.

[bolache alexandru]

Un poem bine scris cu mesaj clar și spun eu pe alocuri adevărat... Totuși nu e un pic prea dur? Da, omul e in stare de atrocități fără limite dar tot el este creația Domnului și și-a lăsat amprenta și în mod pozitiv...

[chindea maria elena]

Nu pot, după comul complex al Lisiei, decât să fiu de acord cu ea și să-mi exprim speranța că rasa umană își va demonstra odată umanitatea în integritate, că-și va folosi rațional instinctele, nu va fi doar o pradă a lor! Dar cum în cursa aceasta pentru evoluție nu pornim toți odată și cu aceleași înzestrări - evident că dorința mea-i o utopie! Și tot voința ne va câștiga sau ne va pierde umanitatea! Zarurile sunt la noi!

Bun poem!

[Vasilisia Lazăr]

„Homo homini lupus est” Și nu doar pentru om.

„Luaţi seama că omul întrece în răutate animalele, şi n-o face din fire, precum acestea, ci din voinţă! Pe oamenii lipsiţi de demnitate îi numea «câini», pe iubitorii de plăceri «cai bine hrăniţi», pe cei neghiobi îi numea «măgari». Omul stăpânit de patimi se poartă ca animalele necuvântătoare, care sunt lipsite de raţiune şi prin acest lucru se coboară la nivelul animalelor.” ( Sf. Ioan Gură de Aur)

Omul, ființă complexă, este încununarea creației, nu verigă în lanțul evoluției, ci rege și stăpân. Cine își permite să fie neom, oricând poate sta în cocina porcilor și să mănânce din troc. Mesajul tău e clar, Rădița. Și doare. Ai scris o poezie bună, iar tehnica este impecabilă. O cârcoteală tot am, c-așa-s eu... :))

Ce e cu atâtea virgule puse greșit?

Să trăim întru iubire, pân' la ultima suflare / Să trăim, întru iubire, pân' la ultima suflare
Când se-ntrec în triluri scurte, păsările cântătoare / Când se-ntrec, în triluri scurte, păsările cântătoare
Ar putea, fi vinovate și-acuzate de trădare? / Ar putea fi vinovate și-acuzate de trădare?
Și mă-ntreb fără răspuns - vina, cine-o poartă oare?! / Și mă-ntreb fără răspuns - vina cine-o poartă oare?!

Am citit și am apreciat. Cu drag!