frig

[nicolae vaduva]

ți se pare că nu am înghețat suficient?

că sala asta de așteptare a rămas în două colțuri
doar pentru ca umbrele să-i poată părăsi pereții
și să alunece spre următoarea gară?...

credeam că dacă deschizi o fereastră
și gara și spitalul se transferă în file albe
iar frigul rămâne în afară,
pe înălțime,
în timp ce,
vezi și tu,
parcă am locui într-un iglu
în care respirația stă atârnată de cârligul lustrei.

hai să râdem puțin,
atât cât să-ți văd colțul buzelor, în lumină,
cum desenează conturul unui joker fericit;
apoi,
împreună,
să ne îmbrăcăm în ce nu mai avem.

[Grig Salvan]

Un poem înfrigurat despre frig, frigul inetrior c ene bântuie adesea, „parcă am locui într-un iglu”, iar finalul paradoxal încheie superb spunerea lirică: „apoi/ împreună/ să ne îmbrăcăm cu ce nu mai avem.”

[Maria Mitea]

”

că sala asta de așteptare a rămas în două colțuri
doar pentru ca umbrele să-i poată părăsi pereții
și să alunece spre următoarea gară?...

credeam că dacă deschizi o fereastră
și gara și spitalul se transferă în file albe
iar frigul rămâne în afară,” - da e un frig (aici) în vers, - mi-a plăcut -

( cred că ”Gara” limitează  - încă se folosește mult ”gara” în versul modern românesc, doar că s-a folosit f.mult ”gara” și în trecut,  e uzată cumva ”gara” - aș căuta un alt sinonim, m-aș uita mai pe deasupra gării , ori pe sub ”gară” ce este pentru a da mai mare putere frigului ...dar și umbrelor ... 

[Ada Nemescu]

Atâta fantezie! Un iglu cu lustră!

 Albul înghețat, uniformizarea conturilor, o goliciune a simțirilor ca o întoarcere la geneza.

Frumos exercițiu,  aDa ✍️

[Vasilisia Lazăr]

Un poem extraordinar care impresionează prin discreția cu care transformă frigul într-o stare existențială, nu doar într-o realitate fizică. Gara, spitalul, iglul și respirația suspendată alcătuiesc un univers simbolic în care singura formă de salvare rămâne apropierea dintre oameni. Finalul, de o emoționantă simplitate – «să ne îmbrăcăm în ce nu mai avem» – depășește metafora și devine o meditație asupra lipsei, a speranței și a iubirii care încă poate încălzi sufletul. O poezie matură, subtilă și memorabilă. Felicitări!

[Mihai Katin]

parcă am locui într-un iglu
în care respirația stă atârnată de cârligul lustrei.

apoi,
împreună,
să ne îmbrăcăm în ce nu mai avem.  doua sublinieri dintr-un poem de o inspirație lirica extraordinara,frig nu este un simplu poem,este o oglinda lirica

  a  stării poetice autentice!