și se va lumina de ziuă

[Nuta Craciun]

te baricadezi înlăuntrul tău
singură cu anotimpul
din care mereu pleacă cineva

de mult nu mai simți
nașterea dimineților
aroma cafelei
frigul privește prin tine
ca printr-o fereastră
de cealaltă parte cerul
și chipul tău în oglinda unei ape
din care crește o liniște albă

toate umbrele tale stau aliniate
așteptând să te intorci
toate femeile care au locuit în tine
își revendică dreptul la fericire
într-o zi va veni cineva
și va arde pe rug
cerul lor îndărătnic

și se va lumina de ziuă
în mijlocul unei nopţi

[Nuta Craciun]

Iti multumesc de semn, Valeria Merca.  E importanta pentru mine parerea ta. Toate cele bune cu drag. 

[Nuta Craciun]

Vasilisia Lazăr, da, poezia este de obicei o prelungre a sufletului nostru trist sau vesel, iar noi cumva trebuie sa ramanem fideli starior prin care trecem.

Eu nu sunt o rebela in cautare de figuri dure, epatante, nu asa ma eliberez, caci poezia este intr-adevar o eliberare asa cum spui, mai mult o rebela caci asta sunt, in cautare de aplanari a starilor mele interioare, caut solutii pentru furtuna din interior si pe cat posibil incerc sa inchei in ton optimist.

Dar de multe ori las sufletul sa respire in ritmul lui, nu-l fortez sa intre in alte tipare, iar daca e tristete, tristete sa fie, sa sune jalnic caci jale se numeste!  

Multumesc tare mult de apropiere! 

 

[Nuta Craciun]

De multe ori chiar reusesc, dar de multe ori nu, draga Mihaela Popa. Viata e greu de directionat, te straduiesti si reusesti uneori, apoi vin zilele alea lungi si goale de nu mai stii ce sa faci cu ele, le asezi in rand si incerci sa le inveti din nou arta iubirii, arta resemnarii si a increderii dar nu ti se mai supun. Atunci te asezi la o masa si scrii dar nici versul nu-ti mai curge decat ca o lamentare. Pastrezi ciornele acestor lamentari, acolo e sufletul tau, cum sa le arunci? Acolo sunt framantari, lacrimi si  sperante toate de-a valma. Ti le asezi pe suflet si el se vindeca, incepe sa respire din nou. Apoi vine lumea si spune: ce-i cu atata tristete?  Femeia asta va imbatrani singura! De ce nu incearca sa vada lumina, rasaritul din lucruri?! Iar tu te supui, cauti alte cuvinte dar ele nu iti mai intra in poeme, raman rastignite in inima ta si asteapta vindecarea.  Stii ca nu scrii capodopere, dar scrii inainte cu aceeasi patima, cu aceasi durere.  Nu te poti opri si nici nu poti sa dirijezi cuvintele in directia luminii dar te straduiesti, niciodata nu o sa obosesti sa cauti lumina. Si pana la urma o s-o gasesti, stii asta, sau cel putin gandul asta te anima in fiecare zi.  Astepti anotimpul potrivit, femeia care te locuia la fiecare inceput de anotimp, femeia aceea vesela rabdatoare, femeia plina de speranta. O astepti  in fiecare dimineata in fata unei cafele aburinde.

Multumesc, draga Mihaela! :) 

[Valeria Merca]

Trăiri profunde într-un text bine dozat! Mi-a plăcut mult!

[Vasilisia Lazăr]

toate femeile care au locuit în tine
își revendică dreptul la fericire
într-o zi va veni cineva
și va arde pe rug
cerul lor îndărătnic

și se va lumina de ziuă
în mijlocul unei nopţi

Cât de frumos o spui! Ce bine că există poezia! Poezia ca o eliberare.

[Mihaela Popa]

o încătuşare descătuşată, cu uşurinţa cu care mânuieşti versul simt că şi viaţa, de cele mai multe ori,o direcţionezi aşa cum vrei tu

citit cu drag

[Nuta Craciun]

carmen popescu, eu multumesc! Femeia din mine, cea răbdătoare și plină de speranță, îsi face mai nou foarte conștiincios tema de casă. Celelalte se ceartă toată ziua. E cam greu de păstrat pacea casei! :)

[Nuta Craciun]

Batmindru Lucia, diminețile mele indiferent de ce halat îmbrac, cam seamănă între ele, recuosc. Dar  oricum versurile aparțin unei stari de moment, nu unei stari generale,  poezia se termină totusi în mod optimist. 

[carmen popescu]

Noi cu multiplicările noastre și răzvrătirile lor. Mesajul și-a găsit locul într-un colț nelocuit de femeile din mine. Acesta va fi o temă de casă pentru ele. Mulțumesc!

[Batmindru Lucia]

Sunt exprimate trăiri destul de triste. Părerea mea e să îmbraci un halat călduros de casă,  să iei o cană de ceai sau de cafea și după pauza de relaxare ar trebui să vezi altfel diminețile, cu rele și cu bune.