click VIII

[Mihaela Popa]

nu sunt un interlocutor bun

dimineața

mă scutur de doza de nefericire a drumurilor neterminate

în somn

am ochii negri pantofi verzi și părul flori de păpădie

două cafele îmi vindecă ideile zurlii și mă conving

să mă întorc din vis acasă

ziua continuă

pe străzi spoturi publicitare

un amestec de Channel Chomsky gogoși

și nesfârșita luptă

pentru un loc de parcare

[Mihaela Popa]

bucuroasă, Chris, de vizită și comentariu, mulțumesc frumos!

[Chris]

frumoasa secventa cotidiana! am intalnit imagini inedite si foarte frumoase:

am ochii negri pantofi verzi și părul flori de păpădie

două cafele îmi vindecă ideile zurlii și mă conving

să mă întorc din vis acasă

[Mihaela Popa]

domnule Grig Salvan, bucuroasă de rezonanță, vă mulțumesc frumos!

[Mihaela Popa]

Lisia, onorată și bucuroasă de comentariu, mulțumesc frumos!

[Grig Salvan]

O secvență a vieții noastre citadine în care ne regăsim, îmi place mai cu seamă trecerea de la vis la realitate, nu întotdeauna confortabilă, dar ne adaptăm mediului și realității zilei care începe... Reușit tablou matinal.

[Vasilisia Lazăr]

Și iată că nici măcar visele nu pot repara totul... Dacă ai ști cât mi-a plăcut! Mesajul, stilul, tot. Felicitări, Mihaela!

[Mihaela Popa]

Denisa, bucuroasă de vizită și îndemn, mulțumesc frumos!

[Mihaela Popa]

Dommnule Tudor Cicu, bucuroasă și onorată de comentariul dumneavoastră, vă mulțumesc!

[Denisa Curea-Popa]

O felie de realitate visată căzută înapoi în cotidian.

Să transformăm și această zi în una minunată! 

[Tudor Cicu]

Până la finalul salvator cu spoturi publicitare și amestecul de gogoși, în „nesfârșita luptă/pentru un loc de parcare”, poemul tău jurnalistic/cotidian ni s-ar releva chiar al poeziei cotidiene de o îndrăzneală inedită în reprezentarea suspansului întreținut de „femeia cu ochi negri, pantofi verzi” și lentila ochiului. Cu alte cuvinte, „noi construim obsesiile” (cum afirma într-un poem fracturist Ruxandra Novac), doar ca semnificația din spatele cuvintelor să ne arate o tatonare a acestor noi tărâmuri poetice, prin simboluri. Sau, mai corect ar fi să spun că, acolo unde lumea nu e doar un spectacol al existenței fizice, un continuum existențial, ea devine o „realitate-n emisie”. Interesantă abordare!