Fiecare are o teamă

[Tudor Cicu]

Fiecare are o teamă

   

 

Fiecare viață e ca ața de pe mosor întinsă spre soare

Mai întâi de toate, îmbrățișările...

Într-un câmp înflorit, ele,  nu înseamnă nimic.

Bănuiala însă, e otrava sufletelor.

Așadar: cine se mai poate gândi că are dreptate?

 

Pierdut și eu (în iubiri) mi-am făcut pat în zăpezi.

Se va topi odată cu iubirea

Așa e! Curând vom fi anunțați și la meteo că vine primăvara.

Ehei! Dacă am ști de ce am venit pe pământ?

Oricine ar fi cel care piere, lumea nu se scufundă

Doar că nu poți lua asupra ta

(ce i-a fost hărăzit, altuia)

Și cum te agăți de cuvinte,

Cum pricepi ce sunt și cu aceste prăpăstii...

Așa să știi! Vine pentru fiecare o vreme a căinței.

 

Dacă zărești tu, cititorule, fie și năluci

Aduceți-le aminte și lor. Desculț am pornit la drum...

Zeii n-au lăsat nici un copac să ajungă la cer.

Tu înhămai cai sălbatici și tot omul cumpănește îndelung.

Dar ca să dai aripi îndrăznelii, poți ajunge pe Lună

într-un câmp înflorit.

 

Odată cu spaima....

Odată cu soarta celui care împrăștie licurici pe poteci.

Dacă îi zărești: e o scară!

Aproape că au ajuns și cei care,

acolo unde credeam, noi doi, că am învins frigul...

Dar fiecare are o teamă,

Acolo unde rătăcirile nu mai sunt o izbândă.

Vezi? Cât de demult se repetă viața!

 

 

 

[Valeria Merca]

De bună trebuie să luaţi constatarea mea:''bun orator''.  Mă refeream la modul de concepere a poemului. Pierdut şi eu (în iubiri) mi-am făcut pat în zăpezi.(aici se poate renunţa la şi eu), Cum pricepi ce sunt şi cu aceste prăpăstii... - aici mi se pare improprie exprimarea, sau greşesc? Eu aş renunţa la ultimul vers pentru a lăsa mesajul să planeze. Sunt doar opinii personale. Eu sper că veţi mai reveni cu postări. Va doresc multă bafta pe tărâm literar!:)

[Ion Lazăr da Coza]

Predomină visul lui Dedal, unde Icar e perechea (El și Ea) sub presiunea timpului. ©

Într-adevăr, sunt și cuvinte-balast, dar poezia place.

da Coza

[Tudor Cicu]

Doamna Valeria: asta cu „bun orator” o iau de bună (doar dacă îmi spuneți de unde?!) E adevărat că atunci când participam (acum nu!) la lansări de carte ori întâlniri cu scriitorii (Buzău, Piatra Neamț, Adjud, Panciu, Mărășești, București, Constanța, Medgidia, Rm-Sărat etc...) nu mă putemt adresa publicului de pe niște foi de hârtie, ci direct. Și întotdeauna,spunând câte o pildă. Nu pot vorbi despre cartea cuiva fără asta. (Au fost cuvintele mamei: „plecat în lume, doar ce simți din inimă trebuie să le spui. Și fără o poveste, care să rămână și după ce pleci dintre ei, degeaba le vei vorbi”. Asta pentru că, nefiind filolog, doar povestea, spusă celor care mă ascultă, va rămâne. 

P.S. M-am jucat (fiind plecat în această vreme, de acasă) cu acele „imitații lirice”... umplând golul ATMOSFEREI de la masa mea de lucru. Întors acasă, voi continua la cărțile abandonate. Vă cer iertare că v-am supus unui tir liric nu întotdeauna de acceptat. Nu mai aveți cum să mă citiți aici, dar eu cu certitudine o voi face pentru cei care continuă. Și bine fac! Fiindcă nu se vor mai întâlni cu acest colectiv minunat din acest „atelier literar”.

[Valeria Merca]

Însuşirea de bun orator o dovediţi din plin; acesta este motivul pentru care aţi conceput textul aşa cum îl găsim. Întâlnim multe construcţii reuşite, reflexia este prezentă. Cu mici retuşuri (mai ales că nu este vers clasic, unde e mai greu de corectat), poezia va suna şi mai bine.:)

Am lecturat cu plăcere.

[Sofia Sincă]

Meditație, aforisme despre suflet și căințele lui, despre introspecție. Textul are metafore prețioase, dar și inutile. În stilul tău, așa cum ai zis. Dacă s-ar elimina ceea ce e de prisos și s-ar elimina tenta de poveste, ar rămâne un poem interesant.

Oricum, am citit cu plăcere și e de preferat celor anterioare.

Sofy

[Tudor Cicu]

Prin această „imitație” (în stilul folosit) am adus un mesaj încurajator celui care semnează aici (prețuit de altfel pentru cum scrie)... (dar asta nu se spune).