mă îndrăgostii a doua oară da nu-mi pare rău

[Ottilia Ardeleanu]

mă trezii zâmbind cu gândul la el

l-am recitit de curând că-mi place al naibii
când mi-e rău mi-e de-ajuns să-mi amintesc vreo expresie
că gata îmi trece pot să îmi văd de-ale mele
viaţa nu poate fi mai caraghioasă de atât

uneori mă mai apucă prin autobuz
scot cartea şi şterg râsete de fereastră
(că dacă n-apuc loc nu urc) încolo spre mare
să nu zică ăi din jur că am luat-o pe arătură

de multe ori îl ascund în sân împăturit
într-un petec de hârtie inima saltă ca un cocostârc

iote mi-adusei aminte de satul meu din care m-am tot duuus
că de m-oi întoarce nici că aş mai cunoaşte picior de om
să vă spui şi eu una de pe la noi pe când prinseseră băieţii
să mă privească galeş de tot

mai trecea câte-un camion pe la noi pe uliţă
copii fără minte ne agăţam de scara din spate că mergea încet
aveam timp să ne prindem şi ne plimbam şi noi de
până în ziua când a zbierat ţaica leana care abia se mişca de grasă
aoleu săriţi că-mi moare fata ce mă fac acuuum
unchiul învăţător în sat om harnic şi respectat a sărit de sub şopron
(că meşterea şi de ălea mecanice) nu era vrăjitor nu
a sărutat fata zdravăn o dată şi încă o dată o apăsa pe piept tremurau toţi
atunci văzură şi băieţandrii ce şi cum
s-a sculat din morţi dora că aşa o chema se închinau babele scuipau în sân
săreau ăia mici ca mieii

ce vremuri

tare m-am depărtat pe aici pestriţă lume
he he avea dreptate cioran când spunea sfârtecând ideile că
nici din trei oameni nu mai găseşti doi de acelaşi neam

oare dacă m-oi întoarce vreodată voi mai găsi ceva din ai mei
m-o mai şti cineva

că tot spuneam
să nu-mi fac prea mari iluzii

bine că mi-a rămas el
soarele la namiază

[Ottilia Ardeleanu]

mulţumesc mult, domnule da Coza.

[Ottilia Ardeleanu]

Gabriela, să trăiască! mulţumesc pentru rezonare!

[Ottilia Ardeleanu]

Vasilisia, mulţumesc mult.

[Ottilia Ardeleanu]

Sofy, încântată de prezenţa ta energică, mulţumesc pentru generozitatea cuvintelor.

[Ion Lazăr da Coza]

Mi-a plăcut, deși sunt unele pasaje mai puțin lirice.

da Coza

[Gabriela Grădinariu]

Superb! Trăiască Marin Sorescu şi neamul lui cel talentat şi sensibil şi filozof şi hătru. Bravo!

[Vasilisia Lazăr]

Frumos! Da, e la granița dintre poezie și proză, dar nu contează, e literatură.

Drag,

[Sofia Sincă]

Nostalgia neamului al rădăcinilor, tratate într-un mod interesant. Textul, nici epic, nici liric, dar profund şi frumos. În limbaj regional, acelaşi oltenesc, cu iubire de neam şi de amintiri. Cu câtă candoare, dar şi cu puţină ironie descrie autoarea nişte întâmplări banale, întipărite bine în minte şi oricât ar dori să se refugieze în autori preferaţi, să spargă zâmbete de geamuri, rădăcinile vin şi vin din nou, învălmăşindu-se în minte.

Textul aşezat la graniţa dintre proză şi poezie demonstrează libertatea de a alege azi, forma în care te simţi mai bine ca autor. Mie îmi place. Înclinat spre epic, conţine metafore surprinzătoare, micile întâmplări sunt puse sub meditaţie şi profunzime, tratate cu seriozitate.

că gata - sună cacofonic, chiar dacă textul are limbaj popular... în parte.

Am citit şi am trăit alături de tine, liric!

Sofy