Ieri și azi...

[Valentin Dumitru]

Ieri eram un tânăr mândru, o figură-adevărată

Nu aveam riduri pe frunte nici dacă o făceam lată!

Astăzi anii-şi pun amprenta, sufletul mi-e obosit

Sunt din ce în ce mai singur, inutil şi părăsit!

 

Am avut o tinereţe plină, Doamne, de avânt

Eram gata să iau viaţa şi s-o izbesc de pământ!

Nu-mi stătea nimic în cale, eram tânăr şi-n putere

Nu-mi păsa de ura lumii nici de vorbele ei grele!...

 

Astăzi urlu în pustie, nimeni nu-mi cunoaşte dorul

Toţi se chinuie să rupă forţa mea, să-mi frângă zborul

Ca şi cum aş avea vina că trăiesc în demnitate

Şi că nu accept nici astăzi ale lor minciuni sfruntate!

 

Poate mai zâmbesc în treacăt, însă sufletu-mi se frânge

Undeva acolo-n taină, simt mereu ceva cum plânge

O, nu vreau să-mi plâng de milă, sunt Bărbat şi voi rămâne!

Vreau doar o firimitură din a vieţii caldă pâine!

 

Dacă vouă Nu va place, este numai treaba voastră

Eu rămân deschis ca floarea care creşte într-o glastră.

Însă nu uitaţi că Ura mereu naşte numai Ură

Asta este Legea vieţii, aşa ştim de la natură!

 

Eu am obosit a plânge şi-a mă zbate fără rost

Încercând să-mi fac o cale lumea spune că sunt Prost!

Am să lupt în ciuda voastră, cei ce râdeti azi de mine !

Mâine, poate, n-o să fie pentru voi la fel de bine!

[Sofia Sincă]

Te cred, dar după umila mea părere, tocmai aici ai de lucrat. Lasă lumea cu lumea şi potoleşte astfel de focuri! Uite, ai găsit o preocupare nobilă: aceea de a face versuri... inventeauză piatra seacă şi fă de acolo versuri. De ce să ne preocupe lumea, indiferent de situaţie.

Este doar o propunere...

cu stimă!

Sofy

[Valentin Dumitru]

Multumesc, scriu sub imboldul unui foc launtric nepotolit, traversand toata gama de sentimente umane, netinand cont de reguli si canoane. Nu fac decat sa mi las gandurile sa se astearna singure si nu intervin decat rar asupra formei. Ma preocupa fondul a ceea ce exprim, forma o voi cristaliza mai tarziu, cred.

[Sofia Sincă]

Multă elegie... îţi plângi de milă... mi se pare. Nu ştiu dacă atât de mult contează părerea lumii. Lumea, ca lumea. Dacă ne-am luat după ea, ne umplem de frustrări.

Poezia ta este o versificaţie a simţurilor, ale trăirilor prin care sufletul se zbate. Treci de la elegie la amintiri plăcute, apoi la ură şi în cele din urmă la autoconsolare.

Dar, este doar o poezie.

Atenţie sunt unele versuri care nu-şi ţin ritmul, din cauza accentelor sau din cauza sintagmelor alcătuite nefericit, ca: vorbele ei grele - aţâţi de eee...

Oricum am citit cu plăcere!

Sofy