ne-plecat

[nicolae vaduva]

pe lespezi stă praful de-o mână

și vântul din sud nu mai bate,

pe treapta unde stam împreună

pictează pescărușii fregate.

 

e mult de când nu mai sună

fanfara pe plaja din spate;

nimicul cu nimic se cunună

pe băncile alăturate...

 

nebuni am fost,

nebuni de legat,

nebun e și parcul 

părăsit de frisoane;

ascult solfegiul unui gând încurcat

în dantelării și zorzoane:

n-ai fost niciodată plecat,

n-am fost niciodată plecat...

 

doar te-ai dus să cumperi bomboane,

doar m-am dus să cumpăr coroane.

[Chris]

da, frumos, imi lasa impresia ca unui singur tabou vazut din doua perspective

[Nikol MerBreM]

Un poem profund, ascuns în simplitatea unui joc de-a v-ați ascunselea cu viața, menit să amorțească durerea. Dar poate așa și e, undeva ne așteaptă și ne țin rând cei ne-plecați.

Drag,

Nikol

[Grig Salvan]

Un farmec aparte au versurile nostalgice și dureroase, gândul rămas stingher să plângă „pe treapta unde stam împreună”. O strofă de o tristețe copleșitoare:

„e mult de când nu mai sună

fanfara pe plaja din spate;

nimicul cu nimic se cunună

pe băncile alăturate...”

E genul meu de poezie, „asta-i muzica ce-mi place”, vorba unui fost rege al României. Finalul paradoxal e memorabil, „finis coronat opus”.

[Mihai Katin]

unul dintre cele mai vibrante poeme ce  le-am citit în ultima vreme

cu  prețuire!

[Vasilisia Lazăr]

Poemul acesta trăiește tulburător între plecare și ne-plecare, între absența celui drag și refuzul sufletului de a o accepta. Parcul, treapta, băncile și pescărușii păstrează urmele unei prezențe care nu poate fi ștearsă. Iar finalul, cu distanța sfâșietoare dintre „bomboane” și „coroane”, concentrează în două cuvinte aproape întreaga trecere de la viață la moarte. Un poem care doare. Felicitări!