Ne rătăcim în căutări sterile

[Corneliu Neagu]

Avem prea multe nefirești probleme

de rezolvat în fiecare zi,

s-au adunat pe muchii de dileme

și ne-ntrebăm: „A fi sau a nu fi”?

 

Iar magica-ntrebare ne pătrunde

în sufletul rămas neprotejat

pe un tărâm străin care ascunde 

un vast război, cu scop nedeclarat.

.

Ne rătăcim în căutări sterile,

bătând la porți lăsate cu-mprumut,

în dosul lor stă Kafka, nevăzut,

să scrie-n taină ultimele file

dintr-un roman rămas neînceput.

.

În timp ce așteptăm deznodământul

pe un crenel ce trebuia zidit,

Bacovia se-ntoarce osândit

ca, pe ascuns, să-si caute mormântul

în miticul Castel neconstruit.

.

Aștept în van minunea nesperată,

pe zidul dărâmat de sub crenel,

și parcă văd în față, deodată,

cum Kafka se ridică din Castel.

[Corneliu Neagu]

Mulțumiri alese pentru popas lectură ți comentariu, prietene Alexandru Bolache!

[bolache alexandru]

O poezie superbă, de pus în ramă! 

[Corneliu Neagu]

Doamnă Mihaela Popa, vă mulțumesc cu prietenie și respect pentru comentariul scris aici!

[Corneliu Neagu]

Doamnă Maria Elena Chindea, am citit cu interes comentariul dumneavoastră, vă mulțumesc cu prietenie și respect pentru timpul acordat! Am găsit și idei interesante în acest comentariu însă, ca bun creștin, cu frica lui Dumnezeu, m-a cutremurat întrebarea: "Dumnezeu e steril?"

[Mihaela Popa]

o poezie bine construită, așa cum ne-ați obișnuit, frumos!

[chindea maria elena]

Excelent pusă în scenă viziunea de-o clipă a vieții - precum ar fi o căutare de-a surda, goală. Eu aș zice că e doar o viziune parțială.  În această dimensiune limitativă ca timp și spațiu și viziunile sunt limitative. Dacă cunoști doar o zecime din cerc n-ai cum vedea tot cercul. Ar contrazice însăși esența creștinismului. Dacă admitem că Dumnezeu nu a creat nimic inutil, că totul are un înțeles chiar de nu-l vedem noi - de ce am crede că ceva din acțiunile omului sunt inutile, sterile? Să ne-amintim pilda din biblie cu grăunțele căzute pe pământ, pe piatră... Acolo nimic nu e steril, asta-i o invenție a omului. Ca specie, omenirea învață din toate acțiunile ei, fie că sunt la rubrica „așa da”, fie la „așa nu”. Și totul rodește, într-o formă sau alta, chiar de perspectiva nu ne-ajută să vedem sau prejudecățile. Dumnezeu e steril? Noi, copiii Lui cum să fim.

Dar poezia e scrisă cu măiestrie! 

[Corneliu Neagu]

Luat de valul neo-expresionist, am uitat să vă mulțumesc pentru gândurile voastre frumoase, dragi prieteni Grig Salvan și Vasilisia Lazăr...O fac acum cu maximă recunoștință pentru tot ceea ce ați scris în comentariile voastre!

[Corneliu Neagu]

Citind comentariile voastre, Grig Salvan și Vasilisia Lazăr, mi-au venir în minte versurile

"Pe strada ta se scutură salcâmii

N-aș vrea gândindu-te să plângi",

deși nu au nici-o legătură cu această poezie de factură neo-expresionistă. Voi cita dintr-un comentariu al doamnei Maria Moise lăsat pe pg. mea de Fb: "In lumea cotidiană, confruntați cu situații existențiale grele, uneori chiar neprevazute, ne rătăcim în căutarea adevărului, a răspunsurilor și soluțiilor! Eul liric ne sugerează că răspunsul posibil ar putea fi în romanul lui Kafka “rămas neînceput”. În acest context, se așteaptă o minune nesperată, venită poate din labirintul minții, dar și din adâncul sufletului, pentru a dezlega mistere și a găsi propria cale. Acest mesaj de revenire la calea normală și dreaptă este exprimat atât de impresionant de poet în ultimele versuri “aștept în van minunea nesperată”, “pe zidul dărâmat de sub crenel”, “și parcă văd în față, deodată”, “cum Kafka se ridică din Castel”. În aceste versuri ne regăsim fiecare dintre noi!"

[Vasilisia Lazăr]

Mie mi-au venit în minte cuvintele Ecclesiastului, fiul lui David: „O, deşertăciune a deşertăciunilor! Totul este deşertăciune!”

Uimitoare și atât de sugestive aceste versuri:

Ne rătăcim în căutări sterile,

bătând la porți lăsate cu-mprumut,

în dosul lor stă Kafka, nevăzut,

să scrie-n taină ultimele file

dintr-un roman rămas neînceput.

.

În timp ce așteptăm deznodământul

pe un crenel ce trebuia zidit,

Bacovia se-ntoarce osândit

ca, pe ascuns, să-si caute mormântul

în miticul Castel neconstruit.

[Grig Salvan]

Mereu mi-aduc aminte de un vers rostit cândva de Nichita Stănescu în preajma morții sale, „Este în zadarul cărui îi sunt viu”, atunci când am adesea sentimentul zădărniciei tuturor zbaterilor cotidiene și sentimentul unor căutări sterile și dezordonate, fără țel și fără a edifica ceva durabil și peren. Fiorul acestui sentiment răzbate și din versurile de față. Citit cu interes. O duminică frumoasă în continuare.