incertitudine

[Vasilisia Lazăr]

eşti greu de desenat
mi-a spus cândva un pictor
care voia să-mi facă portretul

ai linii complicate
bombănea încruntat

până la urmă
atât m-a simplificat
încât am devenit
aproape transparentă

în niciun caz nu eram eu

ești greu de înțeles
mi-au spus-o apoi alți oameni
care-au trecut prin viața mea 

era ca și cum voiau
să cuprindă într-un desen
tot haosul meu cu contururi imprecise
si făgașe imprevizibile

cu toții m-au simplificat
și n-au înțeles nici a zecea parte
din întregul tablou

oare tu vei putea vreodată desluși 
toată sinuozitatea acelor linii?

[Mihaela Popa]

frământările inimii, fiecare înțelegând "nici a zecea parte"

frumos și inteligent construit poemul ne îndeamnă la meditație, oare cât lăsăm să fim înțeleși și cât vor putea ceilalți să ne vadă?

[bolache alexandru]

O incertitudine clară. Odată cu simplificarea pierdem esența...

[Vasilisia Lazăr]

Eu am zis „altădată”. :)) La altă poezie adicătălea. :))

[petrut dan]

Ție ți-am scris, Vasilisia, nu mai cere!))) Seară bună!

[Vasilisia Lazăr]

Ai intuit bine, Dan. Aceasta e ideea, chiar dacă am spus-o metaforic. Mulțumesc! Să mai treci! :)

[Vasilisia Lazăr]

Important este că s-a înțeles mesajul, domnule Katin. Cu aceeași prețuire!

[petrut dan]

Bună seara și bună întebarea din final! De fapt cred că în asta constă și ideea acestui poem, precum și dilema oricărei femei cu privire la cel pe care-l iubește. Interesantă provocarea adresată celor care ar dori să pună mâna pe inima unei femei fără să o cunoască, cred că poate fi înțeles și așa poemul, nu neapărat personal, nu știu de ce ar trebui ca tot ce scrii (scriem) să fie pus în legătură cu autorul, nu mă înțelege greșit, Ana (doamna profesoară, deh!), dar pacă prea punem aceeași etichetă pe produse cu destinații diferite! Știu că nu ai comentat aici și nu ai pretins așa ceva, dar am zis să nu vorbesc de unul singur!)) Îmi place poemul, o pană sigură mânuită cu talent și fină observație! Normal că mai trec!) Noapte bună!  

[Mihai Katin]

cele doua  parti  ale poemului ca  doua  emisfere  de existenta  umane pe care  recunosc  este  greu sa le intelegem   nu  din  princina  simplificarilor ,uneori  noi  suntem  prizonieri   in detalii ,in  margini  de cuvinte  si  poate de aceea  se incheie poemul astfel:

oare tu vei putea vreodată desluși
toată sinuozitatea acelor linii?

cu  pretuire!