Ca-ntr-o matrioşka vie

[Vasilisia Lazăr]

Stau la fereastra odăii întunecoase,

prin geam desluşesc o umbră,

apoi, tot mai clar, silueta unei fetiţe.

Îmi dau seama că sunt eu.

Port anii copilăriei mele şi funda

pe care mi-o prindea întotdeauna mama în păr.

 

Deodată, pe uşă intră o tânără femeie.

Îmi recunosc strălucirea din ochi.

Din ea descinde alta

şi-nlăuntrul acesteia o alta, pitită în alta,

mereu eu…

 

Scrijelesc scoarţa din piept în piept,

până la inima încă moale

– magmă din sâmburele atâtor înfrângeri –

Trec din păpuşă-n păpuşă şi ţopăi

şi piciorul mi-e tot mai mic; vreau să mă întorc,

dar cineva nu mă lasă să trec de două ori

prin acelaşi loc.

 

Doamne, aruncă-mă până la ultima păpuşă din mine!

strig…

 

Dar eşti chiar tu, cea de azi,

în tine poţi mângâia somnul celor de ieri…

Închide ochii şi vei fi iarăşi tânăra naivă,

sau copilul gângurind fericit,

ori sămânţa în care sufletul orfan şi-a aflat casă.

 

Păpuşa ce doarme în leagăn eşti tu cea de mâine,

matrioşka…

 

[Vasilisia Lazăr]

Mulțumesc din inimă, Mihaela! Drag!

[Mihaela Popa]

magia etapelor vieții într-o expresie literară de mare finețe

admirație, Lisia!

[Vasilisia Lazăr]

Dan, :)))) Mare figură ești. Ei bine, sunt fericită că te-am cunoscut. :))) Te-ai aruncat deja? 

[Vasilisia Lazăr]

Ce frumos spui, Ana! Da, așa este, o succesiune de etape exterioare și interioare ale noastre, aici ale femeii. Mulțumesc de apreciere! Știi cât de mult țin la ea.

[Vasilisia Lazăr]

Mulțumesc, Nicoleta! Nu doar copilăria, viața însăși e un paradis, cu bune și rele. E singurul de care avem habar. 

[petrut dan]

Nu că trebuie să scriu asta! Atunci când am citit „Mulțumesc, Dia! Și eu sunt fericită că te-am cunoscut. Ești un om special.” am citit Dan în loc de Dia, și m am schimbat la față! Pe urmă m-am schimbat la față din nou, îți dai seama ce față aveam, când am văzut că vb cu altcineva. ))) Vezi, nu cumva să-mi scrii că ești fericită că m-ai cunoscut și pe mine, că mă arunc de la etaj! ))) Lasă că sunt eu și pentru tine, nu ne certăm noi să vedem cine-i primul!)))) Pa!)

[Vasilisia Lazăr]

Waw, cât ai scris, Dane! Am citit de câteva ori să fiu sigură dacă e de rău sau de bine. Și cred că e de bine. Dar tot nu sunt convinsă sută la sută. Știu că doare, dar asta suntem în definitiv. Niște păpuși Matrioșka. Și da, personificarea unui suflet, dar și încercarea de a se înțelege pe el însuși. Să fac puțină psihologie. Fiecare individ se defineşte printr-un „ego”, care ar corespunde „păpuşii” celei mai mari, care le ascunde pe celelalte, este cel care încearcă să se adapteze la realitate, dar care este condiţionat de „păpuşile” mai mici, ascunse în interior – adică „sinele”, rezervorul primitiv şi neorganizat de impulsuri şi de dorinţe, locul refulărilor, şi „copilul nostru interior”. Ca adulţi, credem că deținem controlul asupra vieții noastre, acționând și luând deciziile într-un mod voluntar, raţional, fără să ne gândim la toate „păpușile” interioare care ar putea explica blocajele, frustrările, neputinţele, revoltele, suferinţele din viaţa adultului. În funcţie de cum au fost „modelate”, conştientizând existenţa acestor „păpuşi” interioare, adultul poate face pace cu acestea, pentru a prelua controlul, pentru a-şi găsi echilibrul, pentru a exprima tot potenţialul de creativitate şi spontaneitate, pentru a fi aşa cum îşi doreşte. Uite că te-am înnebunit. Era doar un aspect. Nu mai scriu despre celelalte că nu mai termin.

Mulțumesc că te-ai aplecat asupra acestui poem „greu de dus”! :)

[Vasilisia Lazăr]

Mulțumesc, Alex! De aceea am făcut analogia. Așa mi-am imaginat mereu.

[Vasilisia Lazăr]

Știu, Nikol. Și mă bucur. Și-ți mulțumesc! Și te aștept aici cu un poem. :)

[Vasilisia Lazăr]

Mulțumesc, Dia! Și eu sunt fericită că te-am cunoscut. Ești un om special.